miercuri, 31 iulie 2013

Telefonia sub-urbană

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Din câte cunosc, metroul este un mijloc de transport specific bucureştenilor. Asta dacă ne referim la România. Că altfel...
Am intitulat acestă postare astfel nu pentru că este vorba de convorbiri indecente, de proastă condiţie, ci pentru că mă voi referi la niscai convorbiri care sunt efectuate sub oraş.
Bucureştenii, atunci când sunt grăbiţi, e prea cald afară sau când plouă, intră fuga-fuga în gura tunelului de metrou. Unii se opresc cu iniţaitiva la această etapă, alţii, mai îndrăzneţi sau mânaţi de nevoi se preumblă cu respectivul mijloc de transport. Cei cu spiritul de observaţie mai dezvoltat nu se poate să nu fi observat două aspecte specifice.
Primul aspect este că fiece ramă are un nume. Scris frumos, cu caractere italice deasupra cabinei conductorului, iniţiativa este plăcută şi te poată automat spre o lume mai civilizată. Un nume scris în locul banalelor şi monotonelor cifre ne oferă un plus de umanizare şi ne face să uităm anii comunismului când farmaciile sau magazinele alimentare se identificau prin numere, nu prin nume. Îţi cumpărai medicamente de la Farmacia numărul 74 şi raţia de zahăr de la Alimentara numărul 12.
Dar metroul mai are o trăsătură specifică. Dată nu de numele ramelor, nici de numele staţiilor, nici de culorile mâzgălelilor făcute pe vagoane, ci de casieriţe.
Ciudat, nu? Cum adică, vă veţi întreba, cum dau casieriţele o notă specifică metroului din moment ce sunt toate îmbrăcate în taioare bleumarin, de zici că sunt controloarele de la RATB?
Da, aveţi dreptate, dar acesta este doar aspectul de formă. Pentru că aspectul de fond, cel care dă o notă specifică metroului este că, în orice zi şi la orice oră te vei duce la ghişeu de lângă turnicheţi ca să cumperi biletul legal, o vei vedea pe casieriţă vorbind la telefon.
Să auzim de bine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!