"Am stat 13 în temniță pentru un popor de idioți". Petre Țuțea, filosof, (1902-1991)

joi, 24 decembrie 2009

Petrecerea de Crăciun într-o multinaţională, cu câteva zile înainte de Crăciun. Corespondenţa:

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
E-mail de la CRISTINA X - DIRECTOR RESURSE UMANE către toţi salariaţii companiei Y
Data 02 decembrie
Subiectul: Petrecerea de Crăciun
Dragi colegi,
Mă bucur să vă informez că petrecerea de Crăciun a firmei va avea loc în data de 23 decembrie, începând cu ora 14:00 în sala mare a restaurantului «Casa Grătarelor». Vom face fripturi de tot felul, iar băutura va fi la discreţie. O formaţie vocal-instrumentală va interpreta colinde... Puteţi cânta şi voi. Şi să nu fiţi surprinşi dacă preşedintele companiei se va costuma în Moş Crăciun. La ora 16:00 vom aprinde beculeţele în brad şi vom putea face schimb de cadouri cu colegii. Valoarea unui cadou nu va depăşi suma de 50 roni, pentru a nu vă afecta bugetul. Petrecerea este numai pentru salariaţi.
P.S. - Directorul financiar va face un anunţ important cu această ocazie.
Sărbători fericite vouă şi familiilor,
CRISTINA
---------------------------------
Data 03 decembrie
E-mail de la aceeaşi CRISTINA X
Subiectul: Petrecerea de sărbători
În memo-ul de ieri, nu am intenţionat să jignesc angajaţii evrei. Sunt de acord că Hanuka este o sărbătoare importantă şi ca uneori coincide cu Crăciunul (nu şi în acest an, din păcate). Astfel că am decis ca petrecerea să nu se mai numească «de Crăciun», ci « Petrecere de Sărbători». Aceleaşi scuze le datorez şi altor angajaţi care nu sunt de confesiune creştină. Nu vom avea brad şi nu se vor cânta colinde. Vom avea un DJ şi muzică de toate genurile. Sunteţi mulţumiţi?
Sărbători fericite,
CRISTINA
---------------------------------
Data 08 decembrie
E-mail de la aceiaşi CRISTINA X către toţi salariaţii
Subiectul: Petrecerea de sărbători
În privinţa cererii pe care am primit-o de la Alcoolicii Anonimi care doresc o masă separată: nu aţi semnat e-mail-ul! Şi, dacă vom pune un cartonaş cu "Rezervat pentru alcoolicii Anonimi», nu veţi mai fi anonimi, nu? Cum să rezolvăm problema? Are cineva vreo idee? În privinţa cadourilor, nu se vor face nici un fel de cadouri, deoarece reprezentanţii sindicatului au decis că suma de 50 roni este prea mare, iar managementul a considerat suma penibilă.
În concluzie: NU SE FACE SCHIMB DE DARURI!
---------------------------------
Data 10 decembrie
E-mail de la aceiaşi CRISTINA X către toţi salariaţii
Subiectul: Petrecerea de sărbători
Ce firmă pestriţă avem! N-am avut idee că în decembrie are loc Ramadanul, care le interzice salariaţilor noştri turci, tătari sau arabi să consume alimente şi băuturi în timpul zilei. Deoarece nu putem schimba ora petrecerii, voi încerca să aranjez cu o firmă de catering împachetarea unor porţii de mâncare, pe care salariaţii islamişti le vor primi la plecare.
Sunteţi de acord?
Vă mai anunţ că am rezervat o masă aproape de toalete pentru angajatele gravide şi o alta pentru persoanele supraponderale, cât mai departe de masa cu deserturi. Homosexualii au voie să stea la masă împreună. Lesbienele nu sunt obligate să stea la masa homosexualilor. Da, şi homosexualii vor avea aranjament pe masă. Pentru persoanele scunde, am făcut rost de pernuţe de pus pe scaune. Pentru cei care ţin dietă, vor fi şi preparate fără grăsime.
Din păcate, nu putem controla cantitatea de sare din mâncăruri, după cum ne roaga un grup de colegi cu hipertensiune arterială. Ca desert pentru diabetici, vom avea fructe proaspete, deoarece restaurantul nu ne poate asigura deserturi cu îndulcitor. Asta e. Mi-a scăpat ceva?
---------------------------------
Data 15 decembrie
E-mail de la aceiaşi CRISTINA X către toţi salariaţii
Subiectul: NENOROCITA DE PETRECERE
Vegetarieni?! M-am săturat de voi, oameni buni! Vă place sau nu, o să facem petrecerea cu grătare! N-aveţi decât să staţi naibii la masa voastră şi să vă îndopaţi cu salată, în timp ce noi, carnivorii, ne ghiftuim cu friptură din animale moarte! Veţi avea şi legume ecologice. Dar să ştiţi, nesuferiţilor, că şi roşiile au sentiment şi plâng când le tai felii. De fapt nu plâng, ci urlă! Şi le aud cum urlă chiar ACUM! Sper să aveţi cea mai de rahat vacanţă din viaţa voastră! Duceţi-vă dracului toţi! JAVRELOR!
---------------------------------
Data 20 decembrie
E-mail de la ALINA Z - Director interimar resurse umane către toţi salariaţii
Subiectul: CRISTINA X ŞI PETRECEREA
Mă bucur să vă comunic că deja Cristina a ieşit din spital şi sunt convinsă că vorbesc în numele tuturor, urându-i însănătoşire grabnică. Voi încerca să-i transmit toate urările şi felicitările de Sărbători de la voi. Între timp, vă anunţ că directorul general a decis ca petrecerea de sfârşit de an să se anuleze, iar după-amiaza de 23 decembrie să fie liberă pentru toţi angajaţii. SĂRBĂTORI FERICITE!
ALINA
Să auzim de bine!

2 comentarii:

  1. e foarte tare articolul man, bine ca nu lucrez intr-o astfel de firma. La noi s-a anulat din start si ne-am mobilizat noi, ca intre angajati :)

    RăspundețiȘtergere
  2. @Mielu: şi sunt sigur că v-aţi distrat mai bine.
    @Ştrumfiţa: îţi mulţumesc pentru urarea ta în versuri. Îmi place poezia, dar nu am nicio abilitate în domeniu...

    RăspundețiȘtergere

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!