Diminutive din Sinaia

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Sunt ani de când nu am mai fost în Sinaia. S-au petrecut multe între timp. Oricum, azi am venit în calitate de turist şi nu de ghid, aşa cum se întâmplase de atâtea ori anterior. Noua postură îmi oferea avantajul de a fi stăpânul timpului meu, de a putea mânca şi bea oricât şi oriunde, de a dormi sau de a colinda. Ce să mai zic, era o postură nouă, dar care îmi oferea deja câteva avantaje prezumate. Inclusiv acelea de a-mi alege hotelul unde doresc să mă cazez sau restaurantul unde doresc să mănânc. Portbagajul maşinii era plin cu haine de schimb, pantofi şi ghete, inclusiv un fier de călcat şi un filtru de cafea. Un singur lucru omisesem: existenţa locurilor de cazare. Cum am intrat în localitate, am tras maşina în prima parcare şi am început să colindăm recepţiile hotelurilor. Răspunsul era invariabil acelaşi: nu mai avem locuri. Obosiţi de umblatul fără măsură, decidem să intrăm în primul restaurant cu hotărârea că, după ce vom mânca, ne vom întoarce acasă. Măcar ne vom putea lăuda că am cinat în Sinaia, ceea ce e o chestie, nu? Intrăm, suntem conduşi la o masă de un ospătar grav, care ne linişteşte cu vorbele:
- Poftiţi, uitaţi, aici avem o măsuţă tocmai bună pentru dumneavoastră.
Ne aşezăm şi omul ne întreabă condescendent:
- Să vă aduc listuţa de bucate?
După un schimb scurt de priviri nedumerite, ne exprimăm acordul şi omul apare imediat cu meniul, după care ne lasă preţ de câteva momente bune ca să îl consultăm. Ne decidem, îi fac semn să se apropie şi personajul se înfăţişează instantaneu lângă noi. Îi dictăm comanda, iar omul o revede cu voce tare:
- Deci, avem o ciorbiţă de burtă, o ciorbiţă ardelenească, o tocăniţă cu mămăliguţă, un pieptişor de pui cu cartofiori, două sălăţele de varză, o berică şi o cafeluţă. Pâinică doriţi?
Confirmăm comanda, după care rămânem într-o tăcere stânjenitoare, uitându-ne unul la altul. Ceva nu era în regulă, ceva ne scăpa. Nu trece mult şi apare omul lângă noi, solicitând un supliment de lămuriri:
- Doriţi peste tocăniţă să vă sparg şi un ouşor?
Accept, stăpânindu-mi cu greu râsul. Se anunţa o seară inedită. Odată adusă comanda, mâncăm liniştiţi, ca oamenii care nu au ce pierde. Chem ospătarul pentru plată, acesta face socoteala şi spune:
- Uitaţi, aveţi notiţa pe măsuţă.
O verific, scot banii, plătesc şi ne sculăm ca să ne luăm hainele şi să plecăm. Plin de solicitudine, omul glăsuieşte iar:
- Un moment, să vă trag eu scăunelul.
Ţinându-ne de burtă de râs, ne îndreptăm spre maşină când, observ existenţa unui hotel chiar deasupra restaurantului din care abia ieşisem. Fuga, fuga, dăm buzna la recepţie şi, antrenat deja de modul de vorbire specific zonei, îi spun recepţionerei:
- Sărut mânuţele, acum am venit cu maşinuţa şi am vrea şi noi o cămăruţă cu un pătuţ dublu şi duşuleţ. Televizor nu vrem, că l-am adus pe al nostru.
Recepţionera ne răspunde zâmbind:
- Sigur că da! Tocmai a plecat un grupuleţ şi avem o cămăruţă liberă sub scăriţă.
Acceptăm uluiţi atât de de norocul avut, cât şi de persistenţa genului acesta de limbaj, iar ea continuă:
- Poftiţi, aici aveţi cheiţa!
Să auzim de bine!