Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Iată, convenţai PDL s-a terminat. Cu bune şi rele, cu mulţumiţi şi cu nemulţumiţi. O bătălie acerbă s-a desfăşurat pentru conducerea unui partid făcut peste noapte (la modul propriu) la ordinele domnului Băsescu, un metisaj ciudat între o platformă liberală şi una socialistă care a durat atât timp cât a durat şi puterea ctitorului.
Concluzii se pot desprinde multe. Că adepţii domnului Blaga au ales această variantă pentru că îl consideră pe domnul Băsescu o piatră de gâtul partidului ar fi una. Că aceiaşi adepţi au preferat varianta de mai sus pentru că domnului Băsescu i-au scăzut puterile e o alta. Că doamna Udrea nu se împacă cu rezultatul votului pentru că vroia ca braţul lung al domnului Băsescu să se continue prin ea e o altă părere. La fel ca şi aceea că doamna Udrea nu e mulţumită cu rezultatul din motive pure şi proprii de orgoliu personal. O scindare a partidului nu mi se pare probabilă, cel puţin acum, în ciuda tuturor estimărilor şi prognozeleor cu care fac spume la gură televiziunile. Cel puţin din motivul lăpuşnean adaptat politichiei dâmboviţene: dacă EL nu ne vrea, noi ÎL vrem. Adorare exprimată cât se poate clar atât de doamna Udrea, cât şi de domnul Blaga.
Dar toate aceste păreri, comentarii sau teorii ale conspiraţiei mi se par caduce, lipsite de valoare. Pentru că, dincolo de ele, două aspecte mi se par mult, mult mai importante.
Primul este legat de un membru marcant al partidului, şi anume domnul Băsescu. Niciodată, în nicio ţară, nici măcar în republicile bananiere, un preşedinte în funcţie, un preşedinte declarat al tuturor nu s-a implicat mai făţiş în acţiunile unui partid. Niciun preşedinte de pe mapamond nu şi-a perims ca, în pofida oricăror prevederi legale să participe şi să se implice în lucrările unui partid susţinând sau făcând propagandă vreunui candidat. Niciodată, niciun preşedinte nu a călcat în picioare mai evident, mai abuziv şi mai ridicol constituţia ţării lui declarând public că se va implica într-o nouă construcţie de dreapta. Niciodată, nicicând un preşedinte nu şi-a meritat mai cu prisos oprobiul public datorită dispreţului faţă de lege şi concetăţeni. Şi niciodată, cu nicio ocazie nu am văzut vreun comisar pentru justiţie, vreun preşedinte de Comisie Europeană, vreun cancelar sau vreo Curte Constituţională mai apatici, mai indiferenţi şi mai lipsiţi de autoritate prin lipsa totală de reacţie, comparativ cu isteria pentru lege şi respectarea ei manifestate în vară.
Al doilea aspect important se referă de data asta la o membră a partidului, şi anume doamna Monica Macovei. Bazată, probabil, pe o susţinere prezidenţială (să nu uităm acel băsesc şi toate acestea s-au datorat Monicăi Macovei) sau pe efectele europene ale răutăţii, minciunii, urii şi denigrării ţării manifestate în calitate de europarlamentar, doamna Macovei a încercat şi ea, ca tot Mihai Ungureanul, preşedinţia. În cazul dumneaei, a partidului. Şi a venit momentul numărării voturilor... Faţă de miile de voturi obţinute de doamna Udrea sau de domnul Blaga, cele o sută (!) de voturi obţinute de doamna Macovei nu ne arată eşecul lamentabil al dumneaei (despre care văd că analiştii politici nu comentează nimic...) ci altceva, mult mai important: că şi în PDL sunt oameni care gândesc. Fapt care nu poate fi decât spre lauda lor.
Să auzim de bine!
Iată, convenţai PDL s-a terminat. Cu bune şi rele, cu mulţumiţi şi cu nemulţumiţi. O bătălie acerbă s-a desfăşurat pentru conducerea unui partid făcut peste noapte (la modul propriu) la ordinele domnului Băsescu, un metisaj ciudat între o platformă liberală şi una socialistă care a durat atât timp cât a durat şi puterea ctitorului.
Concluzii se pot desprinde multe. Că adepţii domnului Blaga au ales această variantă pentru că îl consideră pe domnul Băsescu o piatră de gâtul partidului ar fi una. Că aceiaşi adepţi au preferat varianta de mai sus pentru că domnului Băsescu i-au scăzut puterile e o alta. Că doamna Udrea nu se împacă cu rezultatul votului pentru că vroia ca braţul lung al domnului Băsescu să se continue prin ea e o altă părere. La fel ca şi aceea că doamna Udrea nu e mulţumită cu rezultatul din motive pure şi proprii de orgoliu personal. O scindare a partidului nu mi se pare probabilă, cel puţin acum, în ciuda tuturor estimărilor şi prognozeleor cu care fac spume la gură televiziunile. Cel puţin din motivul lăpuşnean adaptat politichiei dâmboviţene: dacă EL nu ne vrea, noi ÎL vrem. Adorare exprimată cât se poate clar atât de doamna Udrea, cât şi de domnul Blaga.
Dar toate aceste păreri, comentarii sau teorii ale conspiraţiei mi se par caduce, lipsite de valoare. Pentru că, dincolo de ele, două aspecte mi se par mult, mult mai importante.
Primul este legat de un membru marcant al partidului, şi anume domnul Băsescu. Niciodată, în nicio ţară, nici măcar în republicile bananiere, un preşedinte în funcţie, un preşedinte declarat al tuturor nu s-a implicat mai făţiş în acţiunile unui partid. Niciun preşedinte de pe mapamond nu şi-a perims ca, în pofida oricăror prevederi legale să participe şi să se implice în lucrările unui partid susţinând sau făcând propagandă vreunui candidat. Niciodată, niciun preşedinte nu a călcat în picioare mai evident, mai abuziv şi mai ridicol constituţia ţării lui declarând public că se va implica într-o nouă construcţie de dreapta. Niciodată, nicicând un preşedinte nu şi-a meritat mai cu prisos oprobiul public datorită dispreţului faţă de lege şi concetăţeni. Şi niciodată, cu nicio ocazie nu am văzut vreun comisar pentru justiţie, vreun preşedinte de Comisie Europeană, vreun cancelar sau vreo Curte Constituţională mai apatici, mai indiferenţi şi mai lipsiţi de autoritate prin lipsa totală de reacţie, comparativ cu isteria pentru lege şi respectarea ei manifestate în vară.
Al doilea aspect important se referă de data asta la o membră a partidului, şi anume doamna Monica Macovei. Bazată, probabil, pe o susţinere prezidenţială (să nu uităm acel băsesc şi toate acestea s-au datorat Monicăi Macovei) sau pe efectele europene ale răutăţii, minciunii, urii şi denigrării ţării manifestate în calitate de europarlamentar, doamna Macovei a încercat şi ea, ca tot Mihai Ungureanul, preşedinţia. În cazul dumneaei, a partidului. Şi a venit momentul numărării voturilor... Faţă de miile de voturi obţinute de doamna Udrea sau de domnul Blaga, cele o sută (!) de voturi obţinute de doamna Macovei nu ne arată eşecul lamentabil al dumneaei (despre care văd că analiştii politici nu comentează nimic...) ci altceva, mult mai important: că şi în PDL sunt oameni care gândesc. Fapt care nu poate fi decât spre lauda lor.
Să auzim de bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!