"Am stat 13 în temniță pentru un popor de idioți". Petre Țuțea, filosof, (1902-1991)

miercuri, 16 martie 2011

Două momente

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Primul moment-înainte de 1989
Cititorii mai atenţi ai blogului cred că au reţinut afirmaţia mea dintr-o postare anterioară precum cum că mama a fost profesoară. În această calitate, conform reglementărilor de atunci, îi revenea şi dirigenţia unei clase din şcoală. Iar ca diriginte avea o mulţime de obligaţii, printre care şi aceea de a face vizite la domiciliul elevilor a căror dirigintă era. Scopul vizitelor era acela de a verifica la faţa locului condiţiile de trai şi de învăţătură ale elevilor. Programul era astfel făcut încât ajungea să revadă un elev cam la trei luni odată. Asta a făcut ca să ajungă şi la domiciliul unui puradel ai cărui părinţi tocmai primiseră un apartament de trei camere (să nu uităm că acţiunea se petrece înainte de 1989). Ulterior vizitei şi-a notat în caietul de dirigintă că respectivul puradel locuieşte într-un apartament nou, dotat cu toate cele trebuincioase unui trai decent. Timpul a trecut şi, conform graficului, a trebuit să facă o nouă vizită. Dar cele trei luni trecute au însemnat mult pentru familia respectivului puradel. Uşile lipseau (inclusiv cea de la intrare) pentru că făcuseră focul cu ele pe nişte cărămizi în mijlocul sufrageriei, instalaţiile sanitare erau distruse sau lipsă. Casa arăta pur şi simplu vandalizată. Iar familia stătea pe jos în mijlocul sufrageriei şi trosnea seminţe aşa cum făcea din vremuri imemoriale etnia lui.
Al doilea moment-după 1989
Necazul unui prieten care şi-a lovit maşina mă face să iau legătura cu Pictorul, bunul meu prieten. Poate deja aţi dedus că porecla i se trage de la talentul deosebit pe care îl are în repararea şi vopsirea maşinilor. Până să apară prietenul cu necazul, ne întindem la o mică şuetă, ca doi oameni care nu s-au mai văzut de mult.
- Bine de tine cu hala aia pe frigul ăsta, îi spun cu gândul la clădirile pe care le închiriase pentru mica lui afacere.
- Bine pe dracu', îmi răspunde el botos. N-o mai am.
- Cum aşa, îl întreb eu curios. Nu mai ai hala aia? Dar atelierul?
- Nţ, mi le-a luat primăria. A trebuit să mă mut.
- Cum aşa? De ce?
- A dat toate apartamentele din clădirile din zona aia unor ţigani. Le-a dat case taman acolo.
- Păi, ce aveau ţiganii împroprietăriţi cu atelierul tău?
- Habar nu am, dar într-o săptămână mi-au furat tot ce aveam în atelier şi au vandalizat toate locuinţele primite. Acum nici eu nu mai am hală şi nici clădirile nu mai sunt locuibile. A trebuit să-mi găsesc alt loc…
Acum, după ce aţi citit rândurile de mai sus, voi vedeţi vreun element comun între cele două momente? Că eu văd…
Să auzim de bine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!