luni, 3 iunie 2013

De ce nu îmi plac filmele americane (13)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
A trecut ceva timp de când nu v-am mai povestit de ce nu îmi plac filmele americane. Până acum v-am enumerat mai bine de treisprezece motive, toate reale, toate documentate şi fundamentate. Haideţi să ne readucem aminte doar motivul cu punga din hârtie cafenie. Aţi văzut vreun film în care personajul care cumpără sau transportă ceva să o facă într-o pungă cu toarte, ca tot omul, ca să nu-i fie ambele braţe incomodate? Nu! Întotdeauna personajele filmelor americane îşi transportă produsele doar în pungi de hârtie, doar în pungi de culoare cafenie şi doar ţinute în braţe, cât mai incomod cu putinţă.
Ei bine, astăzi vom ataca un registru superior, cel al scenariilor. Şi un prim scanriu, penibil de des întâlnit este cel al salvării. Spun penibil pentru că orice judecată omenească normală se poate împăca greu cu acest tip de scenariu. Iar scenariul salvării îmbracă diverse forme, toate având un element comun şi tragic: mor mulţi, foarte mulţi oameni ca să salveze unul singur. A rămas un soldat de căruţă într-o misiune? Nicio problemă, generalul (sau chiar preşedintele) trimite imediat o escadrilă de elicoptere pline ochi cu puşcaşi, care mor toţi pentru a-l salva pe cel întârziat. Este uman să te gândeşti la camaradul tău, este nobil să încerci salvarea lui, dar este abominabil ca, pentru asta, să trimiţi la moarte un batalion. În afară de Stalin, nu cred că a existat vreun comandant care să fi acceptat aşa ceva. Iar finalul unor asemenea misiuni este apoteotic, toată lumea fiind foarte fericită că respectivul a fost salvat, uitând că pentru asta au murit o mulţime de alţi soldaţi.
Un al doilea scenariu supărător este cel al copilului tembel. O catastrofă se abate asupra unuei localităţi (cutremur, tornadă, erupţia unui vulcan etc) şi toată lumea înţelege să facă ce trebuie ca să scape cu viaţă cu excepţia unui copil tembel care nu face. Rezultatul este unic şi în stil american: toate forţele şi echipele de salvare îşi canalizează eforturile şi acţiunile pentru salvarea acelui copil, au loc adevărate hecatombe umane, toţi ceilalţi locuitori sunt uitaţi sau amânaţi, nimeni nu se mai gândeşte la altceva decât la salvarea copilului cel neascultător. În final, haimanaua este salvată, tatăl îl îmbrăţişează fericit şi supravieţuitorii aplaudă uitând că, din cauza lui, au murit alte sute sau mii de oameni care nu au mai putut fi salvaţi.
Să auzim de bine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!