Noi şi Thasos-întoarcerea

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Ne sculăm ceva mai devreme, dar nu ne manifestăm regretele. Am stabilit ora opt şi jumătate ca oră de pornit motoarele şi aşa se întâmplă. Ajunşi la ponton plătim biletele de îmbarcare pe ferry şi la nouă şi jumătate acesta îşi porneşte motoarele.
Pe punţi există tot felul de persoane care reuşesc să manifeste o oarecare veselie, dar nu şi noi. Câteva poze, câteva discuţii şi stăm pleoştiţi pe băncile de afară, fără să băgăm de seamă când am ajuns în Keramoti. Aşteptăm disciplinaţi la coada de debarcare, ne formăm grupul şi pornim. După ieşirea din Chrysopouli este o primă intersecţie, cea cu vechea şosea Egnatia, iar abia la a doua intersecţie poţi întâlni autostrada. Mă gândesc să le ofer şi colegilor plăcerea unei călătorii pe anticul drum şi virez dreapta pe Egnatia, iar după vreo jumătate de oră intersectăm autostrada pe care rulăm până la Komotini.
Am prilejul să îmi etalez din nou cunoştinţele despre sistemul rutier grecesc, aşa că, deşi şoseaua are numeroase viraje şi intersecţii, îi scot la vamă cât ai zice Makaza. Spre deosebire de situaţia întâlnită la venire, acum toate formalităţile durează câteva secunde pentru fiecare maşină şi ne înscriem pe traseul pe care îl alesesem pentru întoarcere ca fiind cel mai uşor din toate punctele de vedere: Makaza, Momchilgrad, Kardzalî, Haskovo, Stara Zagora, Nova Zagora, Gurkovo, Veliko Târnovo, Byala şi Ruse.
Totul a mers bine şi frumos până aproape la intrarea în Stara Zagora. Lăsând o distanţă prea mare între maşini, Florentina, fiind şi ultima maşină, ratează o bretea şi intră pe autostrada spre Varna. A fost începutul unei serii de comunicării disperate pe staţii sau telefoane, întoarceri din drum şi opriri, toate cu speranţa reîntregirii grupului. Stabilim de câteva ori diferite puncte de reîntâlnire, dar fără a le putea fructifica. Dar tot răul e spre bine pentru că, în rătăcirile lor, Florentina şi Andrei află că, în continuarea traseului, şoseaua este închisă din cauza unui raliu în desfăşurare, aşa că trebuie să ocolim iar prin pasul Şipka, o veste cât se poate de nesuferită.
Luăm drumul codrului la modul cel mai propriu şi mergem în formaţia rămasă până la Popasul Şipka. O scurtă oprire pentru gustare şi Alin ne spune că ei vor trebui să o ia înainte deoarece trebuie să ajungă la Braşov în seara asta. Zis şi făcut, şi o ia din loc.
Plecăm, dar pe serpentinele de coborâre mama îmi spune că nu prea se simte bine şi că ar fi bine să ne grăbim. Şi plecă măre voinicul... cum se spune prin basme. Bunul simţ mă împiedică să vă spun cu ce viteză dar, ca să vă faceţi o părere, vă pot spune că, la sfârşitul serpentinelor îl ajunsesem din urmă pe Alin, iar înainte de Veliko Târnovo l-am ajuns din urmă şi pe Andrei, care aştepta reîntregirea formaţiei...
În vama bulgaro-română găsim o aglomeraţie de bâlci la plata taxei de pod, dar biruim şi, de acum încolo, nimic nu ne va opri să ajungem cât mai repede acasă, pe uşa căreia intrăm pe la orele opt şi treizeci de minute. Ce a urmat e de la sine înţeles: despachetarea, aranjarea lucrurilor care se puteau aranja şi baia de rigoare. Dar toate astea după un raid prin Billa, deoarece frigiderul e sinistru de gol...
Exceptând devierea de la traseu impusă, drumul nu a ridicat probleme dificile, chiar dacă a existat acel moment de rătăcire. Dar aceste devieri, de la dus şi de la întors, nu semnifică nimic faţă de efectele acestui concediu petrecut în grup lărgit. Plecaţi cu unele temeri şi îngrijorări din cauza lungimii traseului, eu fiind singurul din grup care avea la activ atât ieşiri din ţară cu maşina, cât şi condusul pe distanţe lungi, toţi s-au întors cu sentimentul declarat că drumul nu e o problemă, iar încrederea în forţele proprii fiind atât de evidentă încât, ascultându-i, aveai sentimentul că au făcut drumul ăsta de sute de ori. Ceea ce e binişor.
Durata concediului a fost mică, iar locurile vizitate destul de reduse faţă de potenţial. Şi totuşi, toţi au fost atât de pătrunşi de frumuseţea apei şi a peisajelor, de comportamentul oamenilor şi de calitatea serviciilor încât nu-şi mai pot imagina că vor face concediul altundeva decât în Grecia. Şi asta cred că e bine.
Nu am reuşit să le prezint tot ce ştiu despre istoria acestei insule şi a acestor locuri, dar atât cât au văzut, a fost suficient ca să le aprindă dacă nu dragostea, măcar interesul pentru istoria şi cultura acestui popor, pentru tot ce au însemnat pentru civilizaţia lumii. Ceea ce e foarte bine.
Copiii s-au comportat admirabil, s-au adaptat imediat noilor condiţii şi noilor regimuri alimentare, s-au împrietenit imediat şi s-au jucat în voie bună, fiind foarte atraşi de povestirile mele istorice. Mai mult, unul dintre ei a ieşit din această vacanţă cu alfabetul grecesc învăţat, nu numai ca scris, dar şi ca pronunţie, lucru care îl făcea să-mi citească toate firmele întâlnite... Ceea ce e cât se poate de bine.
Familiile noastre, ale ăstora maturi, ca să nu zic bătrâni, s-au acomodat imediat, ne-am simţit bine tot timpul, fără discuţii sau bârfe şi, chiar dacă nu am putut să ne facem de cap aşa cum am fi dorit din cauza copiiilor, ne-am despărţit mai uniţi decât la venire şi cu convingerea că, de acum încolo, vom face toate concediile împreună, în Grecia. Ceea ce mi se pare foarte bine.
Deşi grecii vorbesc greceşte mai bine ca mine, greaca mea a fost la înălţime, dacă ne luăm după faptul că interlocutorii mei au înţeles ce am a le spune fără să-mi obosesc mâinile, în condiţiile în care am învăţat-o singur, fără ajutorul vreunui profesor. Ceea ce nu poate fi decât cât se poate de bine.
Faţă de bogăţia de peisaje şi locuri istorice pe care ni le poate oferi doar acest mic colţ de rai verde numit Thasos, noi am văzut doar o mică parte. Dar prietenii mei au fost unanimi în a recunoaşte că nu au bănuit nicio clipă că acest concediu li se va părea aşa de scurt, că nu vor avea niciun moment de plictiseală. Toţi au simţit că, ajuns în Grecia trebuie să-ţi laşi sufletul liber, să trăieşti plenar fiecare clipă, să te bucuri de tot ce-ţi oferă simţurile. Ca să vă faceţi o idee mai completă, unul dintre noi, aflat sub tratament medical, a fost atât de fascinat de cele văzute şi auzite, încât a uitat să-şi mai ia medicamentele pe toată durata concediului. Pe scurt, nu poţi vizita Grecia decât trăind. Ceea ce cred că e cel mai bine.
Să auzim de bine!