Meşterul bun la toate

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Se numeşte Măruţă. E un tip bonom, mai în vârstă ca noi, majoritatea salariaţilor, dar bun de şotii şi plin de viaţă. E omul bun la toate din firmă. Oamenii vorbesc despre el cu un oarecare respect fiindcă, se spune, el ar fi fost primul care, la Revoluţie, a aruncat tabloul lui Ceauşescu pe fereastra instituţiei. Asta însă nu îl scuteşte de glumele noastre. Iar azi i-a venit rândul.

Clădirea în care lucrăm are birouri la subsol, parter şi două etaje. Biroul directorilor e la etajul doi. Deşi, în majoritatea cazurilor, autorii farselor fac parte din acelaşi birou, unul din noi, şi anume Petrică, este uşor asimilat oricărei structuri de atac datorită calităţii sale de a imita vocile diferitelor persoane. Biroul în care lucrează Petrică este la subsol. Fiind vară, majoritatea lucrăm cu uşile birourilor deschise larg.

- Măruţă! se aude de la etajul doi strigătul de luptă al unuia din directori.

- Da, dom’ director, vin imediat, răspunde Măruţă care stătea la parter de vorbă cu tanti Lina, femeia de serviciu.

Şi o ia la fugă pe scări în sus. În acel moment, intră în luptă Petrică:

- Măruţă! strigă el de la subsol imitând vocea directorului.

- Da, dom’ director, vin, strigă Măruţă la rândul lui şi, după două secunde necesare schimbării treptei de viteză, o ia la fugă pe scări în jos.

Directorul, un tip coleric de felul lui, s-a plictisit să îl aştepte pe Măruţă, aşa că strigă din nou prin uşa deschisă:

- Măruţăăă!

Omul nostru se opreşte din fugă puţin confuz, recuperează rapid şi o ia pe scări în sus fără să mai zică nimic. De data asta, însoţit de un uşor gâfâit. Petrică, urmărindu-l din capul scărilor, îl aşteaptă să ajungă la etajul unu, după care zbiară de tremură geamurile:

- Măruţăăă! Te mai aştept mult?

Fără oprire, Măruţă schimbă capul compas şi o ia la vale, spre subsol, gâfâind ca o locomotivă cu aburi urcând la Timişul de Sus.

Directorul, nervos de data asta, iese din birou şi se apleacă peste balustrada scărilor strigând scurt şi ultimativ:

- Măruţă!

Bietul om se opreşte, se şterge de transpiraţie pe faţă şi, uitându-se în sus răspunde complet năuc şi rupt de realitate:

- Dom’ director, vin imediat, da’ să ştiţi că mi-aţi luat-o înainte pen’că io nu pot urca aşa repede ca dumneavoastră!

Noi avem deja crampe cumplite. Ajuns Măruţă în uşa directorului, Petrică se iţeşte şi el în capul scărilor şi îl întrebă nevinovat:

- Mai faci o tură, nea?

Spre cinstea lui, nea Măruţă a fost primul care a început să râdă.

Să auzim de bine!