"Am stat 13 în temniță pentru un popor de idioți". Petre Țuțea, filosof, (1902-1991)
Se afișează postările cu eticheta bere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bere. Afișați toate postările

miercuri, 17 septembrie 2014

Thasos în doi (11)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Astăzi e ultima zi de plajă aici, în Thasos. Şi va fi ultima pentru o lungă perioadă de timp, pentru că, deja am colindat aceste meleaguri de patru ori. Nu ne este în fire o asemenea statornicie, Grecia mai are multe de arătat, iar noi abia aşteptăm să le vedem. Cine ştie când vom mai reveni pe aceste meleaguri...
Alegem să mergem la plaja Pachis nu pentru că este mai apropiată decât Golden Beach, ci pentru că aici se prepară cel mai bun mojito din partea asta a Europei, iar eu nu vreau să-l ratez tocmai astăzi. Îmi voi îneca amarul în mojito, îi spun soţiei, care mă aprobă tristă. Sau în Mithos? supralicitez eu perfid...
Se pare că bunul Dumnezeu a vrut să ne despărţim de această plajă cu ochii în lacrimi, nu din cauză de mojito băut în exces (şi nici din cauză de Mithos pentru că, până la urmă, mi l-am înecat în ambele...), ci din cauza de fumat în exces. Suntem înconjuraţi de câteva familii de ţigani greci, care fumează ţigară de la ţigară, în special femeile. Prin norii de fum putem observa totuşi că, până şi ţiganii grecilor sunt diferiţi de ai noştri, cel puţin prin comportamentul mult, mult mai civilizat. Nu avem ce spune nici ce face pentru că toate şezlongurile sunt ocupate, aşa că aşteptăm plecarea sau mutarea lor cu cea mai mare nerăbdare.
Pe la orele două, oamenii pleacă şi putem să inhalăm din nou aerosolii locali cu toată forţa. Plecăm de la plajă fără a arunca o privire în urmă, lucru neobişnuit pentru noi dar, cum am spus, cine ştie când vom mai reveni pentru că mai avem atâtea de văzut în Grecia. Ajunşi la hotel facem plata cuvenită zilelor petrecute, ne schimbăm şi luăm cap compas Doukasul, unde avem de gând să ne bucurăm de o cină de adio. Pentru mine, ea s-a materializat într-un platou cu fructe de mare, devorate pe îndelete cu ajutorul unei balercuţe de vin alb Retsina. Iată cum, şi orgiile bahice au un final...
Terminăm masa şi plecăm şi de aici fără a ne lua la revedere. Gest nepoliticos, dar simţim că altfel nu putem. Urmează o raită prin centru pentru a cumpăra ultimele cadouri pentru cei de acasă. Prilej de a vedea într-un magazin o curea din piele pentru pantaloni (ulterior, s-a dovedit că este chiar din piele), care mă atrage. Este un magazin pe care îl mai vizitasem, dar fără a cumpăra ceva. Se pare că patronul, om cu comerţul în vene, ne reţinuse figurile, pentru că acum mă supune unui test. Ajungem la casă, scoatem banii şi îi dăm cureaua ca s-o împacheteze. În timp ce o împacheta, mă întreabă în greceşte, nu în englezeşte, deşi ne auzise vorbind româneşte până mai adineaori:
- Aţi măsurat-o? Se potriveşte?
- Da, răspund eu scurt, oarecum derutat de abordarea elină a problemei.
Soţia mă întreabă ce mi-a spus şi eu îi traduc (hehe, până acum nu i-am dat prilejul să-mi spună băiete, cuvântul ăsta nu l-ai ştiut...) arătându-i circumferinţa taliei:
- M-a întrebat dacă se potriveşte.
Moment în care omul izbucneşte în râs, îmi înmânează pachetul şi îmi spune înclinându-se adânc:
- Vă mulţumesc mult de tot şi vă salut cu tot respectul!
Plecăm amuzaţi de întâmplare, dar şi nedumeriţi de testul la care fusesem supus spre o nouă porţie copioasă de clătite. La final, părăsim şi acest loc al pierzaniei culinare în acelaşi mod, adică fără a ne lua rămas bun. Faptul că ştim că nu vom revedea curând aceste locuri şi aceşti oameni, ne doare destul de mult ca să nu mai răsucim cuţitul în rană cu vorbe de rămas bun.
Vremea este superbă, noaptea s-a aşternut bine peste insulă şi noi ne aşezăm pe banca devenită în ultimul timp „banca noastră”. Urmărim cu mare interes acostarea ultimei curse de ferry nu pentru că nu am mai văzut vreun ferry boat, ci pentru că nu am mai văzut un căpitan să acosteze cu ditamai măgăoaia cu o asemenea precizie. Pe cheu este făcut un marcaj alb dreptunghiular al cărui rost nu-l pricepusem până acum când, vedem cum monstrul acostează, enorma trapă începe să coboare şi, culmea, se aşează fix între laturile marcajului. Dar ştiţi ce e aia fix? Fix! Din prima. După care maşinile pot coborî liniştite, iar noi, ca doi şoferi ce suntem, comentăm dacă am putea parca aşa măcar o bicicletă.
