"Am stat 13 în temniță pentru un popor de idioți". Petre Țuțea, filosof, (1902-1991)

joi, 29 octombrie 2009

De ce nu îmi plac filmele americane (4)

valet5
Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Altă ciudăţenie tipică filmelor americane este scena condusului la maşină. Dar bine, vor zice detractorii mei, ce are anormal în ea o banală scenă a condusului unei persoane la maşină? Are, vă zic eu. Fiţi atenţi, pentru că e nevoie şi de puţină aritmetică.
Ei (adică un el şi o ea) ies din restaurant. Amabil, valetul a tras maşina la ieşire. Galant, el o conduce ţinând-o protector de braţ până la uşa din dreapta (cum priveşti maşina pe sensul de mers), o deschide şi o invită să ia loc. După care (şi aici vă rog să fiţi atenţi), el nu se duce să ocupe locul şoferului prin faţa maşinii, ci prin spatele ei! Şi ce dacă, mă vor întreba cei care au fost mai puţin atenţi. Păi, hai să facem o mică socoteală. Dacă ar merge prin faţa maşinii, ar avea de parcurs lungimea unei aripi (cea din dreapta), o lăţime de maşină (botul maşinii) şi încă o lungime de aripă (cea din stânga). În varianta folosită în filmele americane, el parcurge o lungime de portieră (cea din dreapta spate), o lungime de aripă (din dreapta spate), o lăţime de portbagaj (să presupunem că e egal cu lăţimea botului), încă o lungime de aripă (cea din stânga spate) şi încă o lungime de portieră (cea din stânga spate).
Acum, haideţi să socotim: în primul caz avea de parcurs două lungimi de aripă (presupunând că aripa din dreapta e egală cu cea din stânga) plus o lăţime de maşină. În al doilea caz, are de parcurs două lungimi de portieră plus două lungimi de aripă plus o lăţime de maşină. Ei, acum, care distanţă e mai lungă? Dar, se pare că niciun efort nu e suficient pentru eroul american atunci când vrea să fie galant.
Şi mai sunt şi altele…
Să auzim de bine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!