Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Rac. Să nu cumva să numeşti un Rac întreţinut – munceşte la fel de mult şi este la fel de sârguincios ca oricare altul. Natura sa sensibilă ne spune că atunci când vine vorba de afaceri, el preferă să aibă confruntări directe cu partenerii săi. Să fii precaut este o încurajare mereu întâlnită în preajma unui Rac. Doreşte să fie la conducere şi atât timp cât cei din jur sunt de acord cu propunerile lui, probabil va avea succes. Câtă vreme îşi pot controla emoţiile, Racii pot crea un loc plin de armonie pentru cei din jur. Cei născuţi sub acest semn s-ar putea să nu pară ca şi cum ar vrea să cucerească lumea, dar în viziunea lor cam asta fac. Sunt foarte creativi şi îşi iubesc familia, calităţi ce îi pot ajuta să transforme locul de muncă într-unul cât mai plăcut. În biroul unui Rac oricine se simte ca acasă, cu o canapea pe care se poate dormi, o ceaşcă în care mereu vei putea servi ceva cald şi multe poze cu familia peste tot. Este printre cei puţini care nu doresc o maşină „ultimul răcnet” – „maşina pe care o am deja de 10 ani este încă foarte confortabilă!”, este una dintre replicile sale. Biroul este locul pe care Racii îl preferă pentru masa de prânz. Sunt foarte buni în meseria de doctor, farmacist, profesor, nutriţionist – orice loc în care să se simtă cu adevărat folositori.
Leu. Dacă cineva doreşte să se afle în centrul atenţiei, atunci Leul este acela. Şi de ce nu? Cei născuţi sub acest semn sunt dotaţi, mândri, plini de energie, oameni de încredere – lumea nu se poate abţine, trebuie să-i privească! „Aşa şi trebuie”, va spune un Leu! Leul se concentrează mult atunci când vine vorba de munca sa şi va fi un şef excelent. Îşi asumă des riscul, e o persoană care îşi doreşte totul şi de obicei reuşeşte să-l obţină. Fie că este vorba de un mare proiect sau de o cauză nobilă, dacă îţi aduci un Leu în echipă atunci ai făcut o mişcare înţeleaptă – una care cu siguranţă va atrage atenţia! Datorită personalităţii mai mari decât viaţa, atitudinea sa va fi mereu una pozitivă. Colegii îl văd de obicei ca pe un model de urmat, din moment ce posedă calităţi precum cea de lider, este mereu sincer şi prietenos. Oricum, trebuie să fie atent să nu încurajeze egoismul şi manipularea sau să „cadă” într-o stare de complezenţă. Şi oricât ar fi de îngăduitor, atunci când spune „destul!”, păi destul este! Da, viaţa este un banchet şi tu eşti vedeta, dar chiar vrei să trăieşti numai aşa? Chiar dacă îi place să se afle în centrul atenţiei, lasă destul loc şi celorlalţi să fie la fel de bine văzuţi. Este un joc care trebuie câştigat? O afacere de încheiat? Echipa Leului va fi cea care va ieşi câştigătoare. Biroul său va fi dominat de tronul din spatele mesei. Te aşteptai să fie un scaun? Ha! Ai de încheiat o afacere cu un Leu la masa de prânz? Cu siguranţă o veţi face la un restaurant de patru stele! Leul este potrivit pentru postul de manager, arhitect, inventator, profesor, atlet şi chiar preşedinte.
Fecioara. Vrei să repari repede ceva? Atunci cheamă o Fecioară. Cei născuţi sub acest semn se simt bine atunci când analizează şi repară lucrurile în jurul lor şi sunt mereu dornici să dea răspunsuri. Fecioara cea isteaţă este o vorbăreaţă şi mereu vine cu soluţii pentru a-i ajuta pe cei din jur. Chiar şi aşa, este mereu în căutare de independenţă şi de intimitate, aşa că nu te aştepta să-şi pună toate cărţile pe masă – unele lucruri mai bine rămân nespuse. Membrii acestui semn de pământ sunt mereu realişti, practici, dornici să-şi atingă scopurile lor şi ale membrilor echipei. Fecioara are bine stabilit scopul, este foarte organizată, o colegă loială şi de multe ori conştiinţa grupului. Va duce lucrurile la bun sfârşit, dar de multe ori nu-şi va asuma această realizare! Perfecţionismul pe care îl caută tot timpul îi poate crea probleme de sănătate (mai ales legate de sistemul nervos), aşa că trebuie să înveţe să „balanseze”. Dacă este un lucru la care se pricepe bine (şi de obicei se pricepe la o mulţime) este acela de a forma o echipă de învingători. Celor născuţi sub acest semn li se pare uşor şi chiar o plăcere, să fie cei care rezolvă toate problemele, să organizeze şi să susţină echipa. Este important însă să aibă grijă şi de ei! Multă muncă şi nicio distracţie poate face din oricine o persoană nu foarte agreată. Biroul unei Fecioare este (cum altfel ar putea fi?) foarte organizat, cu un calculator şi alte aparate electronice care îi pot aduce eficienţa maximă. Când este nevoie de o maşină, atunci va opta pentru un Mercedes albastru – elegant, dar şi util. Dacă vrei să închei o afacere cu o Fecioară în timpul mesei, atunci oferă-i o salată într-un restaurant foarte curat şi vei obţine cu siguranţă rezultatul dorit. Cei născuţi în această zodie sunt potriviţi pentru meseria de chimist, doctor, investigator, nutriţionist, manager şi chiar veterinar.
Să auzim de bine!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!