miercuri, 5 iunie 2013

Povestea unui şofer de autobuz

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Mai zilele trecute, televiziunile de ştiri ne făceau cunoscută o comună din România în care oamenii, gospodari de felul lor, au reuşit să-şi construiască cu bani proprii o şosea de centură. Construită după cele mai noi standarde, semnalizată şi marcată, cu canalizare şi indicatoare, şoseaua era prilej de mare mândrie locală. Mândrie care a ţinut doar o zi pentru că, peste noapte, au fost furate capacele de la canale. Ştirea nu mă miră de loc pentru că, doar cu o zi în urmă ne fuseseră prezentaţi nişte hoţi de cabluri electrice de la CFR, iar cu două zile în urmă, alţi hoţi de şine de cale ferată, iar cu trei zile în urmă alţi hoţi de... şi aşa mai departe, o culme fiind atinsă de furtul unei fiole de vaccin chiar în momentul când doctorul Streinu-Cercel îl prezenta publicului!
Nu ştiu cum s-a întâmplat, dar astăzi m-am sculat mai devreme decât de obicei. Mirat şi zguduit de o asemenea performanţă, intru în ciclul matinal zilnic în acelaşi ritm, ceea ce face să ajung în staţia de autobuz la fel de devreme. Dispus ca azi să abordez viaţa într-un mod mai leneş, mă sui în autobuz (pe care îl iau de la capăt) şi ocup un loc în poziţia şezut pe scaun cu dorinţa neexprimată de a profita să mai citesc ceva în timpul rămas până la plecare.
Scot tableta din rucsăcel, o deschid la romanul început, dar liniştea mea e de scurtă durată pentru că şoferul autobuzului mă vede că sunt singur în cabina pasagerilor, se vede că e singur în cabina şoferului şi decide, vorba regelui Ludovic al XIII-lea, să ne plicitsim împreună. Aşa că vine în cabina pasagerilor şi deschide o conversaţie cu subsemnatul. Sunt un individ sociabil şi comunicativ, iar omul se dovedeşte un vorbitor cu bun simţ şi cu iubire de limba română, aşa că particip la conversaţie cu toată atenţia.
Încet încet, ajungem la mici confidenţe profesionale sau sociale. Între altele, şoferul îmi face cunoscut că a fost timp de 17 ani şofer pe autocar şi a văzut aproape toată Europa, lucru care e de bănuit din cunoştinţele etalate şi langaj. După un schimb reciproc avanatjos de impresii de călătorie de prin diversele ţări colindate, noul meu prieten îşi declară dezamăgirea.
- De ce sunteţi dezamăgit? Ce v-a dezamăgit? vine întrebarea mea firească.
- Sunt dezamăgit de români. De români sunt foarte dezamăgit, domnul meu, îmi spune omul oftând.
- Cum aşa? Care a motivul? continui eu interogatoriul.
- Am transportat autobuze pline cu cele mai felurite categorii de oameni. Că plecam din Hamburg sau din Lisabona nu avea importanţă. Întotdeauna plecam cu întârziere pentru că românii furau din hotel tot ce le venea înaintea ochilor.
- Ei, nici aşa. Nu cred că toţi furau.
- Ce vorbiţi? Am dus un autocar plin cu doctori în Germania, la un congres. La plecare, unul n-a fost să nu fure ceva sau să nu uite să plătească, începând cu minibarul din cameră.
Şi, dând din cap supărat, omul s-a retras în cabina lui fără o vorbă, deşi timp mai aveam de sporovăit.
Să auzim de bine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!