Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Deschid televizorul încă puternic marcat de istoricele cuvinte lansate de doamna Udrea: o puteţi încătuşa pe Udrea, dar nu puteţi încătuşa adevărul! Cuvinte istorice, dar al căror sens nu-l pot pătrunde. Ce adevăr va fi încătuşat? Pentru că dânsa nu e acuzată pentru afirmarea unui adevăr, ci pentru trafic de influenţă sau şpagă, acuzaţii formulate cu mult înainte de a deschide gura în public. Ce au astea cu adevărul? Adevărul că a luat şpagă? Chiar acceptând ideea aceasta eliptică a unui adevăr transcedental, cine o va împiedica să-l facă cunoscut în faţa judecătorilor sau prin intermediul avocaţilor? Dar se pare că dumneaei lucrează puternic la imagine. Aşa cum avem o Beyonce de România, de ce să nu avem şi o Ioana D’Arc de România? Alfel spus, dânsa vrea să ne facă să credem că nu e arestată pentru şpagă, ci pentru că dânsa este Gura Adevărului Naţional, gură care trebuie închisă.
Cum spuneam, puternic marcat de adânca semnificaţie, văd Gestul. Gestul! Gestul despre care vuieşte toată mass-media vehiculând tot felul de ipoteze. Ca o persoană ce nu pot înghiţi nemestecat, încerc şi în acest caz o aprofundare a problemei. Conform propriilor afirmaţii, prin acest Gest a vrut să dea un semnal de bine unei persoane dragi. Zău? Posibil. Dar să vedem în ce sens. Gestul a fost făcut la finalul cuvântării din Parlament. Ce stare de bine ar fi trebuit să comunice? Că a terminat cuvântarea? Ce bine e ăsta? Era un lucru comun, capabil de a fi văzut de o ţară întreagă, nu era nevoie de nicio confirmare. Ce se aştepta persoana cea dragă? Să o vadă executată în Parlament? Finalul fericit se vedea la televizor şi nu avea nevoie de confirmare suplimentară.
Dar haideţi să mergem mai departe cu raţionamentul şi să admitem că dânsa făcuse cine ştie ce ispravă de nevăzut la televizor în timpul cuvântării, lucru care trebuia să liniştească persoana cea dragă. De ce nu a sunat-o la telefon atunci, pe loc, din sală? De ce nu a anunţat-o după-amiază, în drumul spre casă, de ce nu a aşteptat să o sune de acasă şi să-i dea cât mai multe detalii? Răspunsul e simplu: gestul se adresa unei persoane dragi, care putea să o vadă, dar cu care nu putea vorbi, o persoană cu care nu putea avea niciun contact. Nici la telefon, nici personal.
Şi acum, ultimul pas al raţionamentului. Gestul s-a materializat prin atingerea insistentă a nasului. Ce fac oamenii de obicei cu ochii? Privesc. Dar cu urechile? Aud. Dar cu gura? Vorbesc, mănâncă sau se sărută. Şi cu nasul? Miros sau respiră, adică răsuflă. Apăsând o nară, cu ea nu vom mai putea respira, adică răsufla.
Acum, punând totul cap la cap, să vedem concluzia. Doamna Udrea face un gest care semnifică împiedicarea răsuflării adresat unei persoane cu care nu poate vorbi sub nici o formă şi pe care nici nu o poate vedea. Dar care o poate vedea ea pe doamna Udrea prin intermediul televizorului. Exact, aţi ghicit! Gestul se traduce astfel: dragul meu fost soţ, stai liniştit pentru că nu am răsuflat nimic.
Să auzim de bine!
Deschid televizorul încă puternic marcat de istoricele cuvinte lansate de doamna Udrea: o puteţi încătuşa pe Udrea, dar nu puteţi încătuşa adevărul! Cuvinte istorice, dar al căror sens nu-l pot pătrunde. Ce adevăr va fi încătuşat? Pentru că dânsa nu e acuzată pentru afirmarea unui adevăr, ci pentru trafic de influenţă sau şpagă, acuzaţii formulate cu mult înainte de a deschide gura în public. Ce au astea cu adevărul? Adevărul că a luat şpagă? Chiar acceptând ideea aceasta eliptică a unui adevăr transcedental, cine o va împiedica să-l facă cunoscut în faţa judecătorilor sau prin intermediul avocaţilor? Dar se pare că dumneaei lucrează puternic la imagine. Aşa cum avem o Beyonce de România, de ce să nu avem şi o Ioana D’Arc de România? Alfel spus, dânsa vrea să ne facă să credem că nu e arestată pentru şpagă, ci pentru că dânsa este Gura Adevărului Naţional, gură care trebuie închisă.
Cum spuneam, puternic marcat de adânca semnificaţie, văd Gestul. Gestul! Gestul despre care vuieşte toată mass-media vehiculând tot felul de ipoteze. Ca o persoană ce nu pot înghiţi nemestecat, încerc şi în acest caz o aprofundare a problemei. Conform propriilor afirmaţii, prin acest Gest a vrut să dea un semnal de bine unei persoane dragi. Zău? Posibil. Dar să vedem în ce sens. Gestul a fost făcut la finalul cuvântării din Parlament. Ce stare de bine ar fi trebuit să comunice? Că a terminat cuvântarea? Ce bine e ăsta? Era un lucru comun, capabil de a fi văzut de o ţară întreagă, nu era nevoie de nicio confirmare. Ce se aştepta persoana cea dragă? Să o vadă executată în Parlament? Finalul fericit se vedea la televizor şi nu avea nevoie de confirmare suplimentară.
Dar haideţi să mergem mai departe cu raţionamentul şi să admitem că dânsa făcuse cine ştie ce ispravă de nevăzut la televizor în timpul cuvântării, lucru care trebuia să liniştească persoana cea dragă. De ce nu a sunat-o la telefon atunci, pe loc, din sală? De ce nu a anunţat-o după-amiază, în drumul spre casă, de ce nu a aşteptat să o sune de acasă şi să-i dea cât mai multe detalii? Răspunsul e simplu: gestul se adresa unei persoane dragi, care putea să o vadă, dar cu care nu putea vorbi, o persoană cu care nu putea avea niciun contact. Nici la telefon, nici personal.
Şi acum, ultimul pas al raţionamentului. Gestul s-a materializat prin atingerea insistentă a nasului. Ce fac oamenii de obicei cu ochii? Privesc. Dar cu urechile? Aud. Dar cu gura? Vorbesc, mănâncă sau se sărută. Şi cu nasul? Miros sau respiră, adică răsuflă. Apăsând o nară, cu ea nu vom mai putea respira, adică răsufla.
Acum, punând totul cap la cap, să vedem concluzia. Doamna Udrea face un gest care semnifică împiedicarea răsuflării adresat unei persoane cu care nu poate vorbi sub nici o formă şi pe care nici nu o poate vedea. Dar care o poate vedea ea pe doamna Udrea prin intermediul televizorului. Exact, aţi ghicit! Gestul se traduce astfel: dragul meu fost soţ, stai liniştit pentru că nu am răsuflat nimic.
Să auzim de bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!