"Am stat 13 în temniță pentru un popor de idioți". Petre Țuțea, filosof, (1902-1991)

luni, 7 mai 2012

Cine este agentul CIA care lucrează pentru Băsescu? (2)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Referitor la agentul american Harry Giknavorian, acesta are relaţii strînse cu Mafia ţigănească şi cu Serviciul Secret al romilor, pe care îl finanţează din fondurile de stat americane ale CIA. Serviciul de Informaţii şi Siguranţă al Romilor – SISROM este un serviciu secret, protejat şi de către Traian Băsescu şi camarila sa din SRI. Acesta este folosit la controlarea clanurilor şi a grupărilor infracţionale, prin regizarea unor scandaluri între bande. SISROM-ul îl ajută pe Traian Băsescu să cumpere voturi în cadrul etniei (vezi Clanul Bercea Mondialul).
Serviciul Secret al ţiganilor are, în principal, menirea „să apere interesele şi drepturile etniei romilor, precum şi dezvoltarea unei reţele de informare şi comunicaţii interne şi externe". El colaborează cu toate Serviciile Secrete clasice, respectiv: Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, structurile de informaţii ale Ministerului de Interne, INTERPOL şi EUROPOL. SISROM, avînd centrul la Bucureşti, funcţionează după reţeta clasică a structurilor de informaţii. Îşi desfăşoară activităţile „în paralel cu serviciile secrete existente şi dă raportul către U.M. 0215 (Serviciul de informaţii şi protecţie a cadrelor din Ministerul de Interne)". Ca structură informativă, SISROM se ocupă de culegerea de informaţii din domeniile social, politic, cultural şi economic, cu accent pe următoarele problematici: emanciparea socială şi formele de dialog cu organizaţiile non-guvernamentale. Are constituite reţele de informatori, care culeg date şi informaţii din teritoriu. Acestea sînt transmise, apoi, sub formă de Note informative, dar şi de informaţii brute, direct lui Traian Băsescu. ,,Părinţii" acestui sistem sînt Virgil Măgureanu şi Ioan Talpeş, care au înţeles rostul SISROM, permiţînd înfiinţarea lui fără a-i crea probleme. Administraţia Prezidenţială a lui Traian Băsescu a acordat girul membrilor acestei structuri.
Spionajul Ţigănesc SISROM – Serviciul de Informaţii şi Siguranţă al Romilor din România este o structură particulară, iniţiată şi condusă discret de acelaşi Virgil Măgureanu. Acest Serviciu Secret ilegal, care funcţionează sub protecţia lui Traian Băsescu, a camarilei din SRI şi cu ajutorul oamenilor SIE de la Ambasadele României din marile capitale europene, a schimbat rezultatul alegerilor din exteriorul României, prin implicarea sa activă în direcţionarea voturilor etniei rome din Spania, Italia şi Franţa către candidatul Traian Băsescu.
Tot agentul Harry Giknavorian este cel ce controlează SIPI – Serviciul de Supraveghere Operativă din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
SIPI, Serviciul Independent de Protecţie Internă din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, folosit şi de către americani, şi de către Traian Băsescu, este beneficiarul unor informaţii ale sistemului MONSAT. Acest serviciu captează ilegal informaţii, operaţiuni care se pot realiza fără probleme de către unii angajaţi politici ai sistemului, dar şi de către beneficiarii legali ai acestuia. Interceptările ilegale se pot efectua de către operatorii MONSAT, care au libertatea aproape totală de a accesa pachete de date transmise prin zecile de sateliţi ce asigură comunicaţiile dintre utilizatorii serviciilor specifice. Acest lucru se datorează tehnologiei avansate şi posibilităţilor reduse de exercitare a unui control pertinent asupra sistemului. El funcţionează după principiile de interceptare a comunicaţiilor clasice, precum telefonia în sistemul naţional. Astfel, operatorii MONSAT pot interveni pentru captarea unor informaţii, imediat după emiterea semnalului antenei de emisie, sau pot să capteze semnalele satelitului de comunicaţii folosit de operatorii de astfel de servicii din România ori din ţara de origine a utilizatorului.
Cei aproape 2.000 de angajaţi ai SIPI răspund instituţional numai în faţa ministrului Administraţiei şi Internelor.
Sistemul MONSAT are aprobarea CSAT şi utilizează informaţii şi aplicaţii americane KOFAX, Microsoft şi XEROX.