În depărtare se văd luminile Kavalei cea frumoasă, şi ne amintim de locurile văzute cu ocazia ultimei vizite, printre care şi de biserica Sf. Nicolae, prilej de unele meditaţii asupra sufletului. Biserica a fost clădită pe ruinele unei biserici antice, clădită şi ea, la rândul ei pe ruinele unei bisericuţe construite pe locul unde apostolul Pavel a pus piciorul pentru prima dată când a debarcat pe continent. În timpul ocupaţiei otomane, care în Grecia s-a manifestat cât se poate de distructiv şi violent, biserica a fost transformată în moschee la ordinul lui Ibrahim Paşa. Acest Ibrahim Paşa a avut funcţia de mare vizir (un fel de prim ministru al zilelor noastre), el fiind originar din Parga, o localitate de pe coasta de vest a Greciei, deci un grec cât se poate de grec. Luat cu forţa de turci pe când era copil, a fost musulmanizat şi a ajuns să ocupe cea mai înaltă funcţie, după cea a sultanului Suleyman. Ei bine, acest grec ajuns paşă turc, nu a găsit altceva mai bun de făcut decât, dintre toate bisericile existente pe teritoriile ocupate de turci, să musulmanizeze această biserică, biserică grecească veche, antică, biserică a poporului din care făcea parte, oricât de mare paşă va fi fost, biserică a credinţei părinţilor şi străbunilor lui. Ce adâncimi, ce neguri poate ascunde un om în suflet...
Pe drumul spre hotel ne oprim la un mic magazin, ca să cumpărăm sucurile trebuitoare supravieţuirii pe drumul de mâine. Cât timp soţia colindă magazinul, eu stau afară lângă o vitrină. Iar ce văd în vitrină mă umple de groază. De groază că noi, românii, suntem atât de lipsiţi de coloană vertebrală, atât de umili şi slugarnici, încât ne renegăm până şi limba în faţa străinilor. Motivul constatării mele este unul cât se poate de banal, dar mult, mult mai semnificativ. În vitrină sunt câteva sticle de bere Heineken cu un sortiment numit Verde. Ei bine, acest nume, Verde, nu este scris în nemţeşte, nici în englezeşte, ci în greceşte, nu scris cu caractere greceşti, ci tradus, Πρασινη. Grecia este o ţară cu o suprafaţă jumătate cât a noastră, cu o populaţie tot cât jumătate, dar cu o coloană vertebrală de două ori mai puternică. Cunoaşteţi un singur produs străin vândut în România sub un nume tradus în româneşte? Jalnici putem să mai fim în indiferenţa şi slugărnicia noastră...
Ne continuăm drumul spre hotel şi mă bucur de privilegiul de a fi pasager butonând în voie radioul maşinii. Şi iată, am parte de un regal muzical. Un post local, Cosmo Radio, care emite pe 104,7 FM şi care îmi oferise cu câteva seri în urmă un regal de muzică spaniolă, tocmai transmite în această seară muzică ţigănească. Am fost întotdeauna iubitor de muzică, indiferent de gen, cu o singură condiţie: să fie bună. Că e ţigănească sau simfonică nu mă interesează, bună să fie. Iar ce ascult acum este muzică bună. Două piese ţigăneşti splendide, ai căror interpreţi reuşesc să îi identific cu ajutorul unei aplicaţii de pe telefon, îmi bucură auzul pe drumul spre hotel (ulterior, ajuns acasă, am făcut rost de ele). Iar serata muzicală se pare că se prelungeşte cu una de adio pentru că, mulţumită staţiilor de amplificare, concertul marelui solist Vasilis Karras, susţinut pe plaja La Scala, se aude până la noi. Este unul dintre soliştii noştri preferaţi, aşa că muzica ascultată “peste mări” vine să mai îndulcească până la ore târzii amărăciunea despărţirii.
Cât mai pregătim din bagaje, pornim televizorul cel inexistent până acum. Prilej de a viziona un film pe un canal grecesc. Este acelaşi canal pe care am vizionat filme şi în Lefkas. Ce are aşa deosebit un canal de televiziune în Grecia? se vor mira cei mai curioşi dintre voi. Păi, nu mare lucru, afară de faptul că iarăşi avem ocazia să vedem un film pe care nu l-am văzut în ţară şi pe care nici nu cred că-l vom vedea curând, televiziunile noastre fiind ocupate cu difuzarea filmelor Rambo, Total Recall sau Arma Mortală, până când nu va exista român care să nu le fi învăţat pe de rost.
Să auzim de bine!

