Sale don’t miss

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Aşa cum spune numele acestui blog (şi, cum de altfel am recunoscut oficial în numeroase rânduri) sunt un paşnic locuitor al cartierului bucureştean Drumul Taberei. Cartier pe care îl iubesc, la fel cum îmi iubesc şi oraşul, cu toată mizeria şi murdăria lui...

Pe cale de consecinţă este şi faptul că primele aspecte ale vieţii care îmi răsar înaintea ochilor imediat după ce ies pe uşa blocului sunt cele legate de cartierul mai sus menţionat. Aceleaşi aspecte sunt şi ultimele înainte de a intra în cutia numită în mod uzual apartament.

Toate acestea adăugate la spiritul meu vigilent au făcut să descopăr apariţia unui panou, să-i zicem pentru moment publicitar, în zona Favorit. Acum, nu cred că mai este vreun secret pentru cititorii acestui blog faptul că nutresc nişte sentimente nu tocmai prietenoase faţă de firmele româneşti de publicitate. Şi asta nu din cauza unor probleme hormonale personale, ci datorită prostiilor şi tâmpeniilor emanate pe bandă rulantă de către acestea. Zi de zi şi în proporţii de masă, cum bine zicea răposatul Lenin...

Aspectul şi formularea mi-au atras imediat atenţia. Panoul încearcă să facă publicitate produselor Mobexpert. Mare cât toate zilele, roşu aprins la culoare şi cu litere de un stat de om, e imposibil să nu-l vezi. Dar totul se opreşte aici, pentru că după operaţiunea de văzut, operaţiunea de citit este blocată. De ce? Pentru că, pe el nu scrie altceva decât SALE pe primul rând şi DON’T MISS pe cel de al doilea. Faptul că sunt un profund cunoscător al limbii engleze m-a ajutat enorm. Dar oare TOŢI locuitorii cartierului Drumul Taberei sunt la fel de buni cunoscători? Este oare nevoie de cursuri de pregătire lingvistică pentru a te bucura de traiul liniştit oferit de acest cartier? Oare într-un cartier cu populaţie mai mult decât preponderent românească un anunţ în limba engleză este estimat că va avea un impact mărit? Oare geniul care a conceput textul în engleză a făcut un studiu preliminar înainte de a-şi umple contul cu banii firmei de mobilier?

Aşa că m-am apucat de verificat. Pe două căi: la evidenţa populaţiei şi prin interviuri ad-hoc luate pe trotuarul din faţa panoului. De la evidenţa populaţiei am aflat că nu avem niciun englez, dar nici măcar unul naturalizat în cartier! Sunt niscai studenţi chinezi, câţiva arabi cu brutării şi covrigării, câţiva angolezi naturalizaţi înainte de Revoluţie, un număr redus de unguri dar care presupun că vorbesc în casă ungureşte şi nu englezeşte şi atât. Restul? Toţi, dar absolut toţi locuitorii cartierului sunt vorbitori de limba română neam de neamul lor. Răspunsurile la interviurile luate au fost atât de hilare încât nu le pot reproduce în scris de frică să nu leşin de râs. Cu excepţia unui puşti de vreo treisprezece ani şi cu cercel în nas (şi care nu prea cred că are bani ca să-şi schimbe mobilierul prea curând) niciunul din cei întrebaţi, fie femeie, fie bărbat, nu a ştiut să-mi traducă textul. Recunosc, eşantionul a cuprins un număr redus de persoane şi nu totalitatea locuitorilor cartierului. Dar răspunsurile şi structura socială a celor întrebaţi au fost edificatoare. Îmi imaginez că nu are rost să mai discutăm despre impactul unui text care nu poate fi tradus...

Aşa că, să nu vă fie cu supărare, revin pentru a nu ştiu câta oară cu întrebarea devenită de acum banală: cui se adresează publicitatea românească?

Să auzim de bine!