Imagine preluată de pe www.gradinamea.ro |
Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Venim grăbiţi de la serviciu. În curtea interioară ne aşteaptă el, cireşul. Este mare, este bătrân, este bun. Zilnic ne oferă roadele lui roşii de dulci ce sunt. Braţele lui bătrâne ne-au aşternut mai întâi alei de flori, ne-au oferit puritatea florilor deschise chiar sub geamul camerei. Mirosul gingaş ne-a liniştit somnul şi ne-a parfumat părul până mai zilele trecute. Cum ajungem, ne schimbăm de haine şi ne urcăm între crengile lui veşnic primitoare. Ca orice bătrân, e blând şi nu ne-a refuzat niciodată iar eu nu ştiu nici acum care plăcere e mai mare, să îi culegem crengile încărcate sau să stăm legănaţi în ocrotirea lor.
- Miroşi a cireş, îi spun soţiei în timp ce îi ofer râzând doi cercei din cireşe.
Coborâm osteniţi de atâta cules şi plăcere şi, clătinând găleata cu cireşe de grea ce este, trecem pe la uşile vecinilor să le oferim şi lor din prinos. Doamna F. ne deschide bucuroasă de vederea noastră.
- Dar, intraţi, copii, nu staţi acolo. Haideţi, că e şi Nenea Bella acasă. Hai, nu vă fie ruşine, ne îndeamnă ea vorbind cu un accent puternic, dar care nu îi aspreşte vorba blândă.
Micuţă de stat, slăbuţă, cu părul complet alb strâns în coc este jumătatea domnului F.. Nenea Bella sau Domnul F. în faţa autorităţilor, este întruchiparea seriozităţii. Bine făcut, cu o chelie strălucitoare, conştient de importanţa lui pentru că a fost paznicul domeniilor regale de vânătoare. Lucrul acesta îl observăm imediat ce doamna ne pofteşte în casă. Pe peretele uneia din camere se văd câteva trofee de vânătoare de invidiat: nelipsitele coarne de cerb dar, mai ales, lucrul cel mai înspăimântător, o pereche de colţi de mistreţ fixată în panoplie. Colţi frumoşi, superbi, de un metru lungime, atrag privirea oricui imediat. Camera are pereţii decoraţi cu nelipsitele carpete, mobila străluceşte de atâta lustruit şi totul miroase a levănţică şi a curăţenie. Nu este de mirare pentru că doamna F. nu stă locului o clipă. Iar Nenea Bella merge la cumpărături şi trebăluieşte prin casă. Asta e imaginea pe care o avem despre ei de când suntem vecini de curte. Ca o zvârlugă, doamna este tot timpul în mişcare şi aşa face şi acum. Dispare ca din senin şi reapare cu un platou cu cornuleţe şi fursecuri făcute toate după o reţetă proprie.
- Luaţi, mâncaţi, eu îi fac lui Nenea Bella în fiecare zi. Ştiţi, zâmbeşte ea complice, bărbaţilor le plac dulciurile…
Împreună cu soţia dăm din cap a înţelegere şi zâmbim complice la rândul nostru. Stăm pe scaunele aflate chiar lângă fereastră mângâiaţi de lumina cireşului cel bătrân. Mă scald în dulcea lumină strecurată printre crengile cireşului şi în privirea ochilor soţiei care admiră tăcută colţii de pe perete. Ascultăm atenţi vocea baritonală a lui Nenea Bella povestindu-ne întâmplări de vânătoare. Din când în când mai luăm de pe tavă câte un fursec pe farfurioarele primite de fiecare.
- Dragii noştri, veniţi când vreţi pe la noi, precizează doamna. Iar doamna să vină cu un carneţel că am atâtea reţete să îi dau… Iar Nenea Bella are atâtea poveşti de vânătoare să vă spună…
Îi mulţumim frumos pentru invitaţie şi îi promitem solemn că aşa vom face.
Este atâta curăţenie, atâta înţelegere, atâta pace încât nu ne mai săturăm ascultând. Doamna F. se oferă cu amabilitate să ne dea reţeta acestor fursecuri minunate, dar nu cred că vor reuşi vreodată să aibă acelaşi gust pentru că niciodată scena aceasta nu se va mai repeta. Doi bătrâni minunaţi sub lumina filtrată de un cireş la fel de bătrân într-o zi luminoasă de iunie este una din condiţii.
Acum doi ani am fost din nou în Cluj, după o despărţire lungă, lungă… Nenea Bella murise într-un accident de maşină, iar doamna F. murise şi dânsa după câţiva ani de singurătate. Cireşul era uscat şi avea crengile tăiate…
Să auzim de bine!
