Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Vrem nu vrem, atunci când deschidem televizorul ca să vizionăm un film, există o şansă de 98,761 % (matematic dovedită de un savant din Bangladesh) ca acesta să fie american. A trecut de mult vremea pionieratului când, dacă deschideai televizorul, aveai şansa să vizionezi un film francez sau italian. Spiritul omenirii a evoluat odată cu tehnica şi astfel, din Groenlanda până în insula Timor, toată omenirea e conştientă de binefacerile filmelor americane. De altfel, cu ce altceva s-ar putea asorta o Coca Cola sau un hot dog? Abundenţa acestor filme are însă şi un revers (valabil măcar pentru persoanele dotate cu un minim spirit de observaţie, ca să nu zic de bun simţ): descoperi mai repede şabloanele sau situaţiile anormale. Iar când afirm aceasta, nu mă gândesc absolut de loc la licenţele regizorale. Acum, când scriu aceste rânduri, îmi dau seama că sunt atât de multe aiureli (ca să folosesc un termen blând, blândeţe care îmi este caracteristică) încât nici nu ştiu cum să le sistematizez. Aşa că le voi descrie la grămadă.
Prima aiureală care îmi vine acum înaintea ochilor (şi pe lateral, în dreptul urechilor) este aceea cu orientarea. Ori de câte ori un personaj are nevoie de orientare (indiferent de zona geografică şi fără să fie dotat cu accesorii electronice sau de altă natură) sau când dă, la rândul lui, indicaţii altui personaj, se face referire la unul sau mai multe puncte cardinale: “fii atent, e la nord de tine» sau, după cum se exprima Wesley Snipes într-un film în care juca rolul unui agent ONU, «sunt pe latura de sud a zidului vestic», ceea ce mi s-a părut o adevărată perlă. Sunt dispus să fac cinste cu un hamburger şi o Pepsi Cola celui care va reuşi (folosind facilităţile oferite de limba română) să îmi poziţioneze în spaţiu conţinutul respectivei afirmaţii. Am încercat să folosesc acest gen de exprimare în vorbirea curentă, în discuţiile cu familia sau prietenii: “Tati, la care tonetă să merg să cumpăr ulei?», m-a întrebat copilul cu glas nevinovat. “Mergi la cea din sud-vestul blocului”, i-am răspuns sigur pe mine. Nu vă pot reda aici replica soţiei (deşi este o persoană manierată) şi nici plânsetul copilului pentru că îi vorbesc urât. Dar vă asigur că, fără ajutorul busolei, nici copilul şi nici soţia nu au reuşit să identifice amplasarea tonetei. Pentru că (îmi permit să vă fac atenţi) referirea nu se face niciodată la punctele cardinale atât de cunoscute nouă, ci la cele aferente persoanei sau obiectului: la nord de tine, la vest de clădirea şcolii, la sud de barca eşuată, a depăşit maşina prin estul ei etc. Vom continua…
Să auzim de bine!
Vrem nu vrem, atunci când deschidem televizorul ca să vizionăm un film, există o şansă de 98,761 % (matematic dovedită de un savant din Bangladesh) ca acesta să fie american. A trecut de mult vremea pionieratului când, dacă deschideai televizorul, aveai şansa să vizionezi un film francez sau italian. Spiritul omenirii a evoluat odată cu tehnica şi astfel, din Groenlanda până în insula Timor, toată omenirea e conştientă de binefacerile filmelor americane. De altfel, cu ce altceva s-ar putea asorta o Coca Cola sau un hot dog? Abundenţa acestor filme are însă şi un revers (valabil măcar pentru persoanele dotate cu un minim spirit de observaţie, ca să nu zic de bun simţ): descoperi mai repede şabloanele sau situaţiile anormale. Iar când afirm aceasta, nu mă gândesc absolut de loc la licenţele regizorale. Acum, când scriu aceste rânduri, îmi dau seama că sunt atât de multe aiureli (ca să folosesc un termen blând, blândeţe care îmi este caracteristică) încât nici nu ştiu cum să le sistematizez. Aşa că le voi descrie la grămadă.
Prima aiureală care îmi vine acum înaintea ochilor (şi pe lateral, în dreptul urechilor) este aceea cu orientarea. Ori de câte ori un personaj are nevoie de orientare (indiferent de zona geografică şi fără să fie dotat cu accesorii electronice sau de altă natură) sau când dă, la rândul lui, indicaţii altui personaj, se face referire la unul sau mai multe puncte cardinale: “fii atent, e la nord de tine» sau, după cum se exprima Wesley Snipes într-un film în care juca rolul unui agent ONU, «sunt pe latura de sud a zidului vestic», ceea ce mi s-a părut o adevărată perlă. Sunt dispus să fac cinste cu un hamburger şi o Pepsi Cola celui care va reuşi (folosind facilităţile oferite de limba română) să îmi poziţioneze în spaţiu conţinutul respectivei afirmaţii. Am încercat să folosesc acest gen de exprimare în vorbirea curentă, în discuţiile cu familia sau prietenii: “Tati, la care tonetă să merg să cumpăr ulei?», m-a întrebat copilul cu glas nevinovat. “Mergi la cea din sud-vestul blocului”, i-am răspuns sigur pe mine. Nu vă pot reda aici replica soţiei (deşi este o persoană manierată) şi nici plânsetul copilului pentru că îi vorbesc urât. Dar vă asigur că, fără ajutorul busolei, nici copilul şi nici soţia nu au reuşit să identifice amplasarea tonetei. Pentru că (îmi permit să vă fac atenţi) referirea nu se face niciodată la punctele cardinale atât de cunoscute nouă, ci la cele aferente persoanei sau obiectului: la nord de tine, la vest de clădirea şcolii, la sud de barca eşuată, a depăşit maşina prin estul ei etc. Vom continua…
Să auzim de bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!