"Am stat 13 în temniță pentru un popor de idioți". Petre Țuțea, filosof, (1902-1991)
Se afișează postările cu eticheta pedeapsă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta pedeapsă. Afișați toate postările

marți, 9 aprilie 2013

Doi dintr-o lovitură

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Am publicat mai demult câteva postări legate de corelaţia care, după părerea mea, nu există între uciderea unui om de către un şofer şi inexistenţa unei pedepse efective. Şi mă refeream atunci, şi mă refer şi acum, nu la obişnuitul accident de maşină din care poate rezulta o persoană decedată, ci la uciderea deliberată, asumată atunci când ai încălcat cu bună ştiinţă regulile de circulaţie.
Pentru că o situaţie este atunci când şi se rupe un pivot şi loveşti cu maşina un pieton aflat pe trotuar şi o cu totul altă situaţie este când te afli la volanul unui gipoi şi depăşeşti o coloană peste linia dublă doar pentru că tu, posesor de gipoi, nu suporţi să mergi în coloană ca toată lumea.
Interesant este aici sistemul juridic românesc, sistem care a avut cea mai bună ilustrare în cazul lui Huidu. Un sistem juridic lacunar, care a stabilit şi a permis ca un şofer, care a ucis cu bună ştiinţă trei oameni să primească o pedeapsă de doi ani de puşcărie, dar cu suspendare. Şi nu este un caz singular. Cred că sunt în asentimentul vostru dacă afirm că cei doi ani cu suspendare îl lasă rece pe orice făptaş, atâta timp cât nu înseamnă nimic concret. Şi nici nu-i descurajează pe viitorii.
Al doilea lucru ciudat este că, în cele mai multe cazuri, mass media vorbeşte de beizadele. Ceea ce, mă face să cred cu cinism că numărul mare de beizadele aşa cum rezultă din statisticile Poliţiei ne reliefează fără tăgadă creşterea numărului de oameni înstăriţi în totalul populaţiei ţării.
În puţinele minute avute la dispoziţie dimineaţa, înainte de a pleca la serviciu, apuc să văd o ştire. O beizadea a spulberat doi tineri pe o trecere de pietoni. Bunînţeles că şoferul era beat mangă. Până aici scenariul este deja cunoscut: avem un şofer beat, avem o beizadea şi mai avem doi tineri ucişi. Reporterul ne anunţă cu o gravitate inutilă că respectivul riscă o pedeapsă de doi ani cu suspendare. Aici lucrurile au ieşit din limitele înţelegerii mele deoarece nu văd unde este riscul: ce riscă? Să fie condamnat la ceva ce nu va executa?
Dar cazul mă duce şi la o altă idee, care îmi dă fiori. Nu cumva acceste accidente în care vinovatul este pedepsit să nu efectueze nicio pedeapsă sunt forme ale unor crime perfecte? Sunt forme prin care, atunci când îţi urăşti duşmanii, îi poţi ucide fără teama de a fi pedepsit?
Să auzim de bine!

luni, 4 februarie 2013

Jurământul

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
JURĂMÂNT, jurăminte, s. n. 1. Afirmare, promisiune, făgăduială solemnă făcută de o persoană (adesea printr-o anumită formulă în care este invocată divinitatea) de a spune adevărul în legătură cu anumite fapte; jur. 3. 2. Angajament solemn, exprimat de obicei printr-o anumită formulă, prin care cineva se obligă să-şi facă datoria (faţă de popor, de stat etc.). 3. Promisiune, făgăduială fermă de a face ceva. – Din lat. juramentum.Asta e definiţia din dicţionar. Indiferent cum am interpreta cuvintele, în esenţă este vorba de o promisiune, de o făgăduială solemnă, o obligaţie în ultimă instanţă. Jurământul în care este invocată o divinitate atrage nu numai obligaţia de a înfăptui cele jurate, ci şi teama de pedeapsa divină în caz de minciună.
Practic, jurământul este forma cea mai înaltă a unei promisiuni. Depui un jurământ la momentul încheierii unei căsătorii, iar până nu de mult, în unele ţări chiar foarte civilizate, existenţa acestui jurămând împiedica desfacerea căsătoriei. Depui un jurământ atunci când doreşti să te bucuri de credibilitate maximă, invocarea lui fiind dovada spuselor tale dincolo de orice alte dovezi faptice.
Jurământ depun militarii, iar nerespectarea lui poate atrage pedepse cât se poate de reale şi de drastice, atât de drastice încât puşcăria pare floare la ureche. Jurământ depun preoţii, iar încălcarea lui atrage grave pedepse, nu doar bisericeşti... Medicii depun şi ei jurământ şi, alături de cel militar, este unul dintre jurămintele cu implicaţii de viaţă şi de moarte nu numai pentru cel care a jurat, ci şi pentru mulţi alţii, nevinovaţi.
Există foarte multe situaţii în care se depune jurământ, în unele cazuri pentru că acest lucru se solicită în mod explicit, în altele pentru că se solicită în mod implicit. Jurămintele se pot depune în grup, ca militarii sau indiviual, jurămintele se pot depune în locuri anume amenajate sau pe o bancă în parc. Indiferent de formă sau situaţie, jurământul implică nu numai promisiunea cea mai solemnă de a face cele spuse, ci şi teama de pedeapsă în caz de neîndeplinire.
Jurăminte mai depun parlamentarii şi miniştrii la investire. Dar, dacă în alte situaţii ştiu sau pot intui pedeapsa pentru neîndeplinire care se ascunde în spatele unui jurământ, în cazul demnitarilor nu am reuşit s-o aflu. Pe scurt, sunt foarte curios să ştiu care este pedeapsa pe care o vor primi un ministru sau un parlamentar atunci când îşi calcă jurământul, dincolo de cea administrativă, doar pentru că şi-a călcat jurământul depus la investire.
Să auzim de bine!

