Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Cu ani în urmă lucram la o instituţie aflată în aceeaşi clădire cu un mare minister. În fapt, instituţia noastră era subordonată respectivului minister. Cred că vă este clar faptul că în clădire bântuiau numai personaje cu ceafa lată şi cureaua sub burtă. Directori, directoraşi şi alţii asimilaţi lor fâţâiau toată ziua hârtiile de colo-colo. Dacă nu îmi plăcea aspectul lor, cu atât mai puţin îmi plăcea faptul că trebuia să umblu îmbrăcat la costum şi cravată. Îmi dădea un aer prea serios, prea matur, ceea ce nu era adevărat.
Într-o zi călduroasă de vară mă întorceam din oraş unde rezolvasem câteva probleme. Era cald, foarte cald şi asta îmi dădea o stare de apăsare, de lehamite. Sunt un om cu sânge în veioză şi starea asta îmi displăcea. Doream să îmi arăt că sunt încă viu, dar nu ştiam cum. Îmi plăcea, nu îmi plăcea trebuia să mă întorc în biroul mirosind a praf şi transpiraţie. Intru în holul clădirii şi mă îndrept spre lift. Aici, e nevoie de o mică precizare: uşa liftului (lift mare, de minister) era amplasată într-un mic hol, aflat perpendicular pe cel de intrare, ceea ce făcea ca să fii nevoit să dai colţul ca să ajungi la ea. Deci, dau colţul holului, apăs pe buton şi aştept liftul. Nu trece mult şi uşile enorme se deschid, iar eu mă las înghiţit de cabină. Aşteptam să pornească şi instantaneu îmi vine o idee plină de viaţă: scot din gură guma pe care o mestecasem toată ziua şi încep să o lipesc de unul din butoanele de etaj. Dar tot atunci s-a produs şi dezastrul: unul din directorii cu ceafă lată apare de după colţ cu dorinţa manifestă de a intra şi el.
Văzându-mi gestul, omul se opreşte brusc în dreptul uşii cu o privire acuzatoare îndreptată tăios spre mine (reţineţi că, cel puţin după costum, păream un tip serios). Ei bine, atunci am avut şi eu unul din puţinele mele momente de luciditate şi am luat cuvântul:
- Fir-ar să fie de golani şi nesimţiţi! Ia uitaţi-vă ce porcărie au făcut aici, au lipit guma de butonul liftului.
În timp ce eu trăgeam cu sârg de gumă, tipul recuperează rapid şi dă din cap a profundă aprobare:
- Da, domnule, tineretul de azi!
Ulterior am observat că, de câte ori ne întâlneam pe vreun hol, mă saluta cu cel mai profund respect.
Să auzim de bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!