marți, 21 august 2012

Ce cumpărăm (63)

Bere vopsită cu E150
de Mihaela Ionescu - 28/08/2009
Zahăr, arome de guave şi lămâie, aditivi sunt ingredientele din compoziţia unui produs care se descrie ca fiind bere. Redd‘s Sun nu numai că păcăleşte consumatorul, dar îl şi poate îmbolnăvi dacă este consumat în mod frecvent.
Berea blondă cu aromă de guavă Redd‘s Sun nu este nici pe departe ceea ce se vrea. Conform legii purităţii berii, nu este bere, pentru că berea este produs obţinut prin fermentaţia primară şi secundară a unui amestec de apă, malţ, drojdie şi hamei, ne explică profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Numai că în acest produs au fost adăugaţi aditivi alimentari, zahăr, dar şi arome.
Colorantul caramel, probabil folosit pentru ca berea să fie şi mai blondă, are o serie de efecte adverse asupra sănătăţii. În primul rând, poate induce sindromul de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD). De asemenea, poate încetini creşterea, poate duce la distensii intestinale şi hipertrofia rinichilor, poate distruge vitamina B şi poate afecta cromozomii.
În compoziţia produsului analizat intră şi zahărul, care în combinaţie cu alcoolul are efecte dezastruoase asupra ficatului, atrage atenţia specialistul nostru. Cel mai des apare stenoza hepatică, foarte vizibilă, mai ales că la majoritatea consumatorilor de bere apare burta de bere.
În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul nostru ne spune că produsul nu este recomandat majorităţii consumatorilor, din cauza combinaţiei de alcool cu zahăr şi aditivi alimentari. Principalii vizaţi sunt cei care suferă de boli hepatice, pentru că starea lor se poate înrăutăţi în urma consumului berii analizate. Diabeticii trebuie să ceară sfatul medicului curant şi să ţină cont de cantitatea de glucide. Chiar şi producătorul este fair-play şi precizează că recomandăm consumul responsabil de bere Redd‘s.
ETICHETA
Redd‘s. Bere blondă cu aromă de guavă şi lămâie. Apă, malţ, zahăr, drojdie, acidifiant acid citric E330 şi acid lactic E270, colorant caramel E150, aromă naturală de guavă şi lămâie. Alcool 4,5%. Recomandăm consumul responsabil de bere Redd‘s.
Preluare din Jurnalul Naţional

