Publicitatea homosexuală

Imagine preluată de pe literatur.com

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Din momentul în care am considerat că am reuşit să-mi formez o scară de valori temeinică, mi-am dat silinţa în aceeaşi măsură ca să o păstrez. Iar unul din mijloacele folosite a fost dorinţa de a avea o minte deschisă.

Nu confund toleranţa cu înţelegerea şi nici uitarea cu iertarea. Dar consider că lucrurile trebuie evaluate fără patimă, iar comportamentul condus de tact.

Nu mi-am dorit niciodată să intru „încălţat” în sufletul cuiva şi am fost mulţumit cu ceea ce mi s-a oferit. Am respectat intimitatea fiecăruia cu dorinţa vădită de a o respecta şi pe a mea.

Indiferent de natura intimităţii, am considerat că aceasta este problema respectivului şi a Celui de Sus. Nu am stricat nicio prietenie pe motiv că respectivul este fumător sau pentru că îi place vodca rece. Şi nici pentru că suţine PD-L sau PSD. Am prietenii care au zeci de ani la activ, dar fără să ştiu nici acum partizanul cărui partid este respectivul sau ce poziţii sexuale preferă cu amanta.

Poate că nu este un comportament ideal din partea mea, dar cel puţin este unul civilizat şi decent. De aceea mi se pare extrem de ciudată şi extrem de abuzivă organizarea a tot felul de mitinguri şi concursuri pentru homosexuali şi lesbiene.

Respectivul este homosexual? Să fie sănătos! Ce treabă am eu cu preferinţele lui sexuale? Pe el îl interesează preferinţele mele? Dacă ne întâlnim cu o ocazie nu voi da mâna cu el sau nu îi vorbi? Este foarte posibil ca printre cunoscuţii mei să existe homosexuali sau lesbiene, dar nu îmi amintesc să-mi fi chestionat vreun prieten legat de acest aspect. Îl împiedică cineva să îşi satisfacă preferinţele sexuale în casa şi în patul lui? Măcelarul nu îi va vinde antricoate dacă respectiva a dormit toată noaptea în braţele altei femei? De ce trebuie făcut din asta un prilej de manifestare publică? De ce această dorinţă deschisă de a mă face părtaş la preferinţele lui sexuale? Până acum nu am cunoştinţă de desfăşurarea în vreo ţară a lumii a unui marş al heterosexualilor. Nici de vreo paradă sau de solicitarea desfiinţării discriminării.

Că este de natură genetică, o boală sau o orientare greşită sunt lucruri care se pot discuta de oameni mai competenţi. Dar atunci, de ce nu se organizează şi Parada sau Marşul Bolnavilor de Plămâni? De ce nu ni se arată la televizor organizarea unui concurs pentru Mister Picior cu Platfus? De ce Organizaţia Femeilor Operate de Bilă nu cere o recunoaştere naţională şi desfiinţarea discriminării criminale existente în societate?

Puteţi să credeţi ce vreţi despre mine, dar eu rămân la părerea mea fermă că toate aceste marşuri şi adunări festiviste populare nu au decât un singur scop: acela de a câştiga prozeliţi. Am zis!

Să auzim de bine!