"Am stat 13 în temniță pentru un popor de idioți". Petre Țuțea, filosof, (1902-1991)

luni, 14 martie 2011

Ruşine de bărbat

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Stau în faţa ecranului la fel cum stăteam pe vremuri în faţa unei coli de scris. Mă uit la ecranul alb şi literele nu se pot lega. Nu mă ajută nici măcar muzica (grecească, evident) pe care o ascult atunci când mă relaxez.
Sunt nervos şi nu mă înţeleg. Prin faţa ochilor îmi trec frânturi de imagini, în urechi aud fragmente de sunete, toate fără rost. Stau şi mă uit la ecran şi mă întreb cine sunt, ce am învăţat până acum şi cu ce scop. Sunt om ca toţi ceilalţi şi mă înfior la gândul că şi în mine s-ar putea ascunde abisuri nebănuite, lucruri oribile. Oare toţi suntem purtătorii virusului mortal numit răutate? Şi eu? Cu ce să mă vaccinez?
Sunt în maşină şi mă îndrept spre Eroii Revoluţiei venind dinspre Liceul Gh. Şincai. Ca de obicei, la ora asta este aglomeraţia în floare, iar maşinile înaintează cu greu pe mai multe rânduri. Sunt pe banda a doua din trei şi văd venind din faţă şi în stânga o maşină condusă de o femeie care semnalizează şi se încadrează cu intenţia vădită de a face la stânga, peste linia de tramvai. Dar aşteaptă un prilej pentru ca să se poată strecura printre maşinile din coloană. Coloana se opreşte din deplasarea ei lentă. Toţi aflaţi pe sensul meu de mers ne oprim nu numai pentru a-i putea permite femeii să se strecoare, dar pentru motivul pur şi simplu că o deplasare cu doi metri mai în faţă nu ne ajuta cu nimic, coloana fiind blocată. Mai mult, din spate se vede venind un tramvai. Ei bine, şoferul maşinii aflată pe banda trei, chiar lângă linia de tramvai înaintează şi acei doi metri deşi o vede, blocând femeia transversal pe linia de tramvai. Inutile au fost semnalizările ei optice şi acustice. Inutile au fost semnalele noastre, ale celorlalţi la fel ca şi vorbele grele pe care nu ni le-am mai putu stăpâni. Omul se uita rânjind la noi, satisfăcut în găoacea lui plină de ură şi răutate. Veninul îi clocotea în vene: îşi dorise să facă o răutate şi reuşise. Era un învingător, umilise o femeie! Ce altă mare biruinţă să-şi mai fi dorit? O mică neatenţie din partea vatmanului şi accidentul ar fi fost iminent. Poate că sunt de modă veche, poate că am pus femeia pe un piedestal mai înalt decât se obişnuieşte, dar în acel moment, pe acea stradă, la acea oră, nu eram nici femei, nici bărbaţi, ci doar nişte oameni.
Vatmanul a oprit la timp, noi, ceilalţi am aşteptat chiar dacă acum coloana de maşini se urnise şi femeia cea speriată şi învinsă a reuşit să treacă.
Un om pe care, întâlnindu-l cu altă ocazie, îl saluţi cu respect şi dai mâna cu el. Oare ce se ascunde seara, dincolo de ferestrele luminate ale caselor, oare ce se ascunde în străfundurile noastre?
Să auzim de bine!

Un comentariu:

  1. Poate este nevoie de alt titlu...Rusine de etnic roman! Asta a prins bietul roman dupa revolutie.Se pare ca Omul nou a invins! Experimentul a durat prea mult.Nu mai e nicio scapare.Nu cred ca e igienic sa stim ce se afla dincolo de ferestre.Tocmai am urmarit tragedia japonezilor.Este a doua mare tragedie pe care o indura acest popor! Mi s-a facut rusine de modul cum ne manifestam la televizor, de modul in care transmitem niste stiri....
    Sa ne ajute Dumnezeu ! Pe toti!

    RăspundețiȘtergere

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!