Trailerul care vine la oră fixă

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Ne bucurăm de o binemeritată pauză. Unii din noi fumează, alţii se uită după fete, iar alţii se uită la primii cum fumează sau la ceilalţi cum se uită după fete. Un soare blând ne mângâie feţele, oamenii par că se mişcă au relanti pe străzi şi, în ritmul ăsta se pare că vom putea ajunge la vârste matusalemice. Maşinile trec în şir continuu şi nimic nu tulbură liniştea străzilor sau a oamenilor, nici măcar obişnuitul motociclist care îşi turează motorul în draci printre blocuri.
- Fraţilor, mi-am cumpărat un ceas nou!
Nu este alta decât vocea Dănuţului cea care ne tulbură.
Plictisiţi şi toropiţi ne întoarcem capetele cu creierele lichefiate de lene spre el ca să-i acordăm elementara atenţie. Tipul e tot un zâmbet şi ţine mâna stângă astfel ridicată încât să-i putem vedea noul ceas. Gestul lui frizează inconştienţa dacă ne gândim la riscul pe care şi-l asumă arătându-ne noul lui ceas tocmai nouă, cei care l-am avut pe el drept ţinta celor mai numeroase glume vii.
Se pare că lenea şi căldura i-au atrofiat simţitor instinctul de conservare pentru că îl vedem cum continuă să râdă la noi fluturându-şi mâna cu ceasul.
Ne uităm unii la alţii şi decidem în mod tacit că dacă nu omul, totuşi ceasul merită o minimă atenţie, aşa că ne întoarcem cu totul spre el şi ne apropiem. Se pare că atât a aşteptat. Bucuros nevoie mare îşi desface siguranţa brăţării şi ni-l înmânează în cel mai solemn mod cu putinţă.
- Bre, vedeţi cum umblaţi cu el să nu-l zgâriaţi! E Seiko original!
Tuturor ne trece prin cap aceeaşi idee: să aibă Dănuţ atâţi bani încât să-şi poată cumpăra un asemenea ceas original? Nu ne gândim neapărat că ar fi la mijloc rezultatul unei tâlhării urmată de crimă, dar totuşi...
Dăm ceasul alene din mână în mână şi îl examinăm minuţios. Ceasul pare îngrijit lucrat, are tot felul de mărci şi însemne pe el, dar nu ne simţim convinşi.
- Ian uitaţi-vă, fraţilor. E antimagnetic şi antiacvatic.
- Antiseptic nu e ? îl întreabă Mirciulică într-o doară.
- Frate, nu ştiu. Dacă nu scrie pe el, probabil că nu e, răspunde Dănuţ când ar fi fost mai bine să tacă.
- Băiete, îl ia Mihăiţă din scurt, la mine una şi cu una fac două. Să-l stăpâneşti sănătos, dar ăsta nu e Seiko original.
- Fugi, băi, că te oftici, sare Dănuţ. Cum să nu fie? Tu nu vezi ce scrie pe capac? Nu vezi până la ce adâncime este antiacvatic?
- Auzi? Ştii ce? Dacă ceasul ĂSTA e antiacvatic, eu îmi mănânc pălăria! punctează Mihăiţă.
Afirmaţia lui mi se pare puţin ciudată dacă mă gândesc doar la faptul că el nu poartă pălărie.
- Poate una de împrumut, încerc eu să-l aduc cu picioarele pe pământ, dar sunt întrerupt brutal:
- Sunteţi nişte ofticoşi, conchide Dănuţ. Vă e ciudă că nu aveţi şi voi, dar ăsta e Seiko original. Am dat şaizeci de lei pe el. Şi vânzătorul mi-a garantat că e!
E clar! Suntem acum perfect lămuriţi. Preţul ne-a dat şi ultima informaţie lipsă. Neprimind niciun răspuns din partea noastră, omul continuă îmbufnat:
- L-am verificat cu magnetul şi e antimagnetic.
- Toate ceasurile de azi sunt antimagnetice, i-o întoarce Mirciulică.
- Dă, frate, dar ăsta e şi antiacvatic. Nu ai treabă cu el, rezistă la o presiune uriaşă!
- Eu v-am spus părerea mea, închide Mihăiţă discuţia.
Rămânem câteva secunde tăcuţi după care îl vedem pe Dănuţ că dispare din câmpurile noastre vizuale. Ne reîntoarcem la lenea noastră, dar se pare că omul nu are linişte, pentru că reapare după câteva minute cu o hârtie în mână.
- Fraţilor, am făcut câteva calcule.
Afirmaţia lui nu ne trezeşte nicio reacţie pentru că ştim că nu trece de tabla înmulţirii cu trei, aşa că individul continuă:
- Am calculat la ce presiune rezistă şi poate trece un autoturism peste el fără probleme. Haideţi să-l încercăm!
Puţină mişcare nu strică, aşa că ne apropiem tăcuţi de el şi îi urmărim intenţiile. Dănuţ se apropie de bordură, se apleacă şi pune ceasul jos pe carosabil, la vreo douăzeci de centimetri de ea. Noi continuăm să-l urmărim cu cea mai mare atenţie făcând gesturi semnificative cu degetele la tâmple. Dănuţ se ridică, se depărtează de bordură şi începe să aştepte. Aşteptăm şi noi. Trece o maşină. Trec două, trec o grămadă, dar niciuna nu calcă ceasul. Fără un cuvânt dăm să ne depărtăm, dar Dănuţ nu renunţă. Se apleacă, ia ceasul şi îl pune pe carosabil ceva mai departe de bordură. Aşa cum e poziţionat acum e imposibil să nu fie călcat. Gestul lui ne dă curaj şi ne reîntoarcem la locul faptei. Poziţia noastră e undeva, la vreo zece metri de colţul străzii, aşa că nu vedem mare lucru din ce este după colţ din cauza clădirii existente. Dar putem auzi. Şi auzim un zgomot puternic şi vibrant care ne răscoleşte creierii şi intestinele în timp ce vedem cum, de după colţ, apare un trailer enorm, cu un excavator cât toate zilele pe platformă. Cu o ultimă sclipire de luciditate, Dănuţ încearcă să ia ceasul de pe carosabil, dar fără succes din cauza şoferilor care nu au nicio intenţie să frâneze la vederea semnelor lui. Trailerul cel uriaş îşi continuă deplasarea greoaie, virează dreapta cu o curbă largă şi prima lui roată din dreapta ajunge să calce peste ceas. Urmează a doua, a treia, a patra şi a mai nu-ştiu-câta roată pentru că, se pare, acesta e un trailer obţinut prin încrucişarea cu un miriapod...
Dănuţ ne-a părăsit după a treia roată fără o vorbă, dar cu capul sus. Noi am mai stat până la a şasea roată, după care totul a devenit plictisitor de repetitiv şi l-am urmat cu vii comentarii despre ce înseamnă destinul ceasurilor şi legătura de cauzalitate dintre timp şi instrumentul lui de măsurare.
Să auzim de bine!