marți, 22 octombrie 2013

Aventuri în Deltă

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Anul acesta am decis să ne petrecem o parte din concediul de odihnă în Delta Dunării. Mai precis, la Mila 23. Ca un bun organizator ce sunt, anterior plecării caut şi strâng orice informaţie care consider că ar putea să-mi fie utilă în viitorul apropiat. Una din ele este cea referitoare la consumul de vodkă pe cap de locuitor. Observ cu o oarecare surprindere că nu sunt diferenţe notabile între valorile defalcate pe sexe. Altfel spus, se pare că oamenii beau de rup cot la cot, ceea ce mi se pare un pas deosebit de reuşit privind emanciparea femeii pe plan local. Ca o consecinţă a acestei analize, mă aprovizionez cu un număr de cinci sticle mari de vodkă, proporţional cu numărul zilelor pe care le vom petrece în mijlocul lor. Nu mergem la nimereală, avem o recomandare de la nişte prieteni, aşa că nu cazarea este problema noastră. Drumul a fost destul de lung şi de dificil, cel puţin dacă ne gândim că a trebuit să lăsăm maşina în Tulcea şi să ne continuăm drumul cu un vapor. Dar, toate au un sfârşit şi aşa s-a întâmplat şi cu drumul nostru. Întrebând din om în om, ajungem, mai pe jos, mai în căruţă la familia de destinaţie. Suntem primiţi deosebit de prietenos şi ne dăm seama că ne simţim bine după doar cinci minute. Pentru că am ajuns oarecum târziu, nu suntem ţinuţi mult de vorbă, ci hrăniţi bine şi trimişi urgent la culcare. Nu înainte de a-i înmâna gazdei cele cinci sticle de vodkă, într-o atmosferă cât mai festivă, deşi cu gândul că le-am răspuns cu un un rău la binele făcut şi că trei sticle le-ar fi de ajuns chiar pentru consum excesiv, în toate cele cinci zile. Ne culcăm oarecum apăsaţi de vina de a-i vedea pe aceşti bravi oameni beţi morţi timp de cinci zile, numai şi numai din cauza noastră. A doua zi ne sculăm ceva mai matinal decât ne-am fi dorit şi, după micul dejun, surprind gazda apucându-se de preparat o ciorbă de peşte. Îmi ofer serviciile şi gazda (soţul ei era plecat de la ora patru dimineaţă la pescuit) amabilă, îmi înmânează o găleată cu care să merg în fundul curţii să aduc apa în care urma să fiarbă peştele. Dau fuga şi descopăr că există o coincidenţă topografică între malul Dunării şi capătul grădinii. Nedumerit, mă întorc şi cer precizări privind coordonatele fântânii. Aproape de leşin din cauza râsului, gazdă mă dumireşte că va trebui să aduc apa chiar din Dunărea cea frumos curgătoare, ca să zic aşa. Dotat cu un sistem nervos puternic şi cu o fire optimistă, mă consolez cu gândul că apa va fi fiartă până îi va lua naiba pe toţi microbii culeşi de prin canalele din Belgrad sau Wiena. Aceste lucruri fiind lămurite, ne exprimăm dorinţa unei scurte plimbări cu barca. Binevoitoare, gazda ne roagă să aşteptăm câteva minute pentru că îl va chema pe cel mai tare vâslaş din localitate. Copleşiţi de o asemenea cinste, aşteptăm apariţia unui măgădan numai muşchi, cu palmele cât cazmaua. Se pare că surprizele nu ne ocolesc. Apare un băieţel (că altfel nu îi pot spune) care, cu un aer foarte hotărât şi bărbătos, ne invită în lotca din dotare. Pune mâna pe vâsle fără pic de ruşine şi, până să apuc să-mi potrivesc aparatul de fotografiat, eram deja la vreo doi kilometri de locul de plecare. Plimbarea a fost deosebit de interesantă, cel puţin din cauza faptului că băieţelul a condus barca cu o îndemânarea unui prestidigitator şi cu o viteză apropiată de a vedetelor de la Paza de Coastă. Probabil că mai avea treabă acasă şi nu a vrut să se încordeze prea mult... Spre seară apare şi soţul gazdei. Făcuse un drum până la cherhana ca să predea peştele prins şi să bea şi el o vodkă cu prietenii. Ne aşezăm la masă emoţionaţi. Era sfârşitul primei zile petrecute în Deltă şi doream cu ardoare să schimbăm impresii înainte ca să apară ţânţarii. Omul se uită la mine cu o privire întrebătoare şi glăsuieşte:
- Vodka?
- Nu, mulţumesc, nu beau vodkă. E prea tare pentru mine. O bere, cel mult un vin, îi explic eu cu recunoştinţă pentru întrebarea lui politicoasă.
Omul se uită câteva clipe la mine ca la un retardat, după care continuă:
- Am vrut să zic, nu mai aveţi vodkă? A fost tare bună, da’ cam puţină!
Să auzim de bine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!