"Am stat 13 în temniță pentru un popor de idioți". Petre Țuțea, filosof, (1902-1991)

vineri, 6 ianuarie 2012

Cum iubeşte zodia ta? (3)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Leul iubeşte pasional, Taurul este senzual şi seducător, Racul este posesiv... tu cum şi pe cine iubeşti?
Fiind început de an, în zilele care vor urma, vă voi plictisi cu o serie de recomandări sau sfaturi zodiacale, primite de pe la diverşi prieteni. Fiind trimise prin e-mail, nu am reuşit ca să identific sursa, drept pentru care îmi cer cuvenitele scuze faţă de autori şi îi rog să mă atenţioneze dacă îşi recunosc producţiile printre paginile blogului.
Săgetător. Săgetătorul are un instinct erotic foarte dezvoltat şi o mare putere de atracţie. Este un adevărat magnet pentru sexul opus chiar dacă la prima impresie pare timiditatea în persoană. Poate fi romantic, sau, dimpotrivă, nepăsător, poate adopta orice atitudine necesară pentru a cuceri persoana pe care o doreşte. Din păcate Săgetătorului îi place mai mult vânătoarea decât vânatul. La sfârşit, nici el nici partenerul său nu sunt fericiţi. Pentru a ţine un Săgetător lângă tine trebuie să îi oferi în permanenţă ceva nou.




Capricorn. Capricornul iubeşte relaxat. Nu se agită nici dacă e fericit, nici dacă e trist. Păstrează permanent o atitudine rece şi distantă. Nu îi place să fie jucat pe degete şi nici ţinut în suspans, el vrea şi oferă linişte. Atunci când se simte bine într-o relaţie este partenerul ideal, iar când este nemulţumit, este foarte greu de intuit motivul. Dacă îţi doreşti o relaţie stabilă şi liniştită, Capricornul este alegerea ideală. Dacă eşti Capricorn, caută o parteneră care să iubească pacea sufletească la fel de mult ca tine.




Vărsător. Vărsătorul iubeşte cu grijă, este precaut şi totuşi intens. Se teme să iubească aşa cum şi-ar dori, visează la armonie, dar preferă singurătatea în locul „fluturaşilor”. Îşi doreşte să fie controlat, să găsească persoana care să îl domine suficient de mult încât să îi ofere siguranţa de care are nevoie. Prin urmare, dacă iubeşti un Vărsător îl vei ţine aproape spunându-i în fiecare zi că îl iubeşti.






Peşti. Nu este o noutate faptul că Peştii sunt alunecoşi, că îşi folosesc toate „armele” de care dispun pentru a cuceri. Pot fi romantici, pot fi senzuali, indiferenţi, ori extrem de posesivi. Totuşi, atunci când iubesc cu adevărat se schimbă total. Devin uşor maleabili şi uneori chiar plictisitori. Dacă iubeşti un Peşte nu trebuie să îţi baţi prea mult capul ca să îl păstrezi. Ca să îl faci fericit trebuie să îl domini şi să îl iubeşti. Dacă eşti în zodia Peştilor trebuie să înveţi să nu îţi mai pierzi capul atunci când iubeşti, să îţi păstrezi personalitatea fiindcă poţi fi iubit pentru cine eşti tu cu adevărat.
Să auzim de bine!

5 comentarii:

  1. Super!Ciobanestii mei nu pot sa vorbeasca dar isi manifesta dragostea sarind pe mine ca sa ma atinga cu boticurile pe fata.Si asta o fac nu zilnic,ci de zeci de ori pe zi.Inseamna ca mi se potriveste zodiacul?

    RăspundețiȘtergere
  2. @ Anonim: Deh, ce să zic? E posibil. Dar, nu cumva să fie o manifestare cu substrat culinar...

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu cred,sunt bine hraniti,intotdeauna le ramane mancare in farfurii.Sunt foarte alintati si afectuosi.

    RăspundețiȘtergere
  4. @ Anonim: Atunci, nu mai am nimic de zis. E clar că e vorba de o dragoste curată...

    RăspundețiȘtergere
  5. @ Anonim: De altfel, prietenia necondiționată cu care ne onorează câinii se poate numi foarte ușor dragoste.

    RăspundețiȘtergere

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!