Pisica Pitbull

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Deja cred că aţi ajuns să îl cunoaşteţi bine pe Dănuţ. Este tipul acela mototol şi microbist. Aceste două trăsături negative nu îl împiedică însă ca să facă vizite. Prietenilor, familiei sau oricui vrea să îl primească. Am fost colegi de şcoală, de facultate şi am ajuns să fim şi colegi de serviciu, ceea ce nu e tocmai de invidiat. Vorba evreului “Toate lucrurile au un capăt! Numai salamul are două”. Astăzi ipochimenul vine deosebit de vesel în mijlocul nostru. S-a întâlnit întâmplător cu un fost prieten din copilărie şi este invitat la el pe seară. Pe cale de consecinţă, îi facem un instructaj sumar de protecţia muncii, îi sugerăm o listă de cadouri şi îl lăsăm în plata lui. Luaţi cu munca nu observăm trecerea soarelui la asfinţit, ceea ce e un semn astronomic clar că trebuie să ne mai gândim şi la casele noastre.

Iată că vine o nouă zi. Pe când ne agăţam hainele prin cuiere, observăm apariţia Dănuţului. Omul ne acordă atenţie într-un mod inedit, ca să zic aşa, în sensul că ne priveşte dintr-o parte. Intrigaţi de poziţia lui în spaţiu, devenim curioşi şi îl întoarcem ca pe clătită, chiar dacă omul încearcă să depună o oarecare împotrivire. Insistăm recurgând la forţă şi rămânem stupefiaţi: pe unul din obrajii din dotare se văd clar urmele unei muşcături! Sfinte Sisoe! Blândul şi blajinul Dănuţ să se preteze la proceduri sado? Este peste puterea noastră de înţelegere. Mă uit întrebător la Mihăiţă şi acesta îmi răspunde sărind ca muşcat de şarpe:

- Nu eu, nu eu!

Îi răspund ducând degetul semnificativ la tâmplă. Toţi îi cunoaştem pofta de mâncare pantagruelică, aşa că nu ne-ar fi mirat să înceapă să-şi devoreze prietenii. După câteva clipe necesare reculegerii, invităm Dănuţul să ne dea explicaţii cât mai temeinice.

- Fraţilor, după cum v-am spus ieri, am fost la Fane acasă, prietenul de care vă povesteam. Stă în Vitan, e un bloc alb cu şapte etaje chiar pe dreapta, iar el stă la etajul patru, dar scara a doua, nu prima... îşi începe omul explicaţiile inutile.

- Destul! îi stăvilesc eu elanul de narator. Avem copii acasă! Treci la subiect!

- Bine, bine, oftează Dănuţ cel năpăstuit. Cum vă spuneam, am fost ieri la Fane.

- Aşa, aşa, îl încurajăm noi. Şi? El te-a muşcat?

- Nu, maniacilor. I-am cumpărat un cadou, am ajuns la timp la uşa lui şi omul m-a poftit în casă.

- După care a sărit să te muşte, am sugerat noi.

- Nu, nu! Omul are o pisică. Mare, frumoasă, cu o coadă cât salamul Victoria, dar rea.

Ne uităm unii la alţii uimiţi. Ştim despre absenţele lui Dănuţ la orele de zoologie, dar să confunde o pisică cu un tigru? Îi facem semne explicite să-şi continue naraţiunea.

- Cum m-a văzut, s-a şi repezit la obrazul meu, şi-a înfipt colţii şi nu am reuşit să o mai desprindem o juma’ de oră.

- Fantastic! exclamăm noi uluiţi de aşa agresivitate. O pisică? Dar ce mama naibii de rasă era?

- Fraţilor, nu ştiu precis, dar cred că Pitbull!

Să auzim de bine!