Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Vă mai amintiţi vremurile imediat postrevoluţionare? Vremuri frământate, vremuri de mare emulaţie, vremuri în care românii au făcut prima lor mare descoperire. Au desocperit libertatea.
Cincizeci de ani de comunism lăsaseră o puternică amprentă asupra conştiinţelor, mutilaseră suflete şi nenorociseră vieţi. Achiziţia unei role de hârtie igienică fără coadă era prilej de mare bucurie, iar cine spunea un banc cu Bulă era un mare libertin.
Brusc, la fel ca Revoluţia însăşi, oamenii s-au trezit liberi şi, aidoma unor copii cărora li se dă o jucărie fără a li se spune cum funcţionează, au început să se joace cu ea.
Erau vremuri în care mai exista o clasă muncitoare, erau vremuri în care numărul salariaţilor îl depăşea pe cel al pensionarilor. Erau vremuri în care centralele sindicale numărau milioane de membri, erau vremuri în care mii de oameni lucrau în fabrici, mii de oameni lucrau în institute de cercetare sau proiectare, mii de oameni lucrau în diverse staţiuni agricole.
Ajutaţi şi de tot felul de neaveniţi autoimpuşi pe funcţii de lideri de sindicat, oamenii au început să exerseze libertatea în primul domeniu aflat la îndemână: grevele. Se încrunta şeful la salariat? Pac! imediat sindicatul punea de o grevă care, în câteva zile, degenera într-una naţională, pentru că veneau şi alte sindicate să se solidarizeze. Era prea cald? Pac, imediat se găsea un sindicat să pună de o grevă. Ploua? Pac! un sindicat punea de o grevă pentru că guvernul nu face nimic şi lasă oamenii să fie plouaţi. Practic orice motiv, personal, colectiv sau imaginar putea fi motivaţia unei greve.
Erau vremuri în care spiritul civic şi conştiinţa de masă aveau dimensiuni nemaiîntâlnite. Dar capitalismul nostru specific (specific pentru că şi în occident există capitalism, doar că acolo, în mod surprinzător pentru noi, şi salariaţii de la firmele private sunt afiliaţi unui sindicat) şi-a intrat în drepturi. Firmele de stat s-au împuţinat sau au dispărut, industria a fost vândută la fier vechi, iar ce nu s-a putut vinde s-a furat, totul pe fondul lozincilor de genul „Noi nu ne vindem ţara!”
Pe cale de consecinţă sindicatele s-au diminuat şi ele, atât ca număr, cât şi ca importanţă. Iar oamenii nu au mai ieşit în stradă şi se părea că aceasta a devenit o stare de fapt, întrucât nimic nu reuşea să-i mişte în afara meciurilor de fotbal. Nu a reuşit să-i scoată în stradă sau să îi determine să ia atitudine tăierea abuzivă a pensiilor. Nu a reuşit să-i scoată în stradă sau să îi determine să ia atitudine tăierea nemiloasă a salariilor. Nu a reuşit să-i scoată în stradă sau să îi determine să ia atitudine desfiinţarea spitalelor, măsură echivalentă cu un genocid.
Părea că nimeni şi nimic nu îi va mai scoate pe români din apatia numită pe plan european mămăligă. Dar iată, spiritul românilor nu doarme. Chiar dacă mai picoteşte, el are întotdeauna un ochi deschis şi vigilent. Tocmai la timp pentru a-i dezmorţi pe români pentru a observa că cineva vrea să ne exploateze gazele de şist. Drept pentru care, vajnici luptători pentru neatârnare şi independenţă economică, locuitorii unei comune au blocat accesul pe o proprietate privată călcând în picioare, în graba lor de a-şi dovedi spritul civic, unul din principiile democratice pentru care fuseseră gata să moară în 1989.
Gestul lor, departe de a fi unul legitim sau, măcar, eficient, a pus guvernul în mare încurcătură: sătenii sau gazele? Animat de aceleaşi principii civice de care vorbeam şi fiind un practicant asiduu al lor, îndrăznesc să ofer guvernului o mână de ajutor cu o propunere.
Să ia toţi sătenii protestatari cu frumosul şi să-i suie într-un autobuz (sau mai multe, după caz) care îi va duce la cel mai apropiat aeroport. De acolo, să-i îmbarce tot pe cheltuiala lui, a guvernului, într-un avion (sau mai multe, după caz) care zboară spre Franţa. Sau Germania. Sau orice altă ţară unde există astfel de exploatări. Acolo ajunşi să-i lase să se documenteze timp de o săptămână, tot pe cheltuiala guvernului, în orice aspect privind modul în care se fac astfel de exploatări şi efectele lor asupra mediului şi asupra bunăstării localnicilor. După care să-i aducă în ţară (pe cei care vor mai vrea să revină) şi să-i debarce în comunele aparţinătoare. Aş merge la pariu că nu va mai protesta nimeni.
Să auzim de bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!