Sateliţii americani sînt rezervaţi pentru situaţiile în care victima iese din raza în care acţionează grupările criminale, deplasîndu-se în afara oraşelor, în campinguri, la ţară etc.
Reţeaua de sateliţi la care SRI şi SIE au acces este folosită, într-adevăr, în mod ilegal, de către personalul Administraţiei Prezidenţiale, cu acordul deplin şi sub îndrumarea Serviciilor Secrete româneşti, aflate sub comanda serviciilor străine care le-au pus la dispoziţie tehnologia. Elemente corupte din conducerea acestor Servicii Secrete româneşti şi din fruntea Statului Român utilizează, de cîţiva ani buni, în mod ilegal, această tehnologie împotriva propriilor cetăţeni.
Comunitatea Naţională de Informaţii, din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, deci şi Traian Băsescu, are acces la un Sistem Informatic Integrat, racordat la toate Serviciile Speciale, şi unde sunt stocate informaţiile secrete de importanţă strategică, inclusiv cele obţinute în urma interceptărilor legale sau ilegale pe care le efectuează Serviciile de Informaţii din România.
Această bază de date, care este permanent actualizată, este pusă la dispoziţia preşedintelui României, iar serverele în care sunt stocate datele se află într-un Centru de Management al Sistemului Informatic Integrat, care, potrivit celor stabilite printr-un document secret (Hotărârea nr. 0216/27.10.2004, emisă de CSAT), ocupă două spaţii: unul principal, aflat în Bucureşti, şi altul de rezervă. Potrivit unor informaţii neoficiale, Centrul de Management al Sistemului Informatic Integrat este administrat de Serviciul Român de Informaţii.
Această bază de date în format electronic, aflată în serverele Centrului de Management al Sistemului Informatic Integrat, permite Serviciilor Secrete din România să obţină, în timp real, orice informaţie despre o persoană fizică sau juridică, în funcţie de interesele urmărite.
Funcţionarea Centrului de Management al Sistemului Informatic a fost reglementată prin Hotărîrea de Guvern nr. 952 din 14/08/2003, contrasemnată de directorul SRI. Accesul operatorilor la date este permis în funcţie de Certificatul de securitate (eliberat de Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat). Centrul de Management al Sistemului Informatic Integrat este stabilit, printr-un document secret (Hotărîrea 0216/27.10.2004, emisă de CSAT) în două sedii: unul principal, aflat în Bucureşti – Centrul SECI, şi cel de rezervă, în cadrul Biroului de Informaţii Militare (BIM) din cadrul DGIA (o structură departamentală formată din Direcţia de Informaţii Militare şi Direcţia Siguranţă Militară, din cadrul MApN). Brigada de Informaţii Militare (BIM) reuneşte, sub comandament unic, cele trei batalioane care funcţionaseră şi pînă acum, respectiv HUMINT, IMINT şi SIGINT.
Brigada de Informaţii Militare a fost constituită în urma unei Hotărîri a CSAT, din 31 martie 2010, şi este subordonată direct ministrului Apărării, Gabriel Oprea. Serviciile Secrete ale Armatei au primit undă verde pentru înfiinţarea Brigăzii de Informaţii Militare de la directorul Comunităţii de Informaţii a Statelor Unite ale Americii (DNI), James R. Clapper. Beneficiarii acestui Serviciu Secret al Armatei Române sînt: fostul ministru al Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, actualul ministru al aceleiaşi structuri, Traian Igaş, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, ministrul Muncii, Ioan Nelu Botiş, consilierul prezidenţial pe probleme de Securitate, Iulian Fota, preşedintele României, Traian Băsescu, precum şi ambasadorul SUA, Mark Gittenstein. Chiar dacă, oficial, singura autoritate naţională în domeniul interceptărilor este Serviciul Român de Informaţii (SRI), se ştie că Statul Român, printr-o Hotărîre strict secretă, a autorizat Serviciul de Informaţii Externe (SIE) să îşi procure şi să folosească cele mai sofisticate echipamente pentru ascultarea telefoanelor românilor şi a tuturor comunicaţiilor pe Internet, prin sistemul MONSAT.
