Criza

Imagine preluată de pe shopmania.ro

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

V-am oferit prilejul de a citi numeroase postări, mai mult sau mai puţin explicative despre criză şi mecanismele sau efectele ei. Astăzi avem prilejul de a citi o variantă mult mai accesibilă, care sper că vă va aduce un plus de lămuriri.

S-a solicitat unui prestigios analist financiar, ca să explice criza într-o formă mai simplă, pentru ca oricine să poată înţelege cauzele. Descrierea lui a sunat astfel:

"Un anumit cavaler a sosit într-un sat, unde nu mai fusese niciodată şi a oferit tuturor locuitorilor 100 euro pentru orice măgar de vânzare.

O bună parte dintre locuitori și-au vândut animalele atraşi de câştigul nesperat.

Următoarea zi s-a întors cu o ofertă mai bună: 150 euro bucata. O altă parte dintre locuitori și-au vândut măgarii, spre bucuria lor şi dezamăgirea primilor.

Ziua următoare le-a oferit 300 euro şi restul posesorilor de măgari și-au vândut animalele în mare grabă, invidiaţi cumplit de cei din primele serii.

Văzând că nu mai sunt măgari, a oferit 500 euro pentru orice măgar va găsi săptămâna viitoare, apoi a plecat. În ziua următoare și-a trimis ajutoarele, în acelaşi sat, cu măgarii pe care îi cumpărase, pentru a îi vinde cu 400 euro bucata.

Cu gândul la câştigul săptămânii viitoare, toţi locuitorii au cumpărat măgarii cu 400 euro, iar cei care nu au avut bani au făcut un împrumut. Astfel au cumpărat cu 400 euro bucata toţi măgarii readuşi în localitate.

Aşa cum era de aşteptat, imediat după asta, ajutoarele au dispărut, şi cavalerul odată cu ei.

Rezultatul: Satul s-a umplut de măgari iar oamenii au rămas înglodaţi în datorii."

Până aici a fost ceea ce a descris analistul. Să vedem ce s-a întâmplat după aceea.

Cei care au cerut împrumuturi, chiar dacă vindeau măgarii nu îşi puteau plăti datoria.

Cei care au dat bani cu împrumut s-au plâns municipalităţii, spunând că dacă nu primesc ajutor vor fi ruinaţi; astfel nu vor putea continua să îi împrumute pe alţii şi toată lumea va fi ruinată.

În loc să dea banii oamenilor din popor, pentru a-şi plăti datoriile, primarul le-a dat banii celor care au dat bani cu împrumut, ca să nu fie ruinaţi şi să aibă de unde să-i împrumute pe ceilalţi. Dar ei, acoperind o mare parte din banii pierduţi, nu au şters datoriile populaţiei, care continua să rămână împovărată.

Primarul a irosit astfel bugetul municipalităţii, care astfel a intrat în datorii.

De aceea a cerut bani celorlalte municipalităţi. Dar acestea i-au răspuns că nu îl pot ajuta, deoarece fiind ruinată, municipalitatea nu va putea returna banii împrumutaţi.

Cei ce au dat bani cu împrumut, cu profitul aranjat şi cu un portofoliu generos de persoane de la care continuau să ceară bani plus dobânzi, au luat inclusiv măgarii care în nici un caz nu valorau suficient ca să acopere toată datoria. Mulţi oameni au rămas ruinaţi şi fără măgari pentru toată viaţa. Municipalitatea, la fel, a rămas şi ea ruinată.

Rezultatul final? Pentru a soluţiona toate aceste lucruri şi a salva poporul, municipalitatea a redus salariile funcţionarilor.

Ei, cum vi s-a părut? Nu-i aşa că mecanismul crizei vi se pare acum mult mai accesibil şi mai cunoscut?

Să auzim de bine!

Cantonierul, măgarul şi ursul

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Suntem stabiliţi temporar undeva între Predeal şi Braşov, mai precis pe lângă Timişul de Sus. Suntem o echipă de specialişti care trebuie să verificăm cum se comportă nişte instalaţii montate în zona respectivă.
Programul este relativ simplu: venim dimineaţa devreme cu un tren care ne lasă în Timiş, ne facem măsurătorile şi ne întoarcem la aceeaşi gară ca să prindem un tren de după amiază spre Bucureşti, capitala patriei noastre.
Monotonia muncii este viguros combătută de peisajul deosebit de frumos, de aerul curat şi de micile întâmplări care ne pigmentează existenţa temporar stabilită pe acele plaiuri. Munca noastră presupune mai multe săptămâni de măsurători, aşa că nu ne trebuie mult ca să ne cunoaştem bine cu cantonierul.
Om scump la vorbă, mic de statură dar vânjos, omul manifestă o singură plăcere în ceea ce ne priveşte: să stea cu noi la soare pe banca din faţa cantonului fără să spunem o vorbă. Deşi este o activitate care ne îndobitoceşte într-o oarecare măsură, o acceptăm în lipsă de ceva mai bun şi pentru a păstra relaţiile de bună vecinătate. Cantonul, o clădire mică şi roşie, are prevăzută în spate o îngrăditură pentru animale şi vreo două coteţe.
Stăm pe bancă, aşteptăm trenul şi cugetăm privind în jur. Pentru noi este clar că omul beneficiază din plin de binefacerile zootehniei de subzistenţă. Ceva oi, ceva găini, câţiva porci sunt vietăţi pe care presupunem că le poţi găsi oricând în îngrăditura amintită. Aşa că luăm cuvântul:
- Ai multe găini, nene?
Omul se uită la noi şi dă din cap că nu.
- Înseamnă că ai puţine?
Omul iar dă din cap că nu. Ne uităm unii la alţii fără să găsim o interpretare logică a răspunsului său ambiguu. Continuăm interogatoriul cu o presupunere:
- Înseamnă că ai două?
- Îhî.
- Am înţeles. Dar raţe, gâşte, curcani, bibilici ai?
- Am avut oi.
Saltul e cam brusc, dar îl acceptăm din lipsă de ceva mai bun.
- Multe?
- Nţ.
- Puţine?
- Da.
Uimiţi de precizia răspunsului răsuflăm uşuraţi şi continuăm.
- Acuma mai ai?
- A venit ursul.
Sărim speriaţi de pe bancă neştiind dacă vorbele lui se referă la o acţiune prezentă sau una trecută. Nevăzând nimic în jur ne reaşezăm, dar mult mai vigilenţi faţă de peisajul înconjurător.
- Am înţeles. A venit ursul şi ţi-a mâncat o oaie.
- Măgarul.
- He he, începem noi să mustăcim. Frumos mai vorbeşti despre un urs. Adică a venit măgarul de urs şi şi-a mâncat o oaie?
- Nţ. Mi-a mâncat măgarul.
După care, ne arată cu degetul un parcurs care începea din spatele cantonului, trecea prin faţa clădirii, traversa liniile de cale ferată şi continua încă vreo douăzeci de metri până la o lizieră.
- I-a rupt spinarea cu o lovitură de labă şi l-a cărat în bot tot drumul ăsta. Acolo l-a lăsat mort pentru că săriseră câinii la el.
Ne uităm din nou la parcursul indicat de cantonierul cel vorbăreţ, ne gândim la greutatea unui măgar şi începem să înţelegem ce forţă zace în drăgălaşii ursuleţi.
Să auzim de bine!