miercuri, 16 octombrie 2013

Legătura dintre om şi obiect

Tuturor celor prezenți și viitori, salutare!
Suntem un grup de tineri, după vorbă, după port, tocmai ieşiţi de la cursuri. Este primăvară, soarele încălzeşte blând şi bulevardele sunt pline de supravieţuitorii iernii trecute. Ca nişte stoluri de vrăbii tinere, dornice de noi aventuri, ne împrăştiem grupuri, grupuri, care încotro, pe cărările capitalei iubitei noastre patrii. Unii din noi aleg calea mai bărbătească a mersului pe jos. E o cale grea şi mulţi sunt cei care cedează, făcând numeroase halte pe la terasele sau barurile din drum. Dar, unii din cei mai căliţi, ajung acasă chiar pe propriile lor picioare. Alţii, mai sensibili (printre care, cu umilinţă, mă număr şi eu), alegem calea mai lesnicioasă a transportului în comun. Este şi o cale mai ieftină, între noi fie vorba, având în vedere că se rezumă la compostarea unui amărât de bilet. Unul din noi, pe nume Bogdan (nume schimbat din motive de protecţie a imaginii deteriorate extraordinar după această întâmplare), recurge la un gest reprobabil: nu compostează biletul din dotare! Gest care ne marchează pe toţi şi pe care nu îl putem lăsa nesancţionat. Niciodată, dar absolut niciodată niciunul din noi nu mai făcuse aşa ceva. Un student să nu composteze biletul? Era ceva peste putinţă de admis sau de imaginat. Ultimul caz semnalat de cronici fusese pe vremea lui Bibescu Vodă. Şi asta, în timpul epidemiei de holeră, nu oricând! Din priviri, noi ceilalţi, ne înţelegem pe loc. Cu vorbe meşteşugit alese şi cu zâmbete pe faţă ne apropiem de el şi îl înconjurăm. Unora din noi le revine sarcina de loc uşoară de a-l ţine de vorbă. Treaba necesită o calificare deosebită, având în vedere gradul de inteligenţă peste medie al vinovatului. Altora, mai puţin calificaţi şi cu note mai slabe la învăţătură le revine sarcina murdară şi necalificată de executanţi. În mai puţin de trei staţii problema este rezolvată. Cordonul pardesiului cu care este îmbrăcat este temeinic legat prin găici de bara orizontală care protejează geamul din spate al autobuzului. I-a fost lăsată suficientă libertate de mişcare ca să nu simtă legătura, dar nu suficientă ca să se poată dezlega cu puterile proprii. Cu adevărat o treabă de meseriaş, de care suntem cu toţii mândri, indiferent de aportul avut sau de gradul de calificare. Şi coborâm brusc, fără preaviz la prima staţie.
- Hei, staţi, ce faceţi? Staţi că vin şi eu! strigă victima noastră în necunoştinţă de cauză.
- Sigur, hai şi tu, îi răspunde cu tupeu unul din noi.
Bogdan dă să vină după noi, dar intenţia lui rămâne la stadiul de intenţie. Mişcările lui devin tot mai accelerate şi mai convulsive, dar rezultatul rămâne neschimbat. Mai mult de atât, şoferul închide uşile şi autobuzul se pune în mişcare.
Ne îndepărtăm râzând fără să uităm de bunele maniere, aşa că îi facem semne amicale cu mâinile. Ideea care ne urmărea era aceea a figurii pe care o va face atunci când va da ochi cu controlorul. Cum îşi va justifica fapta imorală? Cum le va justifica părinţilor lui iubitori reţinerea lui în autobuz peste timpul normat? Cu aceste vorbe şi gânduri ne despărţim.
A doua zi, la cursuri, Bogdan este ca o floare. Senin, destins, aşa cum îi stă bine unui student exemplar. Tipul ne face semne insistente să ne apropiem.
- Mi-aţi făcut-o ieri, bandiţilor! deschide el discuţia.
- Ei, hai, nu fii tâmpit, doar ştii de glumă, încercăm noi să îl liniştim cu vorbe duioase.
- Dacă aţi sperat să vă amuze suferinţa mea, să ştiţi că nu v-a reuşit.
- Cum aşa? sărim noi uitând de bunele maniere.
- Uite aşa, foarte bine. Am mers legat de bară până la capătul liniei şi nu a venit niciun controlor. Mai mult, şoferul nu a vrut să lase autobuzul peste noapte cu mine închis acolo şi a venit de m-a dezlegat.
- Ah, fir-ar să fie! ne scapă nouă o înjurătură de regret.
- Iar, colac peste pupăză, i s-a făcut milă de mine şi mi-a dat şi bani de bilet ca să ajung acasă.
Ca nişte adevăraţi bărbaţi, ne îndepărtăm în tăcere, fără ca lacrima să ne păteze obrazul. Ce să-i faci, nu întotdeauna socoteala de acasă se potriveşte cu cea din autobuz!
Să auzim de bine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!