Serviciul de Informaţii Externe face parte din Sistemul Naţional de Apărare al României şi funcţionează în baza Legii nr.l din 6 ianuarie 1998. La 15 aprilie 2004, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a adoptat Hotărîrea nr. 0063, clasificată STRICT SECRET, prin care autoriza Serviciul de Informaţii Externe să desfăşoare activităţi de tip SIGINT (SIGINT – SIGnal INTelligence reprezintă informaţii obţinute din surse care acţionează în spectrul electromagnetic şi constau din mai multe subdomenii), pentru interceptarea comunicaţiilor efectuate prin satelit. Din acest moment, SIE dispune de baza legală pentru a-şi procura cele mai performante dispozitive necesare interceptărilor de voce şi date transmise prin mijloace electromagnetice (telefoane, calculatoare sau orice alt tip de radioemiţător).
SIE se ascunde în spatele unor legi care îi permit să asculte pe oricine şi oricând, chiar şi fără mandat.
DGIA şi DGIPI îşi prezintă rapoartele doar miniştrilor de resort şi nu sunt controlate de Parlament.
Atât SRI, SIE, cât şi STS, prin Marcel Opriş, au folosit în campania electorală baza sistemului MONSAT, aflat la Centrala Regională SECI de la Bucureşti, condusă din umbră de agentul Harry Giknavorian. MONSAT poate monitoriza orice convorbire telefonică sau transmisie de date-voce care se realizează printr-un terminal cu acces la satelit. Acelaşi lucru este valabil şi pentru telefonia fixă sau tehnologia GSM. Datele centralizate la sediul de campanie din Aleea Modogran au fost, astfel, operate şi trimise, cu ajutorul STS, din Centrala SECI.
Softul folosit de BEC include o aplicaţie KOFAX, tip vierme sau tip buclă, care are drept scop redistribuirea voturilor în favoarea unui candidat prestabilit. De aceea, toate sondajele de la ieşirea din secţiile de votare care dădeau cîştigătoare PRM sau alte partide din Opoziţie nu au corespuns, deoarece au fost făcute prin luarea în calcul a unei opţiuni reale de vot, de 70%, a populaţiei, cînd în fapt aceasta nu a depăşit cota de 20%.
Net-Consulting, în colaborare cu firma americană KOFAX (o filială CIA), împreună cu firmele Asesoft şi ASSECO, au construit, pe baza programului de la RASIROM (fosta UM 05099, în fapt, o societate patronată de SRI), un soft folosit în ultimele două campanii ale alegerilor, care conţine o cheie-buclă conspirată, pentru direcţionarea voturilor nule şi a celor de pe listele suplimentare, în favoarea lui Traian Băsescu, la ordinul SUA. Programul dirijează voturile dintre BEJ si BEC la orice candidat ales.
NOTE:
* Drug Enforcement Administration (DEA) este o agenţie federală de aplicare a legii în Statele Unite, din cadrul Departamentului de Justiţie American, însărcinată cu combaterea traficului şi consumului de droguri în Statele Unite. De asemenea, DEA, împreună cu alte agenţii americane de investigaţii, are ca responsabilitate exclusivă coordonarea şi urmărirea de către SUA a investigaţiilor legate de droguri – şi nu numai – în străinătate.
* DGIA- Direcţia Generală de Informaţii a Armatei, se ocupă cu culegerea de date şi informaţii în vederea informării factorilor de decizie asupra fenomenului militar şi politico-militar din zonele de interes pentru România. Totodată, are ca obiect extinderea cooperării cu celelalte structuri cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, precum şi cu Serviciile de Informaţii militare ale statelor membre NATO. Se ocupă şi de îmbunătăţirea reprezentării militare externe (este vorba despre ataşaţii militari) şi de identificarea acţiunilor care ar putea aduce atingere capacităţilor operaţionale, personalului şi patrimoniului Armatei. Are ca sarcină şi descoperirea şi prevenirea actelor de corupţie şi altor activităţi ilegale în care ar fi putut fi implicat personalul Armatei.
* MONSAT – Sistemul Naţional de Monitorizare a Comunicaţiilor prin Satelit.
* RASIROM – Regie autonomă aflată în subordinea Serviciului Român de Informaţii, avînd ca principal obiect de activitate proiectarea, realizarea şi instalarea sistemelor de pază şi de alarmare la efracţie şi început de incendiu, stingerea automată a acestuia, controlul accesului persoanelor şi autovehiculelor, controlul biometric şi autentificarea identităţii, TVCI, CATV. Firma mai oferă instalaţii şi echipamente de protecţie fizică şi electronică a incintelor şi a perimetrelor, cu centralizarea informaţiilor în dispecerate specializate, precum şi reţele de comunicaţii voce-date. RASIROM deţine o tipografie proprie."
Ei, acum ce mai ziceţi?
Să auzim de bine!

Un comentariu:

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!