sâmbătă, 19 iunie 2010

Total colonel

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Astăzi e o zi minunată. Un soare plăcut, un aer plăcut, un vânticel plăcut, o terasă plăcută, o bere plăcută. Stau la o terasă şi vegetez.
Maşini trec pe stradă într-o viteză nepermisă de legile în vigoare, pietoni trec pe lângă trecerile de pietoni cu o abilitate la fel de nepermisă, domni serioşi cu pălărie întorc capetele după tinere siliconate, iar tinerele siliconate întorc capul după vitrine.
Încet, încet, terasa se umple de supravieţuitori. Inclusiv masa de lângă mine, unde se aşează un civil şi un ofiţer superior. Dacă nu mă înşel, este chiar un general. Ambii aflaţi undeva între a doua şi a treia vârstă, îmbrăcaţi după regulament, cu feţe sobre. În mod absolut evident, ambii comandă câte o bere. Şi nu aşteaptă mult ca să intre în nişte discuţii pasionate.
Manifest o solidaritate constructivă şi beau şi eu din berea mea într-un ritm oarecum asemănător cu al lor. Nu trece mult şi la masa lor se opreşte un grup format din trei bărbaţi, unul din ei colonel, evident cunoscuţi de-ai lor. Iau loc şi sporovăiala reîncepe. Berile vin una după alta comandate de mai marele grupului, domnul general. Îmi este clar că evenimentele nu vor putea decurge mult în acest ritm, ceea ce se şi întâmplă când îl aud pe distinsul domn că doreşte şi nişte mici pentru tot grupul, cu muştarul şi chiflele de rigoare.
Micii se termină repede, la fel şi sticla mea de bere, aşa că eu mai comand o sticlă şi unul din cei de la masa vecină un rând de alune. Soarele coboară spre asfinţit şi încep să mă gândesc la plecare. Oameni decenţi, şi grupul de la masa vecină îşi exprimă aceeaşi dorinţă chemând chelnerul. Acesta vine, se apropie de generalul cel impozant şi îl întreabă, uitându-se la toţi membrii grupului:
- Să fac un total general?
În acel moment, generalul izbucneşte şi, în râsetele tuturor, arată spre prietenul său colonel:
- Ia mai fă şi un total colonel, că tot eu plătesc mereu!
Să auzim de bine!

marți, 10 noiembrie 2009

De ce nu îmi plac filmele americane (5)


Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Să continuăm cu alte nerozii, că mai sunt destule. Iată, este vorba de şablonul numărului de telefon. Haida de, vor zice scepticii, ce şablon poate fi acesta? Este. Pentru că, deşi am ajuns la o vârstă, nu am reuşit să văd decât un singur film american (subliniez, unul singur) în care numărul de telefon începea altfel decât cu 555. Ei, acum v-aţi prins? Ori de câte ori e cazul să fie pomenit un număr de telefon, acesta începe invariabil cu 555. Deşi, scriind aceste rânduri, îmi vine ideea că acesta ar putea fi prefixul centralei telefonice a studiourilor de filmare. De unde li se dă legătura în teritoriu...
Urmează unul din cele mai populare şabloane tâmpite. Sau unul din cele mai tâmpite şabloane populare. Este cel al băutului berii. Acest şablon face parte din categoria “să nu faceţi aşa ceva acasă”. El (sau ea, nu are importanţă pentru că toţi se comportă la fel) stau la masă sau la bar sau lângă frigider sau unde mama naibii vor. Cu o mână ţine sticla de bere, cu cealaltă o desface, după care se petrece minunea: duce sticla la gură şi bea fără să dea capul pe spate! Da, aţi citit bine, fără să dea capul pe spate. Eroul filmelor americane nu mişcă absolut de loc capul atunci când bea bere. Sau dacă îl mişcă, îl mişcă în jos. Mişcă doar sticla, ridicând-o de fund. Să recapitulăm: capul stă drept şi nemişcat, gura sticlei stă lipită de buze, iar eroul ridică uşor sticla de fund şi bea aproximativ 12 mililitri de bere. Personal, am încercat aşa ceva la o petrecere sau, cum i se spune prin Teleorman, la un party. Tot ce am reuşit a fost să mă ud tot de bere şi să-mi alertez prietenii care nu au ştiut cum să cheme mai repede un taxi ca să mă ducă acasă, zicând că am băut destul şi ar trebui să mă odihnesc puţin.
Să auzim de bine!