joi, 31 mai 2012

Gustul instant

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Tocmai admiram victoria cinegetică a junei Codiţă, pisica noastră care, după ce prinsese o muscă, îi adusese leşul la picioarele mele şi mă privea triumfătoare, când are loc următorul dialog:
- Vrei să mergem?
- Nu! Am de lucru.
- Să mă duc singură?
- Cum o să faci aşa ceva?
- Şi atunci ce facem?
- Vedem noi.
Acesta a fost dialogul purtat cu soţia mea într-o zi de vineri seara. Dialog ce, veţi vedea, se va întoarce împotriva mea.
În esenţă, era vorba de cumpărăturile pe care obişnuim să le facem în fiecare vineri seara. Sunt cumpărături fireşti, româneşti, necesare unei subzistenţe decente. Dacă volumul estimat depăşeşte o anumită greutate, mergem cu maşina. Dacă nu, nu. Ne luăm două sacoşe şi mai facem şi puţin mers pe jos, mers care contribuie din plin la menţinerea unui tonus muscular adecvat. Oricum, soţia trebuia să respecte consemnul stabilit de mine, care îi interzice căratul sacoşelor.
Cum vă spuneam, esenţa dialogului era dilema dacă în vinerea asta mergem la cumpărături au ba. Având în minte imboldul luminos dat de vorbele lui Scarlett O’Hara că şi mâine este o zi, am luat decizia unilaterală de a amâna ziua cumpărăturilor. Să nu mai mergem vineri seara, ci sâmbătă dimineaţă.
Numai că, socoteala de acasă nu se potriveşte tot cu cea de acasă pentru că o serie de evenimente apărute sâmbătă ne-au impus alte acţiuni, rezultatul fiind că ne-am trezit sâmbătă seara fără nicio cumpărătură făcută. Problema nu era una existenţială pentru că, în cămară avem suficiente provizii pentru o supravieţuire de câteva ore în cazuri de forţă majoră. Aşa că, duminică la prânz, ne aşezăm la masă şi ne uităm abulici în farfuriile goale.
- Ei, ce mâncăm? mă întreabă soţia.
- Habar n-am! Nu avem nimic prin cămară?
- Ba da. Nişte plicuri de supă instant. Vrei să fac o supă instant?
- Sigur! îi răspund eu mulţumit, simţind cum sângele îşi reia circulaţia prin bătrânele-mi vene.
În cinci minute, o supă aburindă ne ademenea din farfuriile pline. Mănânc supa cu cea mai mare plăcere şi, înainte de a trece la felul al doilea, consider că e momentul să fac o remarcă:
- Foarte bună supa asta!
- Da? Ţi-a plăcut?
- Sigur! Excelentă! Se simte cu adevărat gustul de pui. Ăştia chiar fac supe bune.
- Da, desigur, îmi răspunde soţia privindu-mă lung. A fost un plic cu supă de vită.
Să auzim de bine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!