Româncele noastre (6)

Tuturor celor prezenți și viitori, salutare!
A fost considerată cea mai inteligentă femeie din Franţa. Frumuseţea ei i-a făcut pe prinţul Wilhelm, moştenitorul tronului Germaniei şi pe regele Alfonso al XIII-lea al Spaniei să se îndrăgostească nebuneşte de ea. Talentele ei scriitoriceşti au fost recompensate de către Academia franceză. Era o prezenţă spectaculoasă. Casa Dior, a cărei reclamă vie fusese decenii, realiza pentru ea haine speciale, tunici somptuoase, lungi până în pământ. Doamnelor și doamnelor, inegalabila Martha Bibescu!

Să auzim de bine!

Româncele noastre (4)

Tuturor celor prezenți și viitori, salutare!

S-a născut în România, într-o familie boierească basarabeană. Nadia Gray (Herescu) s-a născut la 23 noiembrie 1923, Bucureşti și a decedat la 13 iunie 1994 la New York). S-a născut dintr-un tată rus şi o mamă basarabeancă şi se numea Nadia Kujnir-Herescu. I-a frânt inima lui Ionel Teodoreanu, iar la 16 ani s-a măritat cu celebrul prinţ Constantin („Bâzu") Cantacuzino, aviator în timpul războiului. Împreună cu acesta, a părăsit România la sfârşitul anilor 1940.
După al Doilea Război Mondial, la instaurarea comunismului s-a refugiat la Paris. Mai târziu, cuplul avea să se stabilească în Spania. A debutat în film în 1949. Cel mai cunoscut rol al său a fost în La dolce vita (1960), capodopera lui Fellini.
A plecat la Hollywood cu al doilea soţ, Gray, tatăl Lindei Gray din serialul Dallas, a jucat în filme cu Audrey Hepburn şi Frank Sinatra. S-a lăsat de cinema ca să devină "socialité" la New York.
Doamnelor şi domnilor, frumoasa Nadia Gray!

Să auzim de bine!



Româncele noastre (2)

Tuturor celor prezenți și viitori, salutare!
Prima femeie comandor a Legiunii de Onoare, membră a Academiei române, franceze şi belgiene. A fost fashion-icon-ul Europei în Belle Epoque, admirată şi adorată de Poust, Cocteau, Colette, Rodin, Paul Valery sau Gide.
Vedetă a saloanelor mondene din Paris la începutul secolului al XX-lea, Anna de Noailles (n. 15 noiembrie 1876, Paris–d. 30 aprilie 1933, Paris) s-a născut în familia Brâncoveanu, dintr-o mamă grecoaică, Raluca Musuruş şi un tată român, prinţ Brâncoveanu, Grigore Brâncoveanu. Mama ei, fiica lui Musuruş-paşa, ambasador al Turciei la Londra, în anii 1850 şi a Anei Vogoride, a fost o cunoscută muziciană, idolul compozitorului polonez Paderewski.
Debutul său poetic s-a produs în 1899, iar la scurt timp a publicat un volum antologic. În 1901, “Le Cœur innombrable” care a avut un succes remarcabil. A fost aleasă imediat membră a prestigioasei Académie Royale Belge de Langue et de Littérature Françaises şi apoi a exclusivistei Academii Franceze, care i-a acordat marele premiu pentru literatură. Salonul Anei de Noailles, de pe Avenue Hoche a atras ca un magnet pe unii din cei mai mari scriitori francezi Parisului secolului al XX-lea: Pierre Loti, Francis Jammes, Andre Gide, Gabriela Mistral, Colette, Paul Valéry, Jean Cocteau, Francois Mauriac, fraţii Daudet, Robert de Montesquiou, Paul Hervieu, Paul Claudel, Max Jacob.
Doamnelor şi domnilor, strălucitoarea Anna de Noailles, născută prinţesă Brâncoveanu!
Să auzim de bine!

Sâni am, minte ce-mi mai trebuie?

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Suntem asaltați de imaginea femeii pe toate canalele posibile. Asta nu ar fi ceva rău, dacă nu ar fi vorba de femeia-marfă. Femeia–marfă, postură modernă a femeii moderne, pentru care unele luptă cu o ardoare demnă de o cauză mai bună.
Femeia-marfă pentru că vorbim de postura umilitoare de femeie dezbrăcată din dorința infantilă de a fi cunoscută sau a avea publicitate. Cât mai dezbrăcată, ca să se vadă cât mai bine cât este de siliconată, lucru cu care, după părerea mea, nu ar trebui să se laude din moment ce nu este ceva propriu ei, ci o făcătură, au legătură cu persoana proprie tot atât cât o pereche de pantofi. Solistele de muzică ușoară nu se mai lansează în urma unei pregătiri muzicale sau a reușitelor în vreun concurs. Nu! Este suficient să găsească un sponsor ca să-i finanțeze un clip în care să cânte cât mai dezbrăcată și gata, cariera muzicală îi este asigurată. Pentru că, sper că ați observat și voi în clipurile difuzate la televiziune, cântărețe din zilele noastre cântă cât mai dezbrăcate. Nu am văzut în ultimul timp nici un clip în care cântărețele să nu cânte în costum de baie. Asta în varianta soft…
Nu se mai cere voce, nu se mai cer cunoștințe muzicale, se cer doar silicoane implantate pe tot locul. Ce e curios este devotamentul cu care femeile de astăzi se consacră posturii de femeie-marfă fără nicio remușcare sau regret. Pare că nimic nu le poate împiedica elanul de a poza sau a se înfățișa cât mai dezbrăcate, fiindu-mi greu să le întrezăresc dezideratul atâta timp cât este știut că goliciunea la grămadă nu provoacă cine știe ce plăceri bărbaților…
Când sânii nu le mai oferă loc unde să planteze pungile de silicoane, recurg la alte zone ale corpului, cu dorința expresă de a nu fi una mai siliconată ca alta. Dar fără renunțarea la dorința de a se înfățișă cât mai siliconată și cât mai dezbrăcată.
Sunt bărbat și e de presupus că ar trebui să votez pentru asemenea manifestări. Dar, vă rog să mă credeți nu-mi provoacă decât milă. Pentru că, de fiecare dată, îmi vin în minte cuvintele pline de adânci și puternice semnificații rostite de Nicoleta Luciu după a doua operație de siliconare: mi-am pus silicoanele astea pentru că existau femei cu sânii mai mari ca ai mei și nu vroiam ca soțul meu să se uite după ele. Frumoase și gândite vorbe! Mă întreb ce ar fi făcut dacă soțul i s-ar fi uitat după una cu trei masterate…
Să auzim de bine!