marți, 3 septembrie 2013

Exportul de preaplin

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Proaspăt întors din tradiţionalul concediu efectuat bunînţeles în Grecia mă gândesc la deosebirile culturale dintr noi şi ei. Deosebiri care, aidoma curentului electric, nu toate sunt văzute în mod explicit, ci prin efectele lor. Şi nu mă refer aici la comportamentul avut faţă de turişti, care nu întotdeauna poate fi nativ sau sincer, ci şi indus de interese comerciale sau o pregătire specifică.
Mă gândesc, de exemplu, la obişnunţa de a sta permanent cu uşile şi ferestrele deschise. Desigur, o parte din vină o poartă căldura, dar unde aţi mai văzut aşa ceva la noi? Indiferent că locuieşte la ţară sau la oraş, prima grijă a românului care părăseşte o locuinţă, sau chiar în ea fiind, este să închidă cât mai bine uşile, să le ferece dacă se poate. Uşa, ai închis uşa la intrare? este întrebarea noastră existenţială.
Un alt exemplu? Lipsa gardurilor. Chiar dacă sunt, acestea au un rol mai mult simbolic sau artistic. Oricând şi oriunde ai imaginea completă asupra locuinţei şi locatarilor ei, totul este în plină lumină, contrar obiceiului românesc de a-ţi înălţa ziduri până la cer şi porţi de oţel peste care să nu pătrundă nicio privire, chiar dacă nu este gata casa.
Iar ştirea pe care o primesc de pe un site de ştiri este un exemplu şi mai sugestiv. Am parcurs mii de kilometri pe şoselele Greciei, autostrăzi sau drumuri de ţară şi primul element care mi-a sărit în ochi a fost lipsa prostituatelor de pe marginea drumurilor. Iar această ştire vine şi ne spune că în Grecia au fost arestaţii membrii unei bande de proxeneţi. Bandă de proxeneţi în Grecia? mă întreb eu neliniştit. Nu am văzut şi nu am auzit nimic care să justifice o asemenea aserţiune. Dar neliniştea îmi trece rapid când ştirea continuă cu precizarea că indivizii sunt români. Ei da, asta intră în cadrul ştirilor banale. Cu ce am împânzit noi Europa după Revoluţie? Cu hoţi, cu cerşetori, cu tâlhari şi cu proxeneţi. Mai ştiţi altă categorie? Aproape că am avut un presentiment că sunt români în momentul când am citit primele cuvinte din ştire.
Dar chiar şi aşa, ceva nu sună bine. Bestiile trebuiau să aibă clienţi pentru victimele lor. Lipsea din ştire grupul ţintă al activităţii lor. Cine erau beneficiarii serviciilor oferite? Şi iată, tot respectiva ştire vine să mă lămurească. Beneficiarii erau tot români, muncitori români veniţi acolo la muncă.
Dincolo de uşurarea că şi proxenetismul este încă una dintre deosebirile noastre culturale, rămâne totuşi un element de scârbă care nu poate fi eludat: suntem atât de jalnici, pângărim tot ce este în jurul nostru în asemenea mod, încât nu numai că am exportat ticăloşia, dar am exportat şi beneficiarii ei.
Să auzim de bine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!