miercuri, 16 iulie 2014

Noi şi Thasos-a cincia zi

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Ne sculăm Oarecum traumatizaţi de întâmplările neplăcute de ieri. O scurtă şedinţă de analiză după micul dejun. Mihai iar are nevoie de câteva ore de stat la hotel în faţa computadorului, aşa că decidem cu unanimitate de voturi că e şi el de-al nostru, că e om ca şi noi şi că e bine să-l lăsăm să-şi facă treaba, timp în care noi vom da o raită prin alte locuri istorice, cum ar fi, de exemplu, teatrul antic sau acropole.
Lăsăm maşinile pe maidanul cunoscut şi purcedem la modul pedestru prin centru spre strada care urcă spre teatrul antic. Fiind destul de devreme, terasele sunt încă închise, dar avem prilejul să vedem ce fac pescarii întorşi din larg, care acum şi-au acostat barcazurile la cheu şi trebăluiesc pe ţărm. Unii, care au pescuit sepii, le izbesc cu putere de dalele de piatră pentru a le ucide, după care le întind una lângă alta. Alţii, care au pescuit pisici de mare, au activitatea ceva mai diversificată. Din cauză că, se pare, nu toate pisicile de mare sunt apte de a fi preparate, unele sunt aruncate moarte înapoi în mare, unde devin deliciul peştilor carnivori, care le înconjoară imediat. Altora li se fac două incizii pe spate, pe unde se bagă un cuţit pentru jupuit, după care pielea le este jupuită cu ajutorul unui cleşte de cuie, iar apoi sunt eviscerate. Deşi am tras câteva cadre, spectacolul nu este dintre cele mai plăcute, nici măcar pentru adulţi, aşa că ne continuăm drumul spre teatrul antic.
Deoarece drumul e destul de anevoios, decidem să-l lăsăm pe tata cu ceva bani la el la umbra unei terase ca să ne aştepte. Urcăm agale, gâfâind din greu şi oprindu-ne din când în când pentru sesiuni de fotografiere. Şi iată că ceea ce doream să se întâmple s-a întâmplat: am ajuns la teatrul antic. Suficient de lucizi ca să citim un panou care ne anunţă că teatrul este închis până la sfârşitul anului pentru lucrări de renovare. A ţinut careva din voi socoteala ţepelor? Că noi le-am pierdut şirul...
Avem totuşi un oarece noroc şi invadăm gradenele prin spatele teatrului. Lucrările nu sunt nici pe departe terminate, dar dacă situaţia este aşa cum o vedem acum, atunci restaurarea este o mizerie. Lângă blocurile de marmură, acum gri, cu muchiile rotunjite şi ciuruite de vreme au fost puse blocuri de marmură albe ca laptele, netede şi cu muchiile vii. Nu, orice ar zice cine ar zice, imaginea este cât se poate de disonantă.
Până la teatru au fost cam două sute de metri. Ne aşteaptă alţi vreo trei sute până la acropole. Denumirea de acropole vine, de unde altundeva decât din greacă, de la termenul ακρόπολης/acropolis, care se traduce prin oraş ridicat, cetate, prin extensie. Iar în Thasos, acropole este o cetate situată cât se poate de sus, ocupând o poziţie excelentă pe două vârfuri ale munticelului aflat la sud-est de Limenas. Ruinele sunt năpădite de vegetaţie, multe ziduri sunt dărâmate, dar există şi porţiuni care îţi sugerează pe deplin măreţia vechii construcţii. Ambrazuri, coridoare, scări înguste şi abrupte, terase şi contraforturi, nimic nu lipseşte. Toţi suntem atât de prinşi în acestă imagine a trecutului încât nu ne-ar mira să auzim zăngănit de săbii sau şuierat de săgeţi... Mă plimb printre ruine şi îmi răsună în urechi vorbele mamei: vorbiţi, pietrelor, vorbiţi...
Coborâm la fel de greu datorită vegetaţiei ţepoase şi spinoase şi înţepătoare şi... ce să mai vorbim, pe scurt, ciuruiţi. Eu şi soţia nutrim o oarecare îngrijorare faţă de tata care nu stă bine la capitolul limbi străine, mai ales pe căldura asta... Îl găsim perfect relaxat, cu două cafele băute la activ, o sondă cu suc rece de portocale şi un ouzo făcut cinste de unul din patronii teraselor din zonă. Nu ne-ar mira să ne ceară să-l mai lăsăm de unul singur la o terasă...
Ne continuăm periiplul prin centru în căutarea unor mici atenţii pentru cei de acasă şi completarea stocului de condimente. Eu caut cu ardoare două seturi formate din breloc şi patru căpăcele de ventil, set dedicat pe marca maşinii. Dorinţa mea se propagă rapid printre membrii comunităţii şi, în curând, toţi căutăm blesematele de seturi care, cu ani în urmă umpleau rafturile tonetelor. Un semn sugestiv îmi atrage atenţia că tata a găsit ceva. Da, aşa este, dar este doar unul, pe care nu-l pot lua întrucât nu am garanţia că voi mai găsi un altul asemănător. Căutatul intens printre rafturi şi magazine îmi oferă prilejul să observ că taverna care oferea acum doi ani două souvlaki, o salată şi două sticle de Pepsi pentru cinci euro oferă acum patru souvlaki şi două sticle de bere pentru patru euro, fapt care spulberă incă o dată zvonurile alarmiste care circulă la noi despre majorarea preţurilor în Grecia.
Odată terminate micile cumpărături, decidem că putem să mai profităm de soarele arzător şi luăm cap compas plaja Pachis, plajă care, se pare, a plăcut în mod deosebit tuturor. De data asta nu mai găsim locuri libere grupate, aşa că eu şi cu familia ne repliem spre dreapta, unde plaja este administrată de patronul altei taverne. Ne desantăm bagajele şi fac cuvenita vizită de curtoazie la bar pentru a comanda ceva în contul şezlongurilor vremelnic ocupate. Întors la şezlong am ocazia să constat că noul amplasament îmi oferă avantaje neaşteptate. Dacă la lcocaţia iniţială erai atenţionat că nu ai voie să consumi decât produsele cumpărate la bar, aici lucrurile sunt mult mai laxe. Informaţia este deosebit de importantă pentru consumatorii de bere Mithos cărată pe plajă în genţile frigorifice, care consumatori, acum, o pot bea lejer, fără să se mai ascundă ca ilegaliştii. În scurt timp, toţi membrii grupului se mută la noua locaţie, iar liniştea locurilor este tulburată de sâsâitul cutiilor desfăcute.
Seara se termină altcum decât la Doukas. Acuitatea personalului localului s-a îmbunătăţit semnificativ în ultimele zile şi este suficient să intre doar unul dintre noi în local şi imediat sunt aliniate vreo opt mese... Aşa cum stăm aliniaţi la mese, profilurile ne sunt puternic distorsionate de burticile în creştere constantă de când am venit pe insulă. Mesele încep cu bere rece, adusă în stacane cu gheaţă pe ele şi se continuă cu carafe de vin alb Retsina la fel de rece. Bem de plăcere, bem cu măsură astfel încât nimeni nici măcar nu s-a ameţit. Suntem veseli, râdem, glumim şi ne simţim bine, de parcă am fi fost împreună de când ne ştim. Chiar mama şi tata, mult mai în vârstă decât media grupului, s-au integrat perfect şi participă la glumele colective.
Da, au de ce să fie nemulţumiţi prietenii: o săptămână e prea puţin pentru a te simţi bine pe deplin aici, în Thasos, insula de smarald.
Să auzim de bine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!