miercuri, 2 octombrie 2013

Maşinile din staţii

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Acţiunea se petrece în troleul 69. De fapt, se poate produce în orice mijloc de transport din Bucureşti, Paşcani sau Alba Iulia pentru că este pură imaginaţie. Dar redă o stare de spirit specifică nouă, românilor. Pe scurt, este vorba despre consecvenţă. Sau despre lipsa ei... Personajele sunt un grup format din două doamne în vârstă (una cu basma şi cealaltă cu pardesiu), un domn cu şapcă şi servietă, în vârstă şi el şi un alt domn în vârstă, înalt şi cu pălărie, dar neafiliat grupului. Haideţi să-i ascultăm:
- Mă iertaţi, doamnă, nu v-am văzut, spune doamna cu basma, mă duc la fie-mea şi sunt cu gândurile duse, începe ea discuţia în timp ce-şi aranjează părul sub basma.
- Nu-i nimic. Da’ ce are? E bolnavă? întrebă ce-a de a doua scuturându-şi pardesiul de picăturile de ploaie.
- O, nu, Doamne fereşte. Mă duc s-o ajut că e ziua lu’ bărba-su şi vrea să o ajut la pregătiri.
- A, da. păi şi eu tot de aia mă duc la Obor. Să cumpăr ouă. M-a trimis fi-miu, că acolo sunt mai ieftine cu doi bani şi io, dacă am transportul gratuit...
- Da. aşa e bine, intră în vorbă domnul cu servieta. De dimineaţă se face treaba. Uite, io acu’ mă duc la RADET. Păi, ce credeţi, dacă plecam mai târziu, mai aveam fro şansă?
Domnul cel înalt stă atârnat cu multă demnitate de bară, dar nu dă niciun semn de participare, deşi este evident că îl interesează discuţia. Troleul opreşte în staţie şi se suie o altă doamnă cu două sacoşe pline pe care le scutură de zor, deranjând persoanele din jur.
- Stai doamnă! Ce faci? Nu vezi că mi-ai agăţat ciorapii?
- Văd, doamnă, văd da’ n-am ce face. Vezi şi matale cum a parcat ăştia în staţie de nu ai loc să te sui... Şi mai am şi sacoşele astea pline...
- Da, aşa e, întăreşte domnul cu servietă. Parchează fără niciun Dumnezeu, pe unde apucă.
- Parcă nu sunt sănătoşi, intervine doamna cu batic. Dacă ar putea, le-ar băga în scara blocului.
- Are lumea bani, doamnă! intervine domnul cel înalt pe un ton care îţi dădea certitudinea că ştie mai multe decât Isărescu în problema respectivă.
- Are, dom’le, are, intervine şi doamna cu pardesiu. Uitaţi-vă, continuă ea, că nu poţi traversa de maşini. Ar trebui să le dea nişte amenzi să-i usture.
- Da, dom’le nişte amenzi să-i usuce la ficaţi, intervine domnul cu servietă. Aşa am auzit că e în Vest şi d-aia sunt ăia aşa disciplinaţi.
- La noi, ca la nimenea. Maşini parcate în staţie, pe trotuar, pe iarbă, pe locuri de joacă, oriunde. Aia e, nu sunt amenzile suficient de mari, revine doamna cu batic.
Duşi de discuţie, abia acum observă că troleul nu s-a mai mişcat, deşi ar fi trebuit să fie deja în staţia următoare. Parcă înţelegându-le gândurile, domnul cel înalt se uită peste capetele celorlalţi călători şi vede prin parbriz că un echipaj cu macara ridica o maşină parcată în staţie.
- Ridică maşini parcate neregulamentar, se întoarce el spre grup şi îl informează sobru.
- Daaa, nu ştiu cum să-i mai jecmănească pe oameni, intervine şi domnul cu servietă.
- Nişte hoţi, dom’le, nişte hoţi. Cinci milioane te costă să o iei înapoi, intervine doamna cu batic.
- N-au bani şi le căşunează pe nenorociţii de şoferi, completează şi doamna cu pardesiu. Ce să facă bieţii oameni? continuă ea. Să-şi parcheze maşina în casă? S-o fi dus bietul om să-şi cumpere un pachet de ţigări şi acu’ a rămas fără maşină.
Acum, cred că aţi prins ideea. Este genul de discuţie pe care o putem auzi în fiecare zi, oriunde există mai mult de doi interlocutori. Se pare că nu este destul că ne lipseşte simţul dramei (pentru cei care au deschis televizorul mai târziu, îi anunţ că singura dramă - Năpasta - din literatura română e scrisă de I.L. Caragiale, autor de comedii), dar lacuna trebuie completată şi cu lipsa consecvenţei. Vestea proastă este că această lipsă se întoarce împotriva noastră, ne este greu să finalizăm un lucru sau o idee, avem o gândire stufoasă şi dezordonată, suntem oportunişti şi aşteptăm evenimente favorabile nouă, în loc să le determinăm, suntem uşor influenţabili şi fără responsabilitate. Altfel spus, mămăliga românească. Şi mă doare să recunosc asta...
Să auzim de bine!

4 comentarii:

  1. "singura dramă - Năpasta - din literatura română e scrisă de I.L. Caragiale, autor de comedii". sinteti sigur/a? eu cred nu iubiti indeajuns literatura romana :) sanatate!

    RăspundețiȘtergere
  2. @ Anonima: observaţie parţial corectă pentru că nu am vrut să fac o analiză a literaturii române. Da, avem drama istorică, prin operele lui Petriceicu-Hasdeu şi Ştefănescu Delavrancea, drama mitologică de la Blaga, şi drama parabolă a lui Sorescu. Ce a lui Camil Petrescu nu e încă precis încadrată. Dar astea sunt genuri ale dramei. Dramă pură, clasică, nu e decât Năpasta.

    RăspundețiȘtergere
  3. ....si cand te gandesti ca sunt oameni in vasta care se presupune ca au ceva minte...

    RăspundețiȘtergere
  4. @ Alex: Hehe, nu ştii vorba că omul la bătrâneţe se prosteşte?

    RăspundețiȘtergere

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!