vineri, 8 martie 2013

Partida

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Cum intri în cameră, eu stau pe fotoliul din stânga uşii. Pe cel din dreapta stă Mihăiţă. Dănuţ, Iulică şi Mirciulică stau pe taburetele aflate în jurul măsuţei din centrul camerei. Eu sorb un suc de roşii, Dănuţ soarbe o Coca Cola, Ilică şi Mirciulică sorb câte o cafea, iar Mihăiţă soarbe din priviri platoul cu cornuleţe aflat pe măsuţă.
Asta era poziţia noastră socială şi în spaţiu la momentul când, într-o vineri seara Dănuţ ne-a adresat întrebarea fatală: ce facem duminică? Evident, întrebarea lui ascundea un egoism feroce prin aceea că se referea doar la noi, la masculii speciei, soţiile din dotare fiind ocupate în altă cameră cu o mică şuetă. E iarnă, a nins, aşa că opţiunile noastre se reduc substanţial.
Pescuitul se exclude de la sine nu pentru că nu ştim să dăm la copcă (şi nu ştim), ci pentru că nicăieri pe planetă nu este atât de frig încât să se formeze o gheaţă care să-l susţină pe Mihăiţă. Să ieşim la un grătar la iarbă verde este la fel de exclus nu pentru că n-am avea ce pune pe grătar, ci pentru că iarbă nu se mai găseşte la ora asta decât în muzee sau ierbare. Să ne strângem la unul din noi şi să jucăm table nici nu se poate pune problema, nu pentru că n-am vrea dar, prin nu ştiu ce procedeu straniu, nevestele ne bat de fiecare dată de ne sună apa în cap.
- Eu o să mă uit la televizor, proclamă Mirciulică.
Afirmaţia lui nu ne miră şi nici nu ne trezeşte vreo reacţie pentru că este de notorietate faptul că omul are un IQ sub valoarea 12.
Noi, ceilalţi bărbaţi adevăraţi ai grupului, continuăm să ne privim întrebători. Dănuţ continuă să se sobească în nas, dar îşi găseşte timp să ne anunţe:
- Eu aş vrea să trec pe la soacră-mea. Ştiţi, nu am mai fost de mult şi îmi este cam dor.
Afirmaţia lui ne lasă bujbe, dar recuperăm rapid când ne dăm seama că uşa spre camera unde sporovăiesc nevestele este deschisă, iar murmurele de admiraţie care se aud ne confirmă că mesajul a fost recepţionat din plin. Iulică, Mihăiţă şi cu mine continuăm să privim viitorul cu încredere. După alte câteva minute de tăcere provocată nu de procesul decizional, ci de îngurgitarea altor câtorva cornuleţe, Iulică se bagă şi el în vorbă:
- Frate, treaba voastră, dar eu mai am câteva reglaje de făcut la maşină.
Vorbele lui sunt de tot râsul când ne gândim că afară ninge, e frig, iar respectivul va trebui să bea cel puţin două ţuici fierte ca să reziste. Ori, e lucru dovedit ştiinţific, după două ţuici, Iulică începe să cânte, necum să mai regleze ceva.
Mihăiţă se foieşte, îşi umflă pieptul, se ridică şi îşi bagă mâinile în buzunare, după care glăsuieşte:
- Să fiţi sănătoşi! Eu voi merge să schiez puţin. N-am schiat de loc iarna asta.
- Pfui, se aude din camera alăturată un sunet ciudat de dispreț scos de nevasta lui.
Suntem cu toţii, chiar şi Mirciulică, puţin contrariaţi de afirmaţia insului pur şi simplu pentru că nu îl ştiam capabil de asemenea aptitudini. Ca s-o spunem pe-a dreaptă, nicio fiinţă vie nu l-a văzut până acum folosind obiectele numite îndeobşte schiuri. Rămas în minoritate, îmi amintesc că sunt leneş, aşa că mă resemnez cu gândul că voi citi ceva.
Odată terminate cornuleţele grupul nostru se destramă spre domiciliile conjugale, dar nu pentru mult timp, pentru că întâmplarea face ca în vinerea viitoare să ne întâlnim în plen. Decorul şi poziţionarea sunt aceleaşi, chiar şi platoul cu cornuleţe aflat pe masă. Doar două deosebiri se pot remarca. Prima este culoarea puloverului lui Dănuţ.
- Mi l-a cumpărat nevastă-mea! exclamă el radios la intrarea în cameră.
Şi continuă cu mândrie:
- Fără mine! Vă daţi seama cât de bine mă cunoaşte?
Îi mărturisim că nu ne interesează profunzimea cunoştinţelor lor domestice şi ne întoarcem spre Mihăiţă. Ca să avem ocazia să observăm a doua schimbare. Este vorba de nasul lui, nas care, împreună cu o parte a frunţii, se prezintă acum foarte umflat şi zgâriat, tumefiat aş putea spune.
- Ce ai păţit? vine întrebarea firească.
- Erh, la schi, ştiţi cum este... ne mărturiseşte el făcând din braţe şi genunchi câteva mişcări care vor să sugereze schiatul.
Nu ştim, dar ne imaginăm un Mihăiţă dârz, îmbrăcat într-un costum strălucitor, făcând slalomuri uriaşe printre nămeţi, spulberând eroic zăpada în admiraţia făţişă a asistenţei. Crengile ţepoase ale brazilor îl lovesc fără milă, genunchii îi lucrează ca nişte arcuri bine unse, reflexele superbe îl salvează în ultimul moment de accidente mortale, schiurile zboară peste munţi şi văi... Dar fanteziile noastre hibernale ne sunt brusc spulberate de soţia lui, care vine cu o nouă farfurioară cu cornuleţe:
- Copii, voi ascultaţi la lăudărosul ăsta? I-a căzut un schiu pe mutră pe când vroia să-l ia din raftul magazinului de închirieri... Ne-am dus ca să ne întoarcem...
Să auzim de bine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!