Evoluţionismul (2)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

În articolul precedent scriam câteva cuvinte legate de părerea mea privind evoluţionismul. Fără nicio îndoială că lucrurile sunt mult, mult mai complicate şi mai serioase decât le pot prezenta eu dar, atât timp cât îmi lasă atâtea întrebări fără răspuns, nu pot considera evoluţionismul altceva decât o simplă ipoteză. Iar astăzi voi începe cu o întrebare ciudată.

Aţi observat că bărbaţii au mameloane, sfârcuri, aidoma femeilor, deşi nu alăptează. La fel au şi maimuţele antropoide. Evoluţionismul a găsit o explicaţie legată de evoluţia şi modificarea embionului la mamifere. Dar aceeaşi evoluţie a făcut să apară sau să dispară organe întregi, NU şi acest rudiment. Întrebarea o subînţelegeţi singuri. Dar, poate această întrebare nu vă va pune suficient pe gânduri, aşa că vom trece la o chestiune şi mai serioasă. Şi anume, o contradicţie existentă între chiar termenii ştiinţei. Evoluţionismul, care este o ştiinţă, susţine că existenţa unor durate mari de timp a fost elementul care a favorizat apariţia vieţii sau adaptarea diferitelor specii, prin aceea că a permis existenţa unui număr foarte mare de încercări. Argument contrazis tot de o ştiinţă, care se numeşte statistică şi care ne spune că existenţa unui mare număr de încercări de tipul DA sau NU face ca probabilităţile apariţiei ficăruia dintre cele două evenimente să se egalizeze şi nicidecum nu favorizează vreunul din ele. Dar haideţi să luăm un exemplu concret.

Undeva, prin lacurile Americii, trăieşte o specie de scoică. Nimic neobişnuit în asta. În fond, orice scoică se poate adapta şi trăi orinde vrea ea şi se simte bine. Ciudat este mecanismul ei de reproducere: odată ajunsă la maturitate, în momentul în care simte un peşte deasupra ei, se deschide brusc şi aruncă o mulţime de pui de scoică drept în branhiile peştelui. Odată ajunşi acolo, puişorii se fixează şi se dezvoltă în branhii. Acum, haideţi să vedem derularea imaginilor la relanti, prin prisma evoluţionismului. Nu ne cramponăm în întrebarea cum simte scoica prezenţa peştelui, cum face diferenţierea faţă de altă vietate sau un obiect. Pur şi simplu, presupunem că simte. Dar, privind lucrurile prin prisma evoluţionismului, înseamnă că a existat o perioadă anterioară în care respectivele scoici se înmulţeau pe alte căi. La un moment dat, una dintre ele şi-a expulzat puii. Hopa! Deja aici apare prima problemă. Păi, ca să îi purjeze, se presupune că avea un mecanism muscular şi de reproducere format pentru aşa ceva. Dar, în ipoteza evoluţionistă, ea nu avea un asemenea mecanism, ea avea un altul, iar formarea nolui mecanism este justificată prin adaptare.

Dar, să mergem mai departe. Acelei scoici neobişnuite i se fixează acest caracter, caracter ce va fi transmis la urmaşii ei. Dar asta presupune existenţa a numeroase generaţii care se vor fi reprodus pe aceată cale, lucru ce încurcă şi mai rău situaţia pentru că va trebui să presupunem că adaptarea s-a făcut pe toată linia, în sensul că acea purjare primordială a puilor s-a petrecut concomitent cu trecerea unui peşte, nimerirea branhiilor şi fixarea de ele până au crescut. Suită de coincidenţe care s-a repetat de suficiente ori pentru ca scoicii să i se fixeze acest caracter şi să se adapteze. Nu vi se pare cam mult?

Haideţi, de dragul discuţiei, pentru că deja situaţia a devenit absurdă, să presupunem că au existat acele numeroase generaţii care au repetat procedeul expulzării puilor, iar scoicile s-au putut reproduce chiar în aceste condiţii incerte. Atunci, vor fi fost trecute alte numeroase generaţii în care puii au învăţat să nimerească branhiile (aceeaşi întrebare: şi până să înveţe fixarea în branhii, unde se fixau ca să supravieţuiască? Pentru că ei, puii, erau deja învăţaţi cu expulzarea...), iar în continuare s-au scurs alte nenumărate generaţii în care puii, odată învăţaţi să nimerească branhiile, au învăţat să se fixeze acolo şi să se maturizeze. Toate aceste adaptări, blocate de o simplă curiozitate: şi în tot acest timp, până când acest mecanism de reproducere s-a definitivat, cum se reproduceau respectivele scoici? Cum poate fi justificată ştiinţific existenţa unui aşa mare număr de coincidenţe?

Să auzim de bine!