"Am stat 13 în temniță pentru un popor de idioți". Petre Țuțea, filosof, (1902-1991)

duminică, 9 ianuarie 2011

9 ianuarie

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Astăzi e o zi importantă pentru mine, este ziua mea aniversară. Este ziua în care m-am născut. Ciudat, nu? M-AM născut! Nu vi se pare că sună ciudat? Cum adică, M-AM născut? Adică eu eram deja o entitate formată care am hotărât ca, în acel moment, să MĂ nasc sub forma unui trup? Cred că termenul mai adecvat ar fi că este ziua în care AM FOST născut.
Deci, astăzi este ziua în care am fost născut. Aşa că este cel mai bun prilej ca să îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru viaţa dată şi mamei mele pentru naştere.
Mă gândeam să scriu despre bucuria care mă cuprinde când mă uit în oglindă şi văd că sunt un exemplar al speciei umane şi nu un raton sau un pinguin-cu-moţ-portocaliu. Dar nu voi scrie.
Mă gândeam să scriu despre faptul că sunt un exemplar al creaţiei supreme divine, creaţie care poate produce opere de geniu şi culturi sau care poate naşte monştri ai faptelor şi gândirii. Dar nu voi scrie.
Să scriu despre faptul că sunt un stăpân al animalelor, exemplarul ultim al lanţului trofic, fiinţa în faţa căreia tremură toate animalele, fiinţa care poate crea specii noi sau extermina altele vechi de zeci de milioane de ani. Dar nu voi scrie.
Să scriu despre faptul că sunt un membru al speciei umane, specie care poate trimite oameni în cosmos, care poate uni continente cu forţa minţii şi imaginaţiei lui, care poate crea mări sau distruge civilizaţii. Dar nu voi scrie.
Bine, bine, vor zice cei mai curioşi dintre voi, dar despre ce vei scrie? În fond, e ziua ta, ce Dumnezeu, trebuie să scrii ceva!
Ei bine, voi scrie. Voi scrie despre faptul că sunt foarte fericit. Sunt fericit că sunt om, sunt fericit că trăiesc. Sunt fericit că sunt sănătos. Eu şi toţi dragi mie. Aşa că, de ziua mea, vă doresc tuturor să fiţi oameni, să fiţi fericiţi şi să fiţi sănătoşi! Voi şi cei dragi vouă.
Să auzim de bine!

10 comentarii:

  1. La multi Ani, Vio! Sa dea Domnul ca toate visele si dorintele tale se sa implineasca, sa fii sanatos si sa ne mai incanti pe blog pana la vreo 100 si ceva de ani!

    RăspundețiȘtergere
  2. @ mihaeladr: Îţi mulţumesc! la fel şi ţie!

    RăspundețiȘtergere
  3. @ fairytale: Văleu! Nu e cam mult? Oricum, îţi mulţumesc şi îţi promit că voi ţine cont de recomandarea ta...

    RăspundețiȘtergere
  4. La multi ani, Vio! Continua sa fi fericit, e cel mai important. Iti doresc sanatate maxima.

    RăspundețiȘtergere
  5. @ Miţă: Să trăieşti şi să fii sănătos, Miţă! Îţi mulţumesc pentru urări!

    RăspundețiȘtergere
  6. La multi ani, drag prieten din blogosfera! Sa-ti fie viata continua si lina, sanatatea sa te insoteasca, iar fericirea sa nu lipseasca din familia ta! Pentru ca esti, c-ai fost si vei fi, la multi ani!
    P.S. Este cu intarziere de o zi, dar ma vei intelege cand iti spun ca am avut un sfarsit de saptamana plin de probleme si impanat cu necaz. Trece totul, nu te ingrijora post aniversar! :)

    RăspundețiȘtergere
  7. @ QED: Dragă QED, mă emoţionez mai greu, dar rândurile tale au reuşit să o facă. Să fii convinsă că ai în mine un prieten. Îmi pare rău pentru necazurile tale şi te rog să-mi spui dacă te pot ajuta cu ceva.

    RăspundețiȘtergere
  8. LA multi ani intarziat! Sanatate si numai ganduri bune de la sate...

    RăspundețiȘtergere
  9. @ Andrei Lefter: Îţi mulţumesc pentru gândurile bune venite de la sate, care sunt şi mai bune pentru că vin de la un prieten!

    RăspundețiȘtergere

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!