Ciorapii lui Georgică

Imagine preluată de pe incitant.ro

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Georgică e unul din colegii noştri. Lucrăm împreună de câţiva ani. Dotat cu iniţiativă şi cu mult curaj, dacă ne gândim la unele misiuni cu adevărat sinucigaşe în care a fost trimis. Băiat bun, a luptat alături de noi, atât acasă, cât şi în deplasare. Înalt, cu ochii albaştri, atletic, face o impresie bună la prima vedere. Dar nu şi la primul miros. Spun asta pentru că Georgică nu prea se spală pe picioarele din dotare. Se spală cam rar, ca să zic aşa. Ce s-o mai lungesc, se spală odată la săptămână.

Suntem într-o excursie de două zile la munte. Este o ocazie nedorită de niciunul din noi de stimulare la maxim a glandelor sudoripare. Inclusiv ale lui Georgică. Mai precis, ale glandelor sudoripare din picioarele lui Georgică. Efectele solicitării intensive încep să apară încă din tren. Controlorul a refuzat cu îndârjire să intre în compartimentul nostru ca să ne verifice biletele de călătorie. Pe undeva, îmi pare rău că nu am insistat. Poate că ne returna contravaloarea biletelor numai ca să îl lăsăm liber, în aerul curat al munţilor Carpaţi...

Iată-ne ajunşi la cabană. Toţi ne facem semne disperate din ochi, sprâncene, buze, urechi şi ce mai avem la îndemână ca să ţinem cât mai larg geamurile deschise. Ne aranjăm bagajele, ciugulim ceva şi plecăm cu cântec pe cărări de munte. Din cauza direcţiei din care bătea vântul, l-am rugat pe Georgică să fie încheietor de pluton, adică ultimul din grup. Am făcut rău. Era mult mai bine dacă îl puneam primul pentru că a doua zi am aflat de la un pădurar că pe urmele noastre au fost găsite mai multe animale decedate fără o cauză vizibilă, inclusiv două veveriţe moarte ca dinozaurii, în timp ce ronţăiau nişte alune…

Excursia s-a terminat cu brio, ne-am întors la cabană, unde urmează cina şi dansul de sâmbătă seara. Toţi suntem transpiraţi şi obosiţi, inclusiv Georgică. Nu avem de ales, suntem nevoiţi să recurgem la măsuri drastice. O scurtă consfătuire şi ajungem la concluzia că trebuie aplicată metoda “Ciorapii în faţa de pernă”, metodă recunoscută la nivel internaţional pentru efectele sale pozitive. Mai cu vorba bună, mai cu ameninţări că îl tăiem de la porţia de şorici, reuşim să îl convingem pe Georgică să-şi schimbe ciorapii. Lui Nicuşor îi revine sarcina să îi recupereze spre folosul şi salvarea grupului. Folosind câteva feţe de pernă legate peste faţă şi un număr impresionant de mănuşi chirurgicale, acesta reuşeşte să intre în posesia lor şi să îi înfunde bine pe toată suprafaţa sub faţa pernei pe care urma să doarmă Georgică. Palid la faţă, dar satisfăcut, Nicuşor ne face semn că a reuşit. Petrecerea cu dans continuă până la ora stingerii, după care fiecare din noi se îndreaptă spre patul repartizat pentru o odihnă binemeritată. Inclusiv numitul Georgică. Am căzut ca fulgeraţi din cauza oboselii şi băuturii acumulate şi am dormit neîntorşi până a doua zi când, am auzit strigătul Getei:

- Văleu, fraţilor, da’ ce e cu Georgică?

Buimaci de somn, ne repezim spre patul lui, blestemându-ne că nu ne-am gândit din timp ce vom face cu cadavrul. Vedem un Georgică total schimbat, cu o piele galbenă, cu nişte ochi galbeni ca de pisică, scărpinându-se de zor, în timp ce zace pe perna care, acum, devenise uşor lipicioasă. Recuperăm rapid şi unul din noi dă fuga să îl cheme pe cabanier.

- Ce are, nea, ce e cu el? îl întrebăm noi îngrijoraţi.

- Ei, ce să aibă, răspunde cabanierul după o examinare sumară. A dat în icter. A mâncat sau a mirosit ceva greţos? ne întreabă omul nevinovat.

Să auzim de bine!