Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Suntem, eu şi grupul meu de prieteni, la o vârstă la care tuleiele au mijit bine de tot. Ba chiar şi nişte coşuri pe lângă ele, dacă înţelegeţi ce vreau să spun... Tineri? Suntem. Frumoşi? Atât cât trebuie. Bani? Nu avem. Aşa că, atunci când ni se iveşte o ocazie de distracţie, nu stăm mult pe gânduri. Cum este cea de azi. Un vecin de bloc, om ceva mai în vârstă, dar cu o mică proprietate lângă Bucureşti, mă invită la el pentru o mică discuţie.
- Auzi, ce faceţi voi sâmbătă? mă chestionează el cu referire la grupul nostru deja bine cunoscut în partea asta a Europei.
- Ce să facem? Cred că vom merge la un film sau la o discotecă, nu ştim încă nimic precis, răspund eu oarecum circumspect.
- Dacă vă dau cheile de la casa mea de la ţară ca să mergeţi acolo să vă distraţi, promiţi că vei avea grijă să nu distrugeţi nimic?
Vestea cade ca un fulger. Tremur de emoţie. O veste mai bună nici că puteam visa!
- Da, da, promit! zbier eu din fundul plămânilor. Voi avea grijă! subliniez cu un zbierăt auxiliar.
- Poftim, uite cheile, mi le aduci luni dimineaţă. Acum, ia harta aia de pe masă şi hai să-ţi explic cum ajungeţi.
După un scurt dar eficient instructaj de protecţia muncii părăsesc incinta şi zbor să mă întâlnesc cu prietenii. Întâlnirea am hotărât să o ţinem la domiciliul lui Dănuţ. În acest fel, doream să-i oferim un mic sprijin moral sărmanei lui mame, care ajunsese să fie convinsă că fiul din dotare e prea idiot pentru a avea prieteni. Discuţiile au fost furtunoase. Ce mâncare să luăm, în ce cantitate, la ce oră plecăm, cum ne îmbrăcăm etc. Iar la sfârşit, Iulian pune punctul pe I:
- Luăm şi fete cu noi?
Ne privim descumpăniţi câteva clipe. De mai bine de 2.732 de ani (cea mai veche atestare fiind cea a lui Diogene Laertius) nu se pomenise petrecere fără femei. Toţi aveam câte o prietenă şi acum era prilejul cel mai bun de distracţie.
- Sigur, sigur, strigăm cu toţii din rărunchi. Eşti nebun, cum să nu?
În timp ce săream şi dădeam din mâini ca apucaţii la gândul distracţiei apropiate, îl vedem pe Dănuţ că iese din cameră. Reapare după vreo 2 minute cu o minge de fotbal sub braţ.
Brusc, în cameră s-a făcut tăcere.
- Asta ce mama naibii mai e? întreabă oripilat Mihai, susţinut din priviri de noi, ceilalţi.
- Păi, aţi zis că o să ne distrăm. N-o să jucăm şi fotbal? întreabă cu demnitate Dănuţ.
Să auzim de bine!
Suntem, eu şi grupul meu de prieteni, la o vârstă la care tuleiele au mijit bine de tot. Ba chiar şi nişte coşuri pe lângă ele, dacă înţelegeţi ce vreau să spun... Tineri? Suntem. Frumoşi? Atât cât trebuie. Bani? Nu avem. Aşa că, atunci când ni se iveşte o ocazie de distracţie, nu stăm mult pe gânduri. Cum este cea de azi. Un vecin de bloc, om ceva mai în vârstă, dar cu o mică proprietate lângă Bucureşti, mă invită la el pentru o mică discuţie.
- Auzi, ce faceţi voi sâmbătă? mă chestionează el cu referire la grupul nostru deja bine cunoscut în partea asta a Europei.
- Ce să facem? Cred că vom merge la un film sau la o discotecă, nu ştim încă nimic precis, răspund eu oarecum circumspect.
- Dacă vă dau cheile de la casa mea de la ţară ca să mergeţi acolo să vă distraţi, promiţi că vei avea grijă să nu distrugeţi nimic?
Vestea cade ca un fulger. Tremur de emoţie. O veste mai bună nici că puteam visa!
- Da, da, promit! zbier eu din fundul plămânilor. Voi avea grijă! subliniez cu un zbierăt auxiliar.
- Poftim, uite cheile, mi le aduci luni dimineaţă. Acum, ia harta aia de pe masă şi hai să-ţi explic cum ajungeţi.
După un scurt dar eficient instructaj de protecţia muncii părăsesc incinta şi zbor să mă întâlnesc cu prietenii. Întâlnirea am hotărât să o ţinem la domiciliul lui Dănuţ. În acest fel, doream să-i oferim un mic sprijin moral sărmanei lui mame, care ajunsese să fie convinsă că fiul din dotare e prea idiot pentru a avea prieteni. Discuţiile au fost furtunoase. Ce mâncare să luăm, în ce cantitate, la ce oră plecăm, cum ne îmbrăcăm etc. Iar la sfârşit, Iulian pune punctul pe I:
- Luăm şi fete cu noi?
Ne privim descumpăniţi câteva clipe. De mai bine de 2.732 de ani (cea mai veche atestare fiind cea a lui Diogene Laertius) nu se pomenise petrecere fără femei. Toţi aveam câte o prietenă şi acum era prilejul cel mai bun de distracţie.
- Sigur, sigur, strigăm cu toţii din rărunchi. Eşti nebun, cum să nu?
În timp ce săream şi dădeam din mâini ca apucaţii la gândul distracţiei apropiate, îl vedem pe Dănuţ că iese din cameră. Reapare după vreo 2 minute cu o minge de fotbal sub braţ.
Brusc, în cameră s-a făcut tăcere.
- Asta ce mama naibii mai e? întreabă oripilat Mihai, susţinut din priviri de noi, ceilalţi.
- Păi, aţi zis că o să ne distrăm. N-o să jucăm şi fotbal? întreabă cu demnitate Dănuţ.
Să auzim de bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!