Bi vs. Di

Imagine preluată de pe all.biz

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Citind colecţiile de publicaţii ştiinţifice moştenite de la tata, un lucru îmi este foarte evident: orice descoperire ştiinţifică era rodul “renumitului savant sovietic…”. Orice altă descoperire care nu putea fi revendicată de „renumiţii savanţi sovietici” era menţionată cu sintagma „un grup de cercetători occidentali…”. Publicaţiile fiind din perioada anterioară Revoluţiei din 1989, situaţia era perfect explicabilă din varii motive, nu numai printr-o slugărnicie balcanică faţă de stăpân.

Recunosc faptul că am avut mari aşteptări de la respectiva Revoluţie, aşteptări care, sunt nevoit ca să recunosc la fel de sincer, au fost la fel de mult înşelate. Una dintre aşteptările mele se referea la mândria naţională şi la una din formele ei de manifestare şi anume, limba vorbită. Nu cred că există vreo definiţie a cuvintelor neam, patrie, stat, societate, etnie, cultură sau civilizaţie care să nu facă referiri la aportul limbii populaţiei respective în ceea ce priveşte păstrarea identităţii naţionale.

Doar că, dintr-un motiv care de data asta ţine numai şi numai de slugărnicie, obedienţa faţă de stăpân nu şi-a încetat manifestarea, ci a suferit doar o rotaţie la 180 de grade, ceea ce a dus la invadarea stupidă a limbii cu neologisme anglosaxone nejustificate sau tembele. Adăugaţi la aceasta lipsa oricărui control al forurilor competente precum şi snobismul caracteristic publicităţii şi mass mediei din România şi, ceea ce veţi obţine, este exact imaginea limbii române de azi.

Am încercat de câteva ori ca să intru pe câteva forumuri, dar vă mărturisesc că am renunţat, împreună cu promisiunea pe care mi-am făcut-o, ca să nu mai repet această experienţă. Pur şi simplu pentru că am rămas oripilat nu de limbajul mesenger folosit sau de vulgaritatea grobiană, ci de agramatismul exprimărilor, de sărăcia lor şi a ideilor, de lipsa oricărei coerenţe.

Una dintre imaginile cele mai evidente ale acestei mutilări este termenul de dioxid de carbon. Nimeni, dar absolut nimeni de la Revoluţie încoace nu mai spune bioxid de carbon care, între noi fie vorba, nu este altceva decât un oxid dublu al carbonului, şi aceasta nu din cauza unei deficienţe a limbii române, ci doar pentru simplul fapt că stăpânii anglosaxoni folosesc acest termen. Haideţi să vedem cine are dreptate.

În limba română spunem BIgam şi nu DIgam, atunci când ne referim la un bărbat cu două soţii;

În limba română spunem BIunivoc şi nu DIunivoc, atunci când ne referim la o acţiune cu două direcţii echivalente;

În limba română spunem BIcameral şi nu DIcameral atunci când ne referim la o instituţie cu două camere;

În limba română spunem BIsectoare şi nu DIsectoare atunci când e vorba de o dreaptă care împarte unghiul în două părţi egale;

În limba română spunem BIlateral şi nu DIlateral atunci când facem referire la un aspect cu două laturi;

În limba română spunem BInar şi nu DInar atunci când facem referire la respectivul sistem de numeraţie cu două cifre;

În limba română spunem BIcentenar şi nu DIcentenar atunci când facem referire la respectiva perioadă de timp de două sute de ani;

În limba română spunem BInoclu şi nu DInoclu dacă vorbim despre acel aparat optic cu două vizoare;

În limba română spunem BIcefal şi nu DIcefal dacă vorbim de un oarecare semn heraldic sau tip de conducere cu doi conducători;

În limba română spunem BIcicletă şi nu DIcicletă dacă ne gândim la respectivul mijloc de deplasare cu două roţi;

În limba română ne referim la BIceps şi nu la DIceps când este vorba de un anumit muşchi prins în două puncte pe osatură;

În limba română spunem BIenală şi nu DIenală, dacă vorbim de un eveniment întins pe durata a doi ani;

În limba română spunem BIfuracţie şi nu DIfurcaţie dacă e vorba de ramificarea unui drum în două;

În limba română se spune BIvalent şi nu DIvalent pentru un element cu două valenţe;

În limba română se spune BIatlon şi nu DIatlon pentru întrecerea sportivă cu două probe.

Personal, cu toată dragostea mea faţă de limba română, nu cunosc niciun cuvânt care să semnifice dublarea sau scindarea în două care să nu fie obţinut cu ajutorul prefixului BI.

Ei, acum ce mai ziceţi? Eu mai zic doar atât: dedic aceste rânduri tuturor celor care susţin că au coloană vertebrală şi iubesc limba română măcar atât cât o iubesc eu. Pentru că eu voi continua ca să spun BIOXID DE CARBON!

Să auzim de bine!