"Am stat 13 în temniță pentru un popor de idioți". Petre Țuțea, filosof, (1902-1991)

joi, 31 martie 2011

Mărginimea Sibiului

Imagine preluată depe garduldefier.wordpress.com
Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Am fost ghid, am fost şi sunt un pasionat de turism, atât intern, cât şi internaţional. Mi-a plăcut şi îmi place să văd şi să cunosc oameni noi şi locuri noi. E drept, nu am dus plăcerea la nivelul fanatismului, ci am reuşit s-o păstrez la ceea ce a fost şi este pentru mine: o plăcere.
Am trecut prin cele mai diverse situaţii sau întâmplări, atât în ţară, cât şi în străinătate multe din ele, recunosc, şi din apetenţa mea pentru risc. Oricând este posibil să plec într-o călătorie, chiar dacă nu am nici un leu în buzunar sau benzină în rezervor. Improvizez, găsesc eu o soluţie, ideea care m-a călăuzit întotdeauna fiind una şi singură: fă-ţi amintiri!
Pentru că, trebuie să recunoaştem, un drum prin monotonia Bărăganului nu îţi va crea nicio amintire. Dar dacă faci o pană de cauciuc sau rămâi fără benzină în mijlocul câmpului? Ei, nu e altceva?
Am văzut multe locuri, unele mai frumoase ca altele, dar ştiu foarte bine că nu le-am văzut pe toate. Au rămas, atât în ţară, cât şi în străinătate multe locuri unde pot vedea imagini de neuitat sau pot trece prin situaţii memorabile.
Unul din acestea este Mărginimea Sibiului. După nume, se pare că amplasamentul este în România, undeva prin zona Sibiului. Dar acest loc se pare că este încărcat de semnificaţii deosebite. Aici se ascund cele mai adânci rădăcini ale tradiţiei româneşti, aici este matricea celor mai semnificative întâmplări legate de viaţa satului românesc, aici şi doar aici se petrec cele mai semnificative lucruri din folclorul românesc.
Se apropie vreo sărbătoare populară? Porniţi televizorul pe PROTV şi veţi auzi crainicul spunând: … aici, în Mărginimea Sibiului, ţăranul român…
S-a întâmplat să vină vreo personalitate din altă ţară în vizită la noi în ţară? Porniţi televizorul pe PROTV şi veţi auzi: … iar domnul X nu a uitat să facă o vizită şi aici, în Mărginimea Sibiului…
Se discută despre respectarea vreunei tradiţii româneşti? Staţi liniştiţi. Porniţi televizorul pe PROTV şi veţi auzi: … de secole oamenii de aici, din Mărginimea Sibiului…
Se apropie Paştele sau Crăciunul? E simplu. Porniţi televizorul pe PROTV şi veţi auzi: … iar cei de aici, din Mărginimea Sibiului sărbătoresc…
Este vorba de turismul rural? Nicio problemă! Porniţi televizorul pe PROTV şi veţi auzi: … iar oamenii întreprinzători de aici, din Mărginimea Sibiului…
Este vorba de o emisiune reportaj sau documentară? Totul este ca şi rezolvat. Porniţi televizorul pe PROTV şi veţi auzi: … locuitorii de aici, din Mărginimea Sibiului au răspuns prompt…
Indiferent cât şi ce se întâmplă legat de viaţa rurală în România, se întâmplă aici, în Mărginimea Sibiului.
Public aceste rânduri cu speranţa sinceră că se va găsi cineva care să-mi releve misterele ascunse din această localitate, ce taine ancestrale leagă neamul românesc de această localitate...
Îngrijorarea mea mi se pare cu atât mai justificată cu cât i-am auzit şi pe cei de la Antena 1 făcând referiri precise la această localitate… Personal, vă mărturisesc faptul că îmi este frică să mă deplasez în zonă pentru ca să nu aud la ştiri: … proprietarul Blogului din Drumul Taberei a fost văzut azi plimbându-se prin Mărginimea Sibiului…
Să auzim de bine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!