joi, 26 iulie 2012

Uciderea victimelor din culpă

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Într-o postare scrisă imediat după evenimentul în care a fost implicat Şerban Huidu (am scris eveniment pentru că ceea ce s-a întâmplat, după părerea mea, nu se poate numi accident) îmi puneam câteva întrebări legate de sensurile ascunse ale termenului de ucidere din culpă.
Iată că procesul s-a finalizat cu o decizie care era de aşteptat: vinovatul a fost sancţionat cu puşcărie pentru doi ani şi jumătate cu suspendare. Iar de aici încep întrebările pe care mi le pun. Poate fi considerată eficientă o pedeapsă cu suspendare în cazul în care, prin faptele sale, un om este vinovat de moartea altora? Cu ce îl sensibilizează pe vinovat o pedeapsă cu suspendare, afară de faptul că îl doare în cot de ea? Care este rolul unei pedepse, indiferent de gravitatea sau intensitatea ei? Personal, nu văd transmis un alt mesaj decât acela că fraţilor, puteţi omorî din culpă câţi oameni vreţi pentru că seara veţi dormi liniştiţi acasă. Îi va scădea salariul pentru asta? Nu va mai dormi noaptea de ruşine? Îi va fi scris pe cărţile de vizită sau pe uşa apartamentului? Va ava un drept, un singur drept suspendat sau diminuat? Îl va durea cât de puţin în altă parte decât regiunea cotului? Revin cu aceeaşi întrebare: care este rolul pedepselor?
Iar cea de a doua întrebare este legată chiar de esenţa faptei. Accept ideea şi mi se pare legitim să fie încadrată ca omor din culpă dacă un şofer rulează pe şosea, un cui îi sparge o roată, maşina îşi pierde aderenţa, şoferul pierde controlul maşinii care, începe să se mişte necontrolat pe şosea provocând o tamponare încheiată cu morţi. Şoferul nu are absolut nicio legătură cu cuiul intrat în cauciuc şi nici cu pierderea controlului maşinii, victimele fiind cât se poate de clar rezultatul un accident. Dar când un şofer intră în mod intenţionat şi perfect conştient pe contrasens, mai poţi vorbi de accident? Ce se aştepta să găsească pe contrasens? Un covor de flori şi fanfara din Clejani cântându-i de bun venit? Dacă nu îşi asuma riscul unui accident, atunci de ce nu a mers tot drumul pe contrasens? Poţi să crezi chiar şi doar o secundă, că un şofer care intră în mod voit şi conştient pe contrasens nu ştie că îşi asumă un risc la fel de voit şi de conştient, nu numai pentru ceilalţi participanţi la trafic, dar chiar pentru el şi cei din maşina lui? Mai poţi vorbi de un accident în cazul unei fapte comisă cu bună ştiinţă? Accident este dacă noaptea, pe întuneric, îmi bag degetele în priză în loc să apăs întrerupătorul. Dar dacă eu fac acelaşi lucru pe lumină şi perfect conştient, mai putem vorbi de un accident?
Singura durere pe care o am legat de acest caz nu este inexistenţa pedepsei pentru Huidu, ci faptul că, în postarea mea anterioară am avut dreptate. Pentru că, iată ce spune o rudă a uneia dintre victime: "Consider această pedeapsă revoltătoare. Consider că el trebuia să fie arestat din 16 octombrie, având în vedere cum a executată această crimă care nu a fost accident. Nu ştiu de ce au luat această decizie. E revoltătoare". Da, din păcate aşa a fost. O faptă comisă cu bună ştiinţă şi în perfectă cunoştinţă de cauză, care nu poate fi numită altfel decât crimă.
Să auzim de bine!