"Am stat 13 în temniță pentru un popor de idioți". Petre Țuțea, filosof, (1902-1991)
Se afișează postările cu eticheta vorbărie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vorbărie. Afișați toate postările

luni, 23 iulie 2012

Garagaţă

Imagine preluată de pe trombon.ro
Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Termenul de garagaţă mai este cunoscut şi sub forma de caracaţă. Este un termen argotic, utilizat atunci când se vorbeşte mult, în băşcălie şi mincinos, fără rost şi, asemeni multor altor cuvinte româneşti, provine din limba greacă. Mai lasă-te, băi de garagaţă! este îndemnul cu care încerci să potoleşti un limbut mincinos.
Ca şi în cazul altor cuvinte, au existat şi pentru acest cuvânt vremuri de aur, când era mult mai des folosit. Acum, personal, l-am auzit mai rar folosit, asta până nu a intervenit în forţă Uniunea Europeană şi Comisia Europeană.
Şi iată că uniţi în cuget şi simţiri, Uniunea Europeană şi Comisia Europeană sub bagheta dirijorului Angela Merkel îşi exprimă cât mai vocal indignarea pentru iniţierea procedurii de suspendare a preşedintelui, omiţând cu bună ştiinţă să arunce o privire prin Constituţia României ca să vadă cu ochii lor cât de constituţională este procedura. La fel de constituţională ca a americanilor, indignaţi şi ei. Garagaţă!
Aceleaşi Uniune Europeană şi Comisie Europeană sub bagheta dirijorului Angela Merkel îşi manifestă cât mai declarativ indignarea privind stabilirea numărului de voturi necesare demiterii preşedintelui, în condiţiile în care, atunci când acea prevedere aiuritoare de 50 plus unu a fost făcută cadou preşedintelui încălcându-se cele mai elementare reguli democratice, nu au avut nimic de zis şi nici de reproşat. Garagaţă!
Aceeaşi Uniune Europeană şi Comisie Europeană sub bagheta dirijorului Angela Merkel se manifestă cât mai nervos şi virulent atunci când e vorba de înlocuirea unui judecător al Curţii Constituţionale care nu e judecător (!), în condiţiile în care nu a spus nici pâs atunci când membrii respectivei curţi au fost numiţi în majoritate din partidul domnului Băsescu, atentându-se grav la mult clamata independenţă a justiţiei. Garagaţă!
Tot Uniunea Europeană şi Comisia Europeană sub bagheta dirijorului Angela Merkel au tăcut ca peştii în nămol atunci când fostul premier puternic susţinut de domnul Băsescu clama prin toate mijloacele mass media că nu are de gând să respecte hotărârile judecătoreşti privind salariile bugetarilor, ştergându-se astfel la fund cu independenţa justiţiei şi noţiunea de stat de drept. Garagaţă!
Uniunea Europeană şi Comisia Europeană sub bagheta dirijorului Angela Merkel nici nu se uitau la România atunci când preşedintele decidea, iar guvernul executa închiderea spitalelor, acţiunile lor situîndu-se foarte aproape de noţiunea de genocid. Garagaţă!
Când fostul guvern băsist refuza să organizeze alegeri într-un judeţ (Baia Mare, mi se pare) de frică să nu-l piardă din fief, Uniunea Europeană şi Comisia Europeană sub bagheta dirijorului Angela Merkel nu manifestau nicio grijă, cât de mică, pentru ceea ce înseamnă democraţie în România. Garagaţă!
Când fostul guvern băsist conducea România exclusiv prin intermediul ordonanţelor de urgenţă, Uniunea Europeană şi Comisia Europeană sub bagheta dirijorului Angela Merkel erau ocupaţi cu cu nivelul poluării provocat de vânturile trase de vacile din şeptel, lucru care îi făcea să uite de respectarea pricipiilor democraţiei şi de existenţa instituţiei Parlamentului. Garagaţă!
Când cetăţenii erau arestaţi de jandarmi pentru că strigau Jos Băsescu, iar cei care strigau Sus Băsescu erau lăsaţi de capul lor, Uniunea Europeană şi Comisia Europeană sub bagheta dirijorului Angela Merkel nu auziseră încă de noţiunile de democraţie şi respectarea ei. Garagaţă!
Când ambasadorul României la Paris organizase alegerile la nivelul ambasadei atât de eficient încât un vot dura unsprezece secunde, Uniunea Europeană şi Comisia Europeană sub bagheta dirijorului Angela Merkel nu au crezut nicio clipă că e vorba de nerespectarea sau călcarea în picioare a vreunor principii. Garagaţă!
Şi mă opresc aici ca să nu vă plictisesc cu repetarea unui număr nesfârşit de minciuni şi abuzuri spuse şi făcute de guvernul băsist în frunte cu el lider maximo, abuzuri tolerate cu seninătate de Uniunea Europeană şi Comisia Europeană sub bagheta dirijorului Angela Merkel. Cărora se pare că le place garagaţa.
Să auzim de bine!

