Setarea limbii

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Dănuţ a rămas acelaşi tip jovial şi mototol pe care îl ştim. Ne aşteptăm în orice moment să îl dea la National Geographic nu numai pentru că a reuşit să termine facultatea, dar şi-a găsit şi un serviciu. Şi pentru că o nenorocire nu vine niciodată singură, omul a reuşit să se căsătorească. Este încă sub euforia căsătoriei celebrate anul trecut, aşa că face greşeala capitală să vină să ne arate ceva.

- Mâine e ziua soţiei mele, ne anunţă el pompos.

- Bravo, felicitări! îi răspundem noi neatenţi la vorbele şi faptele lui.

- Ia veniţi să vedeţi ce cadou i-am cumpărat, ne tentează el cu glas de sirenă.

Problema capătă conotaţii interesante, aşa că ne apropiem de birou. Pe masă, aşezat lângă cutie, un telefon celular de toată frumuseţea.

- Băi, da’ să ştii că e chiar mişto, zice unul din noi.

Începem să-l dăm din mână în mână admirându-i cu sinceritate dotările. Aparatul e elegant, puternic şi îşi merită banii pentru dotările avute.

- Ia, gata cu plimbatul, se răsteşte Iulică la noi. Poate vă scapă din mână. Hai să-l punem în cutie ca să nu îi facem probleme omului.

Aşa şi facem. Punem aparatul în cutie, îl mai felicităm odată pe Dănuţ şi ne îndepărtăm la treburile noastre. Pe parcurs, Mihai se apropie şi mă întreabă în şoaptă:

- Crezi că în poloneză e bine?

Mă gândesc câteva clipe şi cunoscându-i gândirea periculoasă, îmi dau seama că îi schimbase meniul în limba poloneză. Coduri, comenzi, meniuri, totul era schimbat în poloneză!

- Da, cred că e bine. N-am auzit să ştie vreunul din neamul lor limba asta.

Petrecerea urma să fie seara, aşa că, a doua zi toţi aşteptam cu nerăbdare rezultatul. Şi a venit odată cu Dănuţ. Fără nicio introducere din partea noastră, omul începe:

- Băi, am dat-o în bară.

- De ce, cu ce? îl întrebăm noi cu o surprindere nevinovată care ne prinde bine de fiecare dată.

- Fraţilor, nu are ce face cu telefonul. Nu e bun de nimic. E pentru altă ţară, din Africa, nu ştiu care, dar nu înţeleg meniul nici cât să-l trec pe engleză.

- Îngrozitor, ne lamentăm noi.

- Nu ştiu cum naiba, că doar mi l-a desfăcut la magazin şi am văzut meniul.

- Erh, nu ştii cum lucrează ăştia? Îi doare în direcţia cotului de clienţi.

Aşa că, până la urmă, Dănuţ a trebuit să se ducă la magazin şi să ceară schimbarea aparatului. Vestea bună este că nimeni din magazin nu a ştiut să îl reseteze. În mod absolut normal, comanda de reset era tot în poloneză.

Să auzim de bine!

Noul model de Blackberry

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Am scris nenumărate postări despre snobismul şi neamprostia care domină viaţa publică românească, în special domeniul publicităţii. Vă spun cu mâna pe inimă că am ajuns ca să-mi fie silă nu numai să citesc mesajele publicitare româneşti, dar am ajuns ca să-mi fie silă să şi scriu despre acest lucru.

Sunt numeroase cazurile în care firme mari, cu renume, au fost nevoite nu numai să schimbe mesajul care însoţeşte un produs, dar chiar numele produsului. Şi asta din simplul motiv că respectivul cuvânt avea o cu totul altă conotaţie în limba altei ţări de desfacere. A ţine seama de specificul unei ţări, de tradiţiile sau de limba vorbită, mi se pare o condiţie minimală pentru un producător care vrea să îşi vândă produsele în altă ţară.

Rememorând anii de după Revoluţia din 1989 îmi dau seama că aceasta a avut un rol benefic pentru spiritul românesc. Nici un alt eveniment nu a mai scos la iveală ulterior lipsa totală a oricărei coloane vertebrale, lipsa celui mai elementar spirit civic sau a oricărei forme de mândrie naţională. Limba este batjocorită de analfabeţi făcuţi persoane publice pe criterii de tupeu şi neamprostie, valorile naţionale sunt minimalizate şi batjocorite, simbolurile au fost desfiinţate.

Stăm supuşi cu capetele plecate şi înghiţim pe nemestecate englezisme de doi bani furnizate pe bandă rulantă de snobi cu fiţe şi vagaboande ajunse VIP. Nimeni nu zice nimic, nimeni nu protestează, nimeni nu cere explicaţii. Oricine face orice din noi, fără teamă de răspundere sau ruşine.

Stau în staţia Piaţa Romană aşteptând autobuzul 368 şi privirea îmi este atrasă de un panou publicitar care ne anunţă cu litere de o şchioapă că Orange a lansat ultimul model de telefon celular, model numit Blackberry CURVE.

Gestul mi se pare deosebit de politicos pentru o anumită parte a sexului frumos. Nu-mi rămâne altceva de făcut decât să urmăresc şi apariţia modelului Blackberry CURVARI.

Să auzim de bine!

Ultima soluţie

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Stau pe plajă şi mă holbez la trupurile mai mult sau mai puţin goale care bântuie sau zac din loc în loc. Am fost în apă, iar acum stau să mă usuc astfel încât să am motiv să intru iar. E cald, foarte cald şi lângă mine zace un tip vorbitor la celular. Nu ar fi singurul care face asta, dar telefonul e atât de bengos încât nu poţi să nu te uiţi la el. La telefon, adică. Este exact ceea ce face o tipă singură, care zace pe un prosop în apropierea tipului. Tipa dă dovadă de un mare neastâmpăr şi inventivitate încercând să îi capteze atenţia tipului cu telefonul: se ridică, dă ture prin faţa lui, se aşează la loc, se întoarce de pe o parte pe alta în poziţiile cele mai lascive, nimic din arsenalul ei nu este cruţat.
Inutil. Tipul nu are nici cea mai mică reacţie. Mă gândesc la ce e mai rău legat de el. O fi, n-o fi?... Sau are deja cinci copii cu o nevastă periculoasă care zace pe vreun prosop din apropiere? Indiferenţa tipului o duce la exasperare. Sătulă de atâtea manevre inutile, tipa îşi scoate sutienul şi dă să se întindă pentru o scurtă şedinţă de helioterapie. Instantaneu, tipul lasă telefonul, se întoarce spre ea şi glăsuieşte:
- Bună! N-ai vrea să intrăm puţin în mare?
Să auzim de bine!