Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Lunar, instituţiile pendinte de cea în care lucrez organizează întâlniri prin care se face un mic schimb de experienţă şi se stabilesc planuri pentru viitorul apropiat. Trăim în România, aşa că aceste întruniri, întinse de cele mai multe ori pe parcursul a trei zile sunt şi prilejul organizării unor viguroase petreceri. Acest aspect cade în sarcina unităţii gazdă, lucru de care, fiecare încearcă să se achite cât mai bine. Întrunirile sunt realmente dorite, atât din punct de vedere profesional, cât şi din punct de vedere personal, oamenii cunoscându-se de mulţi ani şi având astfel ocazia unui schimb de impresii personale cât mai bogat şi mai concret, ca să zic aşa. Ca nou şef de departament iată că sunt şi eu invitat la o astfel de întrunire împreună cu unul din directori. Auzisem mai mult despre efectele lor, decât despre organizarea lor: fuseseră cazuri încheiate cu căsătorii urgente sau cu divorţuri la fel de urgente, dacă mă înţelegeţi...
Ajungem în localitatea de destinaţie pe la cinci după amiază, suntem aşteptaţi la gară de o “coloană oficială” şi duşi la hotel. Nu aranjăm lucrurile (eu eram în cameră cu el jefe)şi coborâm urgent la sesiunea de deschidere care urma să se finalizeze cu un festin. Nu am stat mult: la trei dimineaţă intram în cameră. De la noi din cameră nu se auzea niciun cântec pentru că eram acoperiţi de cântecele interpretate de colegii din celelalte camere. A doua zi a fost o sesiune de lucru cum nu credeam că văd. Seara, pentru că aveam deja antrenament, am finalizat-o în acelaşi mod, numai că ţuica a fost înlocuită cu vodcă. Plăcerea era sporită de faptul că totul fusese achitat de organizator şi se mergea pe bunul principiu universal recunoscut “mănâncă şi bea cât poţi dacă altul plăteşte”.
Vine şi a treia zi cu ora prânzului, după care urma despărţirea. Aşa cum văzusem în programul reuniunii, sarcina organizatorilor se terminase aici. De aici încolo plăteam individual. Ne aşezăm la o masă şi investigăm lista de bucate. Îl văd pe directorul meu că îşi comandă ciorbe exotice, păstrăvi preparaţi ca în Mozambic şi alte bunătăţi. Cu o oarecare invidie şi cu ochii la portmoneul propriu mă limitez la o ciorbă de burtă şi o iahnie de fasole. Nu de alta, dar erau cele mai ieftine în meniu. Mănânc cu noduri şi cu multă pâine, mă mai holbez puţin la oasele din farfuriile directorului şi aştept ospătarul cu nota de plată. Iată că în uşa localului apare directorul unităţii gazdă care ne anunţă:
- Dragi colegi, având în vedere că după această masă ne vom despărţi, ne-am gândit să vă facem o mică surpriză şi să achităm noi şi această consumaţie!
Să auzim de bine!
Lunar, instituţiile pendinte de cea în care lucrez organizează întâlniri prin care se face un mic schimb de experienţă şi se stabilesc planuri pentru viitorul apropiat. Trăim în România, aşa că aceste întruniri, întinse de cele mai multe ori pe parcursul a trei zile sunt şi prilejul organizării unor viguroase petreceri. Acest aspect cade în sarcina unităţii gazdă, lucru de care, fiecare încearcă să se achite cât mai bine. Întrunirile sunt realmente dorite, atât din punct de vedere profesional, cât şi din punct de vedere personal, oamenii cunoscându-se de mulţi ani şi având astfel ocazia unui schimb de impresii personale cât mai bogat şi mai concret, ca să zic aşa. Ca nou şef de departament iată că sunt şi eu invitat la o astfel de întrunire împreună cu unul din directori. Auzisem mai mult despre efectele lor, decât despre organizarea lor: fuseseră cazuri încheiate cu căsătorii urgente sau cu divorţuri la fel de urgente, dacă mă înţelegeţi...
Ajungem în localitatea de destinaţie pe la cinci după amiază, suntem aşteptaţi la gară de o “coloană oficială” şi duşi la hotel. Nu aranjăm lucrurile (eu eram în cameră cu el jefe)şi coborâm urgent la sesiunea de deschidere care urma să se finalizeze cu un festin. Nu am stat mult: la trei dimineaţă intram în cameră. De la noi din cameră nu se auzea niciun cântec pentru că eram acoperiţi de cântecele interpretate de colegii din celelalte camere. A doua zi a fost o sesiune de lucru cum nu credeam că văd. Seara, pentru că aveam deja antrenament, am finalizat-o în acelaşi mod, numai că ţuica a fost înlocuită cu vodcă. Plăcerea era sporită de faptul că totul fusese achitat de organizator şi se mergea pe bunul principiu universal recunoscut “mănâncă şi bea cât poţi dacă altul plăteşte”.
Vine şi a treia zi cu ora prânzului, după care urma despărţirea. Aşa cum văzusem în programul reuniunii, sarcina organizatorilor se terminase aici. De aici încolo plăteam individual. Ne aşezăm la o masă şi investigăm lista de bucate. Îl văd pe directorul meu că îşi comandă ciorbe exotice, păstrăvi preparaţi ca în Mozambic şi alte bunătăţi. Cu o oarecare invidie şi cu ochii la portmoneul propriu mă limitez la o ciorbă de burtă şi o iahnie de fasole. Nu de alta, dar erau cele mai ieftine în meniu. Mănânc cu noduri şi cu multă pâine, mă mai holbez puţin la oasele din farfuriile directorului şi aştept ospătarul cu nota de plată. Iată că în uşa localului apare directorul unităţii gazdă care ne anunţă:
- Dragi colegi, având în vedere că după această masă ne vom despărţi, ne-am gândit să vă facem o mică surpriză şi să achităm noi şi această consumaţie!
Să auzim de bine!
Craciun fericit!!!
RăspundețiȘtergere