Despre respectarea tradiţiilor

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Iunie este prima lună din an când începem bântuirea teritoriului aparţinând statului suveran numit Grecia. Căldura este la limite suportabile, turiştii nu depăşesc densitatea de 100/metru pătrat şi de ce nu, preţurile sunt mai accesibile.

După îndelungi experimentări am ajuns la concluzia că este luna cea mai propice preumblărilor care ne caracterizează concediul de vară. Nu stăm locului nicio clipă şi lucrul acesta se vede cel mai bine la întoarcerea din concediu când, în mod uzual, suntem mult mai obosiţi decât la plecare... Chiar dacă nu avem planificată vizitarea unor locuri deosebite într-o zi, tot nu stăm locului şi ne ducem să facem plajă în altă localitate. Măcar pot filma sau fotografia alţi peşti...

De data asta suntem cazaţi într-un hotel ţinut de amicul Sakis şi familia lui, hotel situat în staţiunea Hanioti de pe braţul Kassandra. După cum vă spuneam, plecăm dimineaţa, după micul dejun şi ne mai întoarcem seara, la cină. Avem un program deosebit de încărcat şi asta nu ne mai permite obişnuitul tur de cumpărături prin Thessaloniki. Ca o paranteză, ţin să vă spun că niciodată, dar absolut niciodată nu am vizitat acest oraş fără să nu vizităm şi bazarul. Bazarul este amplasat oarecum în capătul pieţii Aristotelou, loc de mare promenadă şi etalare. Îi ştiu pe de rost fiecare tarabă şi fiecare tonetă, dar de fiecare dată îl privesc şi îl ascult cu aceeaşi plăcere. Nu este bazarul turcesc, are un tipic anume poate şi prin faptul că include o piaţă agroalimentară. Ela, ela! (vino, vino) te cheamă vânzătorii de peşte strigând din răsputeri în timp ce stau în faţa tarabelor agitând peşti spadă sau caracatiţe. Ela, ela! te cheamă vânzătorii de carne agitând năvalnic satâre uriaşe deasupra capului. Ela, ela! îţi strigă la ureche vânzătorii de şosete sau cei de pantofi. În timp ce un negustor întinde o foaie de protecţie peste carnea expusă, un altul lângă el aranjează pantalonii în galantar, iar un altul mai toarnă alune din sac în tăvile de vânzare. Bogaţi sau săraci, tipe parfumate sau femei cu pantofi scâlciaţi, marinari sau hamali, turişti cu aparate japoneze la gât sau localnici tocmai ieşiţi de la serviciu sunt personajele permanente în această foială uriaşă şi în acest vacarm nemaipomenit. Fără gesturi sau cuvinte indecente, fără ca o singură clipă să te simţi ameninţat sau timorat de aceste strigăte sau de foiala mulţimii. Te uiţi, alegi, te tocmeşti, plăteşti şi pleci, astea sunt regulile bazarului. Suntem iubitori de linişte şi tihnă, dar fără o vizită la bazarul din Thessaloniki considerăm că avem un concediu incomplet.

Stând seara la un pahar de vorbă, decidem că ar fi recomandat pentru sănătatea familiei ca să facem totuşi un tur de cumpărături prin Thessaloniki. Decizia noastră este fermă chiar dacă va trebui să anulăm o vizită într-un loc istoric. Altfel, riscăm să plecăm fără să facem turul de onoare al bazarului. Iar nişte cumpărături din magazinele oraşului nu strică nimănui...

Plecam ca de obicei după micul dejun care, de data asta a fost mare dejun având în vedere perspectivele zilei. Deja mă văd bântuind un magazin de articole fotografice şi unul de muzică pe care le ochisem mai de mult. Iar soţia avea şi ea anumite imagini pe display... Nu mai vorbesc de copilă care îşi dorea o pereche de pantofi de sport. Îi dorea atât de mult încât se şi vedea încălţată cu ei. Planul este astfel conceput încât să acoperim principală zonă comercială, piaţa Aristotelou şi bazarul. Găsim surprinzător de uşor un loc de parcare, luăm aparatele foto şi video din maşină şi pornim la atac. Fiind chiar în apropierea pieţii încercăm să intrăm în primul magazin. Acţiune sortită eşecului pentru că magazinul este închis. Ne începem deplasarea pe sub colonada pieţii, cu ochii la uşile magazinelor. Al doilea magazin la fel de închis. Chiar mai închis dacă luăm în calcul obloanele. Şi tot aşa, din magazin închis în magazin închis ajungem pe bulevardul Egnatia. Porţiunea de drum până la bulevard a fost parcursă într-o tăcere oarecum stânjenitoare şi cu un număr semnificativ de priviri cu subînţeles. Adică, ştim şi noi că este duminică, dar cât de duminică este în Grecia? Am mai colindat oraşele lor în zile de duminică, dar nici vorbă de atâtea magazine închise. Pe bulevard aceeaşi situaţie ciudată. Oriunde ne uităm nu vedem decât magazine închise. O patiserie de unde să cumpăr o gogoaşă? Închisă. Magazinul foto vizat de mine? Închis. Magazinul de poşete vizat de soţie? Şi mai închis. Magazine de pantofi? Toate închise cât mai bine. Oftând de necaz încercăm să ne consolăm cu turul bazarului. Surpriză! Bazarul este şi el cât se poate de bine închis. Ne oprim în faţa uşilor ferecate şi ne uităm ca curca’n lemne. Ce să mai facem? Încotro să mergem? De ce această politică vădit împotriva mea şi a familiei mele de a ţine magazinele închise? Abia în acest moment remarcăm şi faptul că foiala tradiţională de pe marele bulevard este mult redusă. Stăm în mijlocul trotuarului gândindu-ne încotro s-o apucăm. La situl istoric programat iniţial nu mai avem timp ca să ajungem, ziua de plajă este pierdută, magazinele închise. Mai rău nici că se putea! Într-un sfârşit ne decidem să urcăm spre Rotunda cu speranţa că vom găsi deschisă măcar o terasă unde să ne răcorim cu un suc. Şi iată, minunea se produce! Chiar în apropierea celebrului monument descoperim o mică terasă populată de câţiva localnici. Ocupăm imediat locurile cuvenite în spaţiu şi o chelneriţă amabilă apare imediat lângă noi. Aşa cum îi stă bine unui bărbat adevărat, comand scurt şi fără milă două caffé frappé. După care, îmi permit o scurtă conversaţie cu tânăra chelneriţă:

- Sunteţi amabilă, locuiţi aici, în Thessaloniki?

Fata mă priveşte mirată câteva secunde neînţelegând întrebarea mea având în vedere că eram la masă cu soţia şi copila din dotare.

- Da, de ce?

- Nu înţeleg ce se întâmplă cu oraşul...

- Nu aţi mai fost aici?

- Ba da, tocmai de aceea.

- Atunci, ce are oraşul?

- Asta e, are ceva, nu ştiu ce, dar peste tot este închis. Orice magazin, tavernă, terasă sau bazar, totul e închis.

- Dar e normal, îmi răspunde fata privindu-mă inocent. Sunt Rusaliile, o mare sărbătoare, iar de sărbătoare la noi NIMENI nu lucrează. La dumneavoastră nu e aşa?

Să auzim de bine!