Ora doisprezece

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

E ora unsprezece din noapte. Împreună cu Alex ne pregătim să plecăm la discotecă. Pentru noi era evident că nu ne mai puteam atinge de mobila femeii (o rudă de-a lui unde eram cazaţi pe timpul vacanţei) fără să nu ne lovească o pedeapsă cerească, aşa că incepem să ne frământăm ce altceva mai omenesc am putea face.

Brusc, o lumină divină ne luminează: ceasurile! Ei bine, casa este plină de ceasuri, fără ca acest lucru să fie un scop în sine. Pur şi simplu există. În sufragerie este o pendulă înaltă de doi metri şi un ceas deşteptător de tipul CFR, maşina de spălat are un ceas care suna ca naiba când termina de spălat, mai este un ceas deşteptător electronic, adus de noi de acasă, dar a cărei utilitate nu o găsisem încă, televizorul este dotat cu timer de pornire/oprire, la care se adăugă ceasul de la cuptorul aragazului, ceasul de la cuptorul cu microunde şi ceasul din bucătătie. Combina stereo are şi ea în dotare un timer de pornire/oprire. Avem material didactic din belşug. Drept pentru care, ce să mai pierdem timpul, le-am reglat pe toate astfel încât să sune, cânte, fluiere, clingăne şi zbârnâie toate în acelaşi timp, la aceeaşi oră adică la ora doisprezece din noapte. Şi am plecat la discotecă.

De data asta nu am întârziat aşa de mult, astfel încât la nouă dimineaţă eram deja acasă. Intrăm tiptil, dar casa pare pustie. Verificăm amănunţit toate camerele, dar nu dăm de nimeni. După câteva minute de confuzie generală, ne gândim să întrebăm un vecin de-al ei care avea casa gard în gard. Sunăm şi ne deschide omul cu o faţă cam nedormită. Neras şi cu cearcăne. Obosit, ca s-o spun de-a dreptul. După salutul de rigoare şi pompatul de mâini, îndrăznim să îl întrebăm cu voci sobre dacă ştie ceva de mătuşa lui Alex.

- Cum să nu, răspunde omul cu glasul stins. E la mine în sufragerie, pe canapea. De azi noapte de la doisprezece o ţin numai cu linguriţe de zahăr şi Papaverină.

Să auzim de bine!