Partida de tenis

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Prietena mea Roxana s-a hotărât să îşi ia câteva zile de concediu pe care să le petreacă cu Erwin, soţul ei, la părinţii ei în Târgovişte. Zis şi făcut, Erwin a acceptat apoape instantaneu. La mijloc mai era doar o mică problemă de rezolvat: tatăl ei sau, mai bine zis, vigoarea tatălui ei. Deşi omul e trecut bine nu de a doua tinereţe, ci chiar de a treia, se ţine verde ca bradul. Problema ar fi aparent inofensivă dacă el nu ar înţelege să-şi manifeste vigoarea pe pielea celor din jur. Altfel spus, viaţa lângă el înseamnă sculat la 6 dimineaţa, mers pe jos zilnic 3 km până la centrul de pâine, curăţenie prin ditamai curtea, tăiat lemne precum şi multe alte activităţi fizice pe care, simpatia pentru ce doi colegi mă impiedică să le enumăr. Evident că niciuna din aceste activităţi nu se potriveşte cu imaginea idilică şi paşnică pe care o anticipaseră cei doi în ceea ce priveşte scurtul lor concediu. După nopţi nedormite în căutarea unei soluţii fezabile, cei doi pun la cale un plan criminal: imediat ce vor ajunge, Erwin îşi va invita vigurosul socru la o partidă de tenis. Miza va fi care pe care. Numai unul trebuia să revină la domiciliu. În felul acesta, liniştea lor va fi garantată cel puţin până la restabilirea bătrânului. Ajung cei doi la destinaţie, despachetează bagajele, iar Erwin spune cu dezinvoltură, aşa, ca într-o doară:
- Ei, tată, ce-ai zice de o partidă de tenis?
Bătrânul muşcă momeala din plin:
- Sigur, cum să nu? De când aştept.
Rânjind sardonic, Erwin îi face cu ochiul soţiei şi scoate rachetele. Planul lor decurgea de minune. Şi plecaţi au fost. Roxana a dus lucrurile în casă, a pregătit masa împreună cu mama ei şi, nemaiavând ce face, s-a pus pe aşteptat. Trece o oră. Trec două ore. Trec trei ore. Niciun supravieţuitor. În sfârşit, după vreo trei ore şi jumătate, la orizont se zăresc cei doi. Una din umbre pare rablagită rău, abia se târâie.
- Ah, mustăceşte Roxana, a mers la fix. Acum vom avea trei, dacă nu patru zile de linişte. Se vede clar că e terminat. Dragul de Erwin, ce tare a fost!
Umbrele se apropie tot mai mult şi diferenţa e tot mai vizibilă: unul merge cu pas vioi, celălalt abia păşeşte, iar gâfâitul i se aude cale de kilometri. Iată-i că intră în curte. Veselă, Roxana ţâşneşte să le iasă în cale. Surpriză! Bătrânul păşeşte ţanţoş şi se oferă să-l ducă în cârcă pe Erwin. Iar Erwin... ei bine, Erwin este o epavă. Cu greu abia reuşeşte să spună:
- Trei ore m-a alergat încontinuu, n-am atins nici măcar o minge, sunt terminat, am febră musculară şi la degetetele de la picioare!
Bătrânul intervine revoltat:
- Bine, măi Roxana tatii, ăsta e bărbatul tău? Slăbătura asta?
Şi intră dezolat în casă. Dar tot răul spre bine. Au avut liniştea dorită. Numai că în sens invers. Patru zile Erwin nu s-a putut scula din pat din cauza febrei musculare, aşa că a fost scutit de orice participare alături de bătrân.
Să auzim de bine!