vineri, 18 iunie 2010

Telefonul scurt!

TelefonTuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Mulţi dintre cititorii acestui blog îşi imaginează în mod simplist că femeile sunt mai vorbăreţe la telefon. Din chiar formularea mea (mulţi) puteţi remarca cu uşurinţă că mă adresez sexului numit, în mod curent şi nejustificat în anumite cazuri, tare...
Ei bine, vă spun cu toată convingerea mea de om cu armata făcută la infanterie că situaţia nu este chiar aşa. Ce s-o mai lungesc, nu este deloc aşa. Zilele trecute, mai precis nopţile trecute, am avut lângă mine un exemplar în viu care a vorbit la telefon de la un capăt la celălalt al tramvaiului 41, pe toată durata cursei. „A vorbit” e o sintagmă folosită în mod uzual, pentru că nimicurile şi lucrurile fără sens pe care le-a spus cu greu pot fi numite „vorbit”. Ce este interesant din punct de vedere sociologic este convingerea bărbaţilor că lucrurile nu stau aşa, ba chiar noi, partea masculină a populaţiei ne lăudăm cu scurtimea convorbirilor. Nu mă credeţi?
Funcţia pe care o am în cadrul firmei mă face să fiu subordonat direct directorului general, eu având în subordinea mea tot ce ţine de logistica firmei (aprovizionare, depozit, transport etc). Evident că activitatea se desfăşoară pe baza unor contracte încheiate cu diverşi furnizori de produse sau servicii sau cu beneficiarii. Contracte a căror încheiere, urmărire şi finalizare îmi revin. Azi trebuie să merg la un furnizor pentru semnarea unui contract în care am introdus câteva clauze care, de departe, par destul de greu de suportat de potenţialul furnizor, ceea ce prognozează o întâlnire destul de încordată.
Îmi informez colegii şi plec la luptă. Mă întorc după trei ore victorios. Îmi pun mapa pe birou, mă aşez şi îmi sun directorul general:
- Bebe? Sunt eu. Am venit de la întâlnire.
- Da? Bine. Spun-mi ce ai făcut. Dar scurt, cât mai scurt că sunt foarte ocupat.
Mă gândesc instantaneu la cel mai scurt şi mai explicit răspuns posibil şi îi răspund:
- Bine. Pe scurt, au semnat contractul în versiunea noastră.
- Da? Când ai fost? Dar pe scurt, cât mai scurt!
- Azi dimineaţă.
- Aha. La ce oră? Scurt, scurt că nu am timp!
Mă gândesc că discuţia s-a prelungit deja în mod idiot, dar continui:
- La nouă.
- Ai plecat de aici? Hai, repede că nu am timp.
Îi dau cel mai scurt răspuns posibil, făcându-mi cruce în acelaşi timp pentru că gândesc de rău despre directorul meu:
- Da.
Îmi fac socoteala sumară şi inutilă că, până la acest moment, deja a vorbit mai mult ca mine.
- Aha! Ai fost cu maşina ta? Pe scurt, cât mai scurt, te rog!
Mă gândesc la un răspuns mai scurt decât „da”. Îmi amintesc de cunoscută onomatopee:
- Îhî.
- Nu ai întârziat, nu? Hai, mai repede!
La această întrebare, răspunsul cel mai scurt nu e decât unul:
- Nţ.