Venim grăbiţi de la serviciu. În curtea interioară ne aşteaptă el, cireşul. Este mare, este bătrân, este bun. Zilnic ne oferă roadele lui roşii de dulci ce sunt. Braţele lui bătrâne ne-au aşternut mai întâi alei de flori, ne-au oferit puritatea florilor deschise chiar sub geamul camerei. Mirosul gingaş ne-a liniştit somnul şi ne-a parfumat părul până mai zilele trecute. Cum ajungem, ne schimbăm de haine şi ne urcăm între crengile lui veşnic primitoare. Ca orice bătrân, e blând şi nu ne-a refuzat niciodată iar eu nu ştiu nici acum care plăcere e mai mare, să îi culegem crengile încărcate sau să stăm legănaţi în ocrotirea lor.
- Miroşi a cireş, îi spun soţiei în timp ce îi ofer râzând doi cercei din cireşe.
Coborâm osteniţi de atâta cules şi plăcere şi, clătinând găleata cu cireşe de grea ce este, trecem pe la uşile vecinilor să le oferim şi lor din prinos. Doamna F. ne deschide bucuroasă de vederea noastră.
- Dar, intraţi, copii, nu staţi acolo. Haideţi, că e şi Nenea Bella acasă. Hai, nu vă fie ruşine, ne îndeamnă ea vorbind cu un accent puternic, dar care nu îi aspreşte vorba blândă.
Micuţă de stat, slăbuţă, cu părul complet alb strâns în coc este jumătatea domnului F.. Nenea Bella sau Domnul F. în faţa autorităţilor, este întruchiparea seriozităţii. Bine făcut, cu o chelie strălucitoare, conştient de importanţa lui pentru că a fost paznicul domeniilor regale de vânătoare. Lucrul acesta îl observăm imediat ce doamna ne pofteşte în casă. Pe peretele uneia din camere se văd câteva trofee de vânătoare de invidiat: nelipsitele coarne de cerb dar, mai ales, lucrul cel mai înspăimântător, o pereche de colţi de mistreţ fixată în panoplie. Colţi frumoşi, superbi, de un metru lungime, atrag privirea oricui imediat. Camera are pereţii decoraţi cu nelipsitele carpete, mobila străluceşte de atâta lustruit şi totul miroase a levănţică şi a curăţenie. Nu este de mirare pentru că doamna F. nu stă locului o clipă. Iar Nenea Bella merge la cumpărături şi trebăluieşte prin casă. Asta e imaginea pe care o avem despre ei de când suntem vecini de curte. Ca o zvârlugă, doamna este tot timpul în mişcare şi aşa face şi acum. Dispare ca din senin şi reapare cu un platou cu cornuleţe şi fursecuri făcute toate după o reţetă proprie.
- Luaţi, mâncaţi, eu îi fac lui Nenea Bella în fiecare zi. Ştiţi, zâmbeşte ea complice, bărbaţilor le plac dulciurile…
Împreună cu soţia dăm din cap a înţelegere şi zâmbim complice la rândul nostru. Stăm pe scaunele aflate chiar lângă fereastră mângâiaţi de lumina cireşului cel bătrân. Mă scald în dulcea lumină strecurată printre crengile cireşului şi în privirea ochilor soţiei care admiră tăcută colţii de pe perete. Ascultăm atenţi vocea baritonală a lui Nenea Bella povestindu-ne întâmplări de vânătoare. Din când în când mai luăm de pe tavă câte un fursec pe farfurioarele primite de fiecare.
- Dragii noştri, veniţi când vreţi pe la noi, precizează doamna. Iar doamna să vină cu un carneţel că am atâtea reţete să îi dau… Iar Nenea Bella are atâtea poveşti de vânătoare să vă spună…
Îi mulţumim frumos pentru invitaţie şi îi promitem solemn că aşa vom face.
Este atâta curăţenie, atâta înţelegere, atâta pace încât nu ne mai săturăm ascultând. Doamna F. se oferă cu amabilitate să ne dea reţeta acestor fursecuri minunate, dar nu cred că vor reuşi vreodată să aibă acelaşi gust pentru că niciodată scena aceasta nu se va mai repeta. Doi bătrâni minunaţi sub lumina filtrată de un cireş la fel de bătrân într-o zi luminoasă de iunie este una din condiţii.
Acum doi ani am fost din nou în Cluj, după o despărţire lungă, lungă… Nenea Bella murise într-un accident de maşină, iar doamna F. murise şi dânsa după câţiva ani de singurătate. Cireşul era uscat şi avea crengile tăiate…
Să auzim de bine!
frumoasă poveste şi îmi pare rău pt familia F. îmi place cum ai povestito...multă sănătate
RăspundețiȘtergereBuna seara!
RăspundețiȘtergereSe poate un schimb de link -uri?
URL: http://www.loove.info
NUME: LOOVE- DRAGOSTE SI SEX
Multumesc!