Jalea după Jariştea

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Norii bolovănoşi se rostogolesc pe cer, formând imagini stranii. Ne târâm pe lângă clădiri, iar broboanele de sudoare ne orbesc. O lumină ireală ne învăluie, strecurată printre vălătucii din cer. Ne ţinem de mână, căutând răspuns la eterna întrebare dar dacă… Drumul parcă nu se mai termină, iar gâfâiturile noastre acoperă sunetele groteşti ale străzii. Epuizaţi şi continuând să ne ţinem de mână, ajungem lângă o veche şi frumoasă clădire boierească, mare cât un mall. După un schimb rapid de priviri cu soţia, mă decid şi împing poarta din fier forjat. Nu avem încotro, suntem la capătul puterilor... Pătrundem în curte, iar paşii ne poartă cu greu pe cele câteva trepte. Un ultim schimb de priviri, trag aer în piept, deschid uşa şi pătrundem în bistro Jariştea. Moment remarcabil, deoarece viaţa noastră nu va mai fi la fel de acum încolo...

Suntem întâmpinaţi în hol de un mic detaşament de chelneri foarte amabili, cu ankere pe mâini, care ne întreabă dacă suntem fumători. Sinceri cum suntem, recunoaştem că nu, drept pentru care suntem conduşi spre dreapta, într-un mic salonaş decorat cât se poate de discret cu picturi sau desene de bun gust. Începem procedura dezbrăcării, dar un flăcău apare ca din pământ, rugându-ne cât se poate de politicos să îi permitem să ne ducă el hainele la cuier.

Cu privirile abulice şi năuciţi de asemenea servicii neobişnuite pentru un bucureştean din Drumul Taberei, luăm loc la o masă cât se poate de curată. După fix trei secunde apare ospătarul cu lista de bucate. Nelipsitul anker este imaculat şi aşezat cât se poate de regulamentar. O consultăm şi decidem să începem prin a aplica vechiul şi cunoscutul test al ciorbei de burtă. Imediat, ni se aduce un coşuleţ artistic, acoperit cu un şervet imaculat, coşuleţ în care se lăfăie vreo trei sortimente de pâinici preparate la faţa locului. Urmează un alt june ospătar care aduce tacâmurile strălucind de curăţenie şi pe care le aşează cu aceeaşi grijă şi atenţie de parcă ar umbla cu bijuteriile coroanei.

Şi minunile continuă prin aceea că, din dreapta tatălui, apare flăcăul cu ciorba aburindă. Nu în castroane, nu în boluri, nu în căni sau în farfurii, ci într-un castron cât la mama acasă, din care, folosind cu abilitate un polonic, ne pune porţiile fiecăruia. Două porţii inuman de mari de ciorbă de burtă ne acoperă câmpul vizual. Cu inimile strânse, începem renumitul test. Pe care îl picăm după primele linguri, pentru că ciorba este fierbinte, consistentă şi, mai presus de orice, nu necesită să o dregem, nici cu oţet şi nici cu smântână, lucru care nu ni s-a întâmplat niciodată până acum.

Aproape muţi de plăcere terminăm testul şi aşteptăm sosirea felului doi. Care ne este servit pe o masă curăţată de firimituri cât se poate de rapid şi de discret cu o perie de un ospătar cu anker şi constă în rulouri, de pui pentru soţie şi de vită pentru mine. Acum v-aţi prins ce şiret sunt? Carnea de pui este fragedă, se găteşte şi se “pătrunde” uşor, pe când cea de vită este mult mai dificilă, cel puţin în privinţa duratei de preparare. Dar, se pare că nimic nu îi poate dovedi pe vajnicii bucătari ai restaurantului, pentru că, dacă ruloul servit soţiei nu ridică alte probleme decât gustul deosebit de plăcut al muntelui de ciuperci servite drept garnitură, al meu este atât de fraged şi de gustos cum nu mi-am putut imagina vreodată că poate fi un rulou din carne de vită. Nu trebuie decât să mă lupt cu mărimea celor două rulouri din farfurie, fiecare fiind cam cât podul palmei mele stângi care, trebuie s-o spun, este remarcabil de mare... Dar activitatea îmi este semnificativ uşurată de sosul delicios în care se lăfăie... Iar un pahar de vin roşu servit dintr-o sticlă prezentată ca pe cel mai de preţ odor al oraşului, este cât se poate de binevenit…

Urmează desertul, format din câte o felie de tort delicios de gustos, servit la lumina discretă a lumânării aflate pe masă. Credeţi că asta a fost totul? Nici vorbă, pentru că, exact când ne puneam problema cum ne vom scula de la masă îngreunaţi de burţile gogonate, iată că apare şi o jună lângă noi, toată numai zâmbet, care ne întreabă dacă ne-a plăcut şi dacă suntem mulţumiţi de mâncarea şi serviciile localului. Momentul ni se pare de domeniul SF şi, după o evaluare rapidă, recunoaştem că atât serviciile, cât şi mâncarea au fost minunate. Următoarea întrebare cred că aţi ghicit-o deja: vom reveni? Ooo, da, desigur, pentru că altfel, e jale…

Să auzim de bine!

P.S. Nu putem pleca fără o tură prin grupul sanitar, care se dovedeşte de o curăţenie impecabilă. Surprize mai sunt, dar vă las pe voi să le descoperiţi la faţa locului…