O analiză a absurdului

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Aşa după cum spuneam, nu sunt înregimentat politic. Pe lângă motive, am şi avantaje. Cel puţin, acela de a critica pe oricine, oricând. De câteva zile văd şi aud o serie de comentarii pe tema unui candidat la fotoliul de parlamentar. Este vorba de o dispută între fiul lui Prigoană şi un om de afaceri. Ce este interesant după atâtea zile de discuţii, este faptul că nimeni nu sesizează absurdul situaţiei. Haideţi să încercăm împreună o mică analiză a absurdului.
Primo. Un anumit tip, om de afaceri din câte am înţeles, şi-a depus candidatura pentru un loc în parlament. Pentru cei care au deschis televizorul mai târziu, ţin să reamintesc faptul că parlamentul este una din principalele instituţii ale statului, aici elaborându-se legile care ne vor guverna. Unde este absurdul? Simplu. În faptul că singura abilitate a respectivului este aceea de om de afaceri. Nu are nicio pregătire politică, nicio şcoală politică, nicio realizare pe tărâm obştesc sau politic. Concluzia vine de la sine: pentru a accede în parlament, ADICĂ ACOLO UNDE SE FABRICĂ LEGILE, nu trebuie să ai altă calitate decât aceea de om de afaceri. Adică, să ai bani. Ce şcoală, ce pregătire, ce realizări? Astea-s pentru fraieri.
Secundo. Peste prima candidatură vine fiul lui Prigoană cu a lui. Acelaşi CV: nicio pregătire sau şcoală politică, nicio realizare. Mai mult decât atât, flăcăul vine trăgând după el un capăt de dosar penal şi multe aventuri care denotă o comportare departe de aceea pe care sperăm să o aibă un parlamentar. Contează cumva aceste tare? Absolut de loc. Ce contează şi la el sunt banii. Care, acum sunt ceva mai mulţi decât ai contracandidatului. Iarăşi ne vine o concluzie în faţa ochilor: pentru a accede în parlament e suficient să ai cât mai mulţi bani.
Tertio. În acest război al rozelor iată că vine din tăriile cerurilor şi linişteşte apele cine altul decât tatăl lor, preşedintele partidului. Metoda la care recurge este una deosebit de uzitată dar şi eficientă: un telefon scurt prin care primul este somat să stea cuminte în banca lui. Faptul că acesta îşi depusese candidatura deoarece dorea să se dedice binelui ţării este evidentă, din moment ce acceptă supus şi se retrage. Iar aici apare al treilea absurd: motivul invocat de preşedintele de partid. Care nu e altul decât că băiatul lui Prigoană s-a implicat mai mult în ajutorul acordat preşedintelui cu ocazia alegerilor. Cu ce l-a ajutat, cum s- a manifestat acest ajutor, nimeni nu ştie. Dar ne ajută să ajungem la a treia concluzie: ca să accezi în parlament este suficient să-ţi ajuţi (fie doar cu prezenţa) candidatul în alegerile pentru preşedinţie. Ulterior, acest aport îţi va da calificări şi aptitudini nebănuite, ceva în genul sărutului care transformă un broscoi în Făt Frumos.
Să auzim de bine!