Reorganizarea la zi

Imagine preluată de pe ziare.com

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

De foarte multe ori, cel puţin în ultimul timp aproape zilnic, ne este dat ca să auzim cele mai diverse comentarii despre avantajele privatizării, despre binefacerile aduse economiei de către firmele private, de aportul adus de acestea la absorbţia forţei de muncă, la posibilităţile de creştere a competenţelor oferite de firmele private precum şi multe alte lucruri asemănătoare. Nu cred că ceea ce vă voi relata în rândurile de mai jos este o regulă generală. Dar este un caz petrecut într-o firmă privată, un caz care mi se pare extraordinar de asemănător cu cele ce se întâmplă acum la nivelul economiei naţionale. Şi este un caz cât se poate de real, nu pentru că vă spun eu asta, ci pentru că întâmplarea s-a petrecut în perioada când am lucrat în acea firmă.

Este vorba de o firmă mare. Şi când zic mare, este chiar mare, având peste trei sute de salariaţi. Salariaţi organizaţi în diferite structuri, după cum nevoile firmei o cer: unii în proiectare, alţii în contractare, alţii în marketing sau alţii în execuţie. Ce este cu adevărat interesant este faptul că, la numărul respectiv de salariaţi există un număr de peste patru zeci de directori. Cam mulţi, nu? Mulţi, puţini, ăştia sunt şi se pare că firma are nevoie de ei.

Dar iată că evenimentele economice conduc la o diminuare a activităţii. Diminuarea continuă până la nivelul în care preşedintele firmei, care este şi patron în acelaşi timp, convoacă salariaţii şi le spune că zilele bune s-au cam dus şi că, pentru ca firma să supravieţuiască, este nevoie de o restructurare sau, altfel spus, de o eficientizare sau, şi mai altfel spus, de dat oameni afară.

Cu murmurele şi întristarea de rigoare oamenii acceptă situaţia şi se pun pe aşteptat „mutările în plic”. Plicuri care nu întârzie să apară, iar oamenii să părăsească firma. Rând pe rând, unul câte unul au plecat aproape toţi salariaţii din execuţie. Spun „aproape toţi” pentru că, din toţi muncitorii care lucrau efectiv la montarea instalaţiilor, au rămas doar doi sau trei! Nici măcar un singur director din cei patru zeci existenţi nu a primit vreun plic, afară de corespondenţa obişnuită...

Iar rezultatele nu au întârziat ca să apară. Acei singuri muncitori din execuţie trebuiau acum să facă ei toată treaba, multă, puţină, atât cât era. Evident pe acelaşi salariu, doar era vorba de eficientizare... Dar asta nu e tot. Au început să apară întârzieri uriaşe în predarea lucrărilor şi, în mod absolut normal, au început să fie pierdute contracte. În loc să se observe o creştere a încasărilor, o revigorare a activităţii, rezultatele erau exact pe dos. În condiţiile în care aceiaşi directori rămăseseră pe aceleaşi posturi.

Situaţia nu a putut continua mult timp şi toate aceste aspecte mai mult decât negative, au condus la o nouă şedinţă în care s-a precizat că trebuie angajaţi oameni în execuţie pentru că nu are cine face treaba efectivă! Că doar nu era să fie trimişi directorii pe teren la montarea instalaţiilor! Drept pentru care, directorul de personal a început să îi recheme pe cei care, nu cu mult timp în urmă fuseseră daţi afară... Numai că, între timp, aceştia nu stătuseră cu mâinile în sân: unii din ei, mai ales cei mai buni meseriaşi, îşi găsiseră de lucru la concurenţă şi nu aveau de gând ca să dea cioara din mână pe vrabia de pe gard. Restul muncitorilor trimişi în şomaj au avut suficientă minte ca să zică acum da, m-ai dat afară cu salariul X, dar acum, dacă mă vrei înapoi, trebuie ca să îmi dai salariul 2X! Aşa că, pentru a nu pierde şi contractele rămase, firma a trebuit ca să le accepte pretenţiile.

Iată cum, într-o firmă privată mare, reorganizarea şi eficientizarea nu au însemnat altceva decât pagubă...

Ce am vrut ca să spun cu rândurile astea? Păi, nimic altceva decât că nu trebuie să fetişizăm niciun sector al economiei, oricât ar fi el de privat pentru că şi firmele private sunt conduse de oameni şi în ele lucrează oameni care, indiferent cât de privaţi sau bugetari sunt, toţi au o trăsătură comună: sunt oameni şi sunt supuşi greşelii. Vreau să spun că, oricâte analize economico-financiare s-ar face şi oricâţi experţi vor fi fost consultaţi, eficientizarea nu înseamnă doar trimiterea oamenilor în şomaj.

Să auzim de bine!