Şedinţa de TIR

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Suntem invitaţii unor rude. Dornici să ne simţim cât mai bine, aceştia, în complicitate cu naşii lor, organizează o mică petrecere (de doar două zile) la vila naşilor. Aceasta (adică vila) se află la vreo şase kilometri de localitate, într-o zonă cu dealuri şi livezi, atăt de frumoasă încât nu-ţi vine să mai pleci. O desfătare pentru ochi şi pentru suflet. Ca să fie petrecerea cât mai completă, rudele noastre au invitat şi alte două familii prietene. În total suntem zece persoane. Pentru că nu suntem aşa de mulţi, gazdele nu au fost nevoite să facă sacrificii prea mari: un purcel tăiat, o capră făcută pastramă, două roţi mari de caşcaval, patru kilograme de ardei copţi în vatră, maximum trei metri liniari de rude de mezeluri, zece kilograme de vinete coapte şi făcute cu maioneză, o oală de douăzeci şi cinci de litri de ciorbă de burtă. Un desert subţire era constituit dintr-un tort de patru kilograme şi un sac de mere. Nu suntem niciunul aşa mari băutori, drept pentru care nu au pregătit mai mult de trei vedre de vin, patru kilograme de palincă şi trei baxuri de sucuri de fructe. Cafeaua şi fursecurile nu le mai pun la socoteală pentru că nu am băut niciunul mai mult de şase căni şi nu am ronţăit mai mult de o jumătate de kilogram de fursecuri. Ce mai tura-vura, o petrecere modestă, ca pe vreme de criză. Terenul pe care se află vila fiind de doar şase hectare, oamenii, mari amatori de sport, au agăţat în nişte pomi (fructiferi) aflaţi la vreo treizeci-patruzeci de metri nişte sticle PET goale, sticle care constituiau ţintele unor şedinţe de tir cu o armă cu aer comprimat. După o masă frugală, aşa, ca de sosire, până vor pregăti doamnele cina, ne decidem să facem o mică partidă de tir. Arma este nouă şi foarte eficientă, muniţie avem din belşug. Singurul impediment în derularea unei activităţi performante este dimensiunea căpătată de burta mea, ceea ce mă face să nu pot ochi decât între două gâfâituri. Cu mâna pe inimă vă declar, aşa cum le-am declarat şi lor că nu am mai tras de când am terminat armata. Nici măcar la bâlciuri. Observ un schimb de priviri semnificative între convivi, ceva în genul ‘nu-l supăraţi că e crud şi pune la inimă’. Începem şedinţa. Ruşinos, solicit ca să fiu ultimul. Trage primul şi ratează. ‘Vezi, dacă ţinteşti ca mine, dar puţin mai sus, nimereşti din prima’ vine imediat povaţa. Vine la rând cel de-al doilea. Alica se duce undeva, spre Sirius. ‘Vezi, aşa vei păţi dacă nu ţii bine arma fixată în umăr’ aud povaţa venind şi din partea lui. La fel păţeşte şi al treilea şi al patrulea trăgător. Sfatul lor a fost că trebuie să-mi ţin repiraţia când trag, altfel alica va face o groapă ca a lor în faţa ţintei. Şi vine rândul meu. Pun arma la umăr, mă fixez pe picioare, ochesc şi trag. Bang, drept în bidonul care se dă de câteva ori peste cap. Râsetele sunt generale:
- Uitaţi-vă fraţilor ce înseamnă norocul începătorului! Hai, încă o tură, dacă ai curaj.
Succesiunea se reia: toţi trag în dude cu excepţia mea care dau o altă sticlă peste cap. O uşoară stânjeneală se aşterne. Urmează seria a treia de trageri. Acelaşi rezultat neplăcut. Cu excepţia mea, care reuşesc să nimeresc drept în sârma care ţinea o sticlă agăţată de gât şi să o tai. Doamnele s-au oprit din treabă. Soţia mea se simte stânjenită. Seria a patra a fost diferită. Unul din trăgători a reuşit să atingă uşor una din sticle.
- Ei vezi, vine comentariul lui, aşa trebuie să tragi.
Din fundal se aude o voce:
- Ia vedeţi cine nimereşte de mai multe ori din zece trageri.
E un colac de salvare pentru toţi. Rezultatul nu a fost cel dorit: am fost singurul care am făcut nouă din zece. Ceilalţi nu au depăşit două din zece. Mi-e frică să nu rămânem nemâncaţi. Soţia mă întreabă mai mult din priviri şi din gesturi: Te-ai gândit unde dormim la noapte? Cu un rânjet sălbatic, unul dintre invitaţi, vine cu o altă propunere:
- Hai să punem lângă pom nişte cutii de bere şi să vedem cine le nimereşte.
Toţi ceilalţi aprobă trişti dând din cap. Distracţia devine maximă odată cu lăsarea întunericului. Pun arma la ochi, o fixez în umăr, ochesc şi trag. Zbang, zboară prima cutie.
- Eu mă duc să văd dacă s-au copt ardeii, se scuză unul.
- Mami, aud vocea celui de-al doilea, nu crezi că ar fi bine să încep deja să trag vinul din damigeană?
Şi pleacă spre pivniţă. Mi-a frică de o sinucidere. Al treilea, cel care nu nimerise nimic toată seara, vine şi el cu o scuză:
- Eu mă opresc aici, ştiţi, eu nu prea trag bine noaptea.
Cel de-al patrulea, om de mare caracter şi cu mult tact, decide scurt:
- Luaţi-i arma!
După care continuă:
- Ce ziceai, că nu ai mai tras niciodată? Hai, fii bărbat şi recunoaşte, tot aşa o să ne faci şi cu băutura?
Să auzim de bine!