- Cine a participat la şedinţă? Dar să nu mă ţii!
- Ionescu, Popescu şi Ştefănescu.
Este enumerarea cea mai scurtă pe care am găsit-o, cu toată durerea de cap care m-a apucat de nervi.
- Zău? Şi nu au zis nimic? Nu au făcut nicio obiecţie? Pe scurt, pe scurt!
Sunt prins în corzi. Cum pot descrie cât mai scurt obiecţiile lor care au durat mai bine de o oră?
- Ba da.
- Aha! Pe scurt, te rog pe scurt, care a fost răspunsul tău?
- I-am convins să semneze.
Cum oare aş putea spune mai pe scurt că după o oră de târguieli şi contraziceri, cealaltă parte a semnat cum am vrut noi?
Unul din colegi, văzând culoarea pe care a căpătat-o faţa mea îmi aduce discret o cană cu apă. Nu o pot bea pentru că tipul a greşit robinetele şi apa e clocotită. Continui:
- Dar ţi-am spus de la începutul discuţiei rezultatul...
- Da, am înţeles. Spune-mi pe scurt, cât mai scurt că nu pot vorbi mult, cu ce dată intră în vigoare?
Mă prinde iar la înghesuială. Din moment ce au semnat cu condiţiile noastre, ce rost mai are întrebarea?
- Cu întâi, aşa cum am stabilit noi doi...
- Măi, te rog frumos, pe scurt, nu am timp şi tu nu ştii să fii concis, avem şi noi un exemplar cu semnătura lor?
Se pare că omul mă testează. Îi răspund în timp ce mestec nervos un Rudotel:
- Bebe, te rog să mă urmăreşti un moment. Am plecat de aici, azi dimineaţă la ora nouă cu maşina mea. Am mers cu 50 km/oră şi am găsit loc chiar în parcarea lor. Eu am participat singur la discuţia purtată în sala lor de protocol. Nu au fotolii, doar scaune şi o masă maro. Sala e la etajul unu şi e orientată spre curte. Liftul nu le merge. Ei au fost trei, directorul general, directorul comercial şi contabilul şef, aşa cum le-am cerut. Contabilul şef avea pantalonii descusuţi la buzunarul drept. Au făcut obiecţii legate de termenele şi condiţiile de plată, de termenele de livrare şi cantităţi şi privind cuantumul penalităţilor de neexecutare. Le-am ţinut piept la toate şi au semnat contractul în versiunea noastră. Directorul comercial a plecat înainte de terminarea discuţiilor pentru că l-a sunat soţia că i-a rămas pisica captivă într-un burlan. M-au tratat cu o cafea şi două pahare de apă minerală “Izvorul minunilor”. Secretara lor e bătrănă, poartă coc şi are un neg pe ceafă. Am verificat exemplarul nostru de contract şi e semnat şi ştampilat. Cerneala e de culoare albastră. Are şase file, dacă cumva ai uitat. L-am pus într-un “ciorăpel” din plastic galben şi e la mine pe birou. Îi voi face câte o copie pentru fiecare departament şi voi începe executarea contractului.
Gură îmi este uscată, creierii secătuiţi, iar receptorul telefonului frige. Ca prin vis, îi aud răspunsul:
- Ei vezi? Aşa trebuia de la bun început! Ţi-am spus că tu vorbeşti mult şi nu eşti concis. Gata, hai că m-ai ţinut la telefon şi eu am atâta treabă!
Să